miercuri, 1 februarie 2012

Gloria efemeră a numerelor mari ( (cu prietenul meu dedin copilărie, despre un eseu cu titlu impus)

Image hosted by Photobucket.com

dedin&Linea

Sunt suficiente două numere, ca în intervalul dintre ele să se petreacă o infinitate de evenimente.
Pe o plajă, un bărbat dodoloţ, trăgându-şi în şir după el pe cei 4(patru) copii ai săi, în alergarea de dimineaţă.
Prin urmare, e nevoie doar de două capete pentru a ne putea constitui ca întreg. Însă ca să izbutim aşa, e nevoie şi de semnele grave, un plus şi un minus, şi iată că ne putem trezi peste noapte şi în lumea virtuală a numerelor!
Ca să-i oblige să ţină pasul, şi să se termine cu smiorcăiala, barbatul lălăie cel mai fascinant cântec de pe malul marii: cinci e-le-faaaaaanţi..se le-gă-naaaau..pe o pân-ză de paiaaaaaan-jen…
Mai curând poţi face o ciorbă din carne de zmeu, decât să înveţi un om să în-numere. Suntem de cele mai multe ori surprinşi pentru că inevitabil apare coeficientul de incertitudine care ne poate duce în pragul nebuniei, să mă duc, să nu mă duc,
bicicleta astâmpără galben umilinţa de a fi credincios la nesfârşit,
să caut sau să adun,
o bătrânică avea o cutie etanşă, pe a cărei etichetă scria: aici sunt lucruri care nu mai pot folosi la nimic,
să înţeleg, să simt,
un băiat foarte frumos scrie unei fete: când gândesc la tine, mie nu-mi ajunge că exist,
offf, nu suportăm să fim surprinşi, pentru că orice noutate ne demonstrează că nu ştim nimic, că suntem un 0(zero) şi asta ne enervează, ne face orgoliul pulbere, ne face să ţipăm, să muşcăm, ce numere mari, hai să fim serioşi!
Ne-măsura orgoliilor e definiţia a ceea ce ascunde trimiterea aceasta la numere!
Un orizont e doar măsura unei mărginiri…da...
Adevăratele numere mari sunt conţinute în intervalul 0(zero)-1(unu).
Pentru că numerele mari tind spre echilibru spre nemărginire, ca şi cum 0 (zero) definit ca limită, spre minus, înseamnă lumea pierzaniei, iar de la 0(zero) în sus e cerul ce începe să fiarbă din capătul firului ierbii.
Şi iarba-i mai albastră şi stelele sunt vii...
Asta înseamnă, că dacă sunt, pot la fel de bine să devin nemărginită între cei doi poli ai mei.
Înlăuntrul meu, sunt cuprinsă la jumătatea drumului între două infinituri spaţiale, limitele mele sunt tăcerea de dinaintea mea şi după, centrul universului este locul de unde privesc, gând care n-a fost sunet niciodată ...

Şi 1(unu) este punctul de dinaintea mea.
Pentru că dacă un punct este proiectat, dinamizat, îndrumat, înşirat, se face linie, şi dacă linia are tendinţe se transformă în suprafaţă, dacă vrea să se înalţe se naşte spaţiul cu univers cu tot.
Eu sunt punctul şi eu sunt şi linia.
Dacă rostim 1(unu) nu există interval.
1(unu) este o cifră ce însumează în ea cât e de dincolo şi până la ea, tot ce se întâmplă de la minus, până la 1(unu), cifra unu conţine toată energia acumulată, toată experienţa de viaţă de la ea şi până la ea.
De la 1(unu) până la 1(unu) înseamnă TOTUL.
Nu am enumerat ci am definit, am cuprins.
Trăim fascinaţii pentru că spunând 1(unu), AM SPUS TOTUL.
Copiind proporţiile trupeşti ale iubitei sale, un arhitect a construit un templu.
O asemenea construcţie nu e supra-punere, e exprimarea însăşi a naturii lucrurilor, de vreme ce numerele şi raportul numerelor nu ţin de accidental, şi-atunci construcţia poate însemna o alta lume decât a palpabilului, construim o lume a senzorialului, a ideilor şi da, poţi şi să cuprinzi în braţe o idee, pentru că ideile plutesc IN ETER nu în aer.
Eşti melodie. Melodie. Melodie. Muzică.
Când cuprinzi totul, e ca şi cum ai pluti în eter ca o melodie...
Numărând degetele celor două mâini, înveţi că fiecare deget are câte un însemn numeric, dar dacă te întorci şi numeri în celălalt sens, descoperi că ai mai multe degete, şi ei bine, nici asta nu e periculos, nu devii neom din atâta, şase degete se vor împleti atunci cu cinci, pentru că dacă gândeşti cumva pictural, două mâini legate înseamnă necuprinsul, şi cifrele pot însemna atunci cât iubirea de la un capat la altul între 6(şase) şi 5(cinci)!
Mi-e bine deci să mă uit la 11(unsprezece).
O înşiruire, o enumerare, ‘ordinalizare’.

Ori "însemnul" nu e totuna cu ordinea.

Eu fac însemne, desemne, şi alţii vin să facă ordine.

Alţii vin în lumea asta să facă ordine, crezând că astfel sunt mai mult cu "1".

Cu UNU.

Niciun comentariu: