Veneţia, miraculosul albastru-verde al iubirilor pereche, zugrăvind în logii aurii cotloanele brodate într-o umezeală de arome din prea mult iubit, spaţiu invadat de straturi ale plantelor zdrelite în nopţi tainic pătimaşe, cu multiple punţi de mătase ce sună gotic când poartă paşii pe ele, Veneţia se reinventează albastru ideal, din detalii mereu decupate prin propriile ei imaginaţii: Apele ce o susţin.
Veneţia e armonia ce leagă structurile cele mai neapărate ale sufletului printr-un simplu ritm de paşi în doi. Pentru că unde, inventată pe un ţărm de aramă, se întâmplă mai desăvârşit decât aici, magia de a da o mai gravă semnificaţie unei temelii, printr-o cifră?
Pictură în acorduri, Veneţia imprimă în spaţiul spiralat al iubirilor ei pereche oglindirile curbe, secvenţe multiplicate bătute în piatra pe piatră a detaliilor arhitectonice încurcate în propriile lor dantelării, coduri îmbibate în acuarela străzilor de lut, trasee ce se mulează ca niciunde altundeva, după contururile perechilor ce se sărută în roşii bijuterii plutitoare, legănate pe sub punţile trafouri...
Veneţia e anotimpul cuvintelor celor mai subtile...
Ea este povestea îmbrăcată în metafore a cifrei doi, dintr-un cântec despre o gondolă şi două cifre unu, reverberând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu