Sătul pămăntul, presară în ierbare printre crini, vreascuri uscate din frunzare.
Năpădite de urzici, gândul îi e încremenit în sanctuare, umbrele-s lungi,
ca nişte prelungiri de pom dedus din sunete de şoapte lineare …
Răzleţ între maluri, revărsările-i despică lemnul ud.
Înserările de-acum, nu-s decât îngrămădeli de umezeală şi răcoare…
Din ce copac, se-ntreabă, rozul mărgărit?…
Şi cine îi învăluie colina, în pulberi de izvoare?…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu