Cerul meu vibrează în constelaţii împodobite cu seminţe de gând coapte în pridvor, structuri inepuizabile mă îmbracă, mărgele fără număr înşirând în ţesături tivite cu roşuri, irizări ale unui altfel de Cer...
O bordură de alb petrecând mătăsoasă Cerul, ca un legământ, astâmpără obsesiile mele picturale în care, printre albastrurile grave ale unui alt anotimp se însăilează şi detalii din vechile mele grafii: Albastru-ctitorii cu sfinţi zugrăviţi auriu în humă, Albastruri reinventate-unitar, Albastruri-vaporoase învelind suprafeţele mele unduitoare, Albastru-transparent-tremurător, Albastru-catifea, ce păstrează aromele arborilor mei de scorţişoară, albastruri ce compun imagini fără sa mă risipească în fragmente alunecate, ci totul e vital, compoziţie cerc în cerc, frenezii de albastruri brodate cu dantelării din aţe, aşezate pe un fond de Cuvânt Albastru-aviator, peste care albastruri zdrelite sună senzorial sufletul meu zemuit, în tainice rafinamente...
Îmi recompun astfel perspectiva albastră-abstract, unde, tainic nod între albastruri, Cerul reface peste minele meu un Albastru-Fluviu, impuls creator, cât să pot să mă nasc în alte şi alte nuanţe, în tot atâtea feluri de Ceruri de Eu.
Din două mâini ce se ţin, albastrul lor reverberează în acorduri ce îndeamnă ca sufletul să le cuprindă, şi să le încâlcească... Pentru că degetele frământă feliile de Cer, la fel de bine cum ştiu să arunce piatra, în albastrul unui lac...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu