joi, 2 februarie 2012

Lido di Classe (sonorităţi colore)

Photobucket

Ţiclamul de leandru sună.
Florile sunt respiraţii suprapuse.
Ca dintr-un amestec,
fără să îi mai pese dacă e înflorit acum,
pentru o clipă,
sau pentru oricât,
sunetele i se desprind din icneli ca să migreze apoi în copaci
şi de acolo într-o lume sau altă lume
ca dintr-o suflare.
Când înfloresc leandrii,
nopţile sună,
sună,
aerul stârnit e şoapta nuanţelor ce îl adie,
ecourile sunt ale verzurilor, udate în amurg...

Niciun comentariu: