miercuri, 1 februarie 2012

Alege din mine ce vrei

Huma albă

Pământul îşi toarnă dimineţile în ceşti de porţelan.
Mătăsuri fine de ceaţă-albă cerussa văluresc oraşul pe formele mele.
Zburătăcesc prinţese de cretă prin ramuri încâlcite de nori...

Călătoria ta imaginară

Ce pânze aş putea picta din materialităţile nealterate în lumină ale nopţilor de var, stins între pereţii celor şapte lumi ale încaperilor, noi, pastă fină întocmai ca huma frecată cu apă pe piatră în timp ce ne-am iubit, culoare albă cu care am spoit apoi ungherele spaţiilor ce ne-au compus în timpul poveştilor noastre imaginare...
Ce compoziţii suprarealiste aş putea picta din nemaipomenitele labirinturi prin care s-au încolăcit spiralate şi încâlcite, petele noastre picturale...

Creionul colorat

Nu mă îndemna să-ţi spun, eu, cea cu priviri albastre-de aramă îmbibate în negrurile minerale ale privirii tale, aşa cum nu pot nici eu, cea cu priviri de Voroneţ să mă prefac, de fiecare dată mi se pare că mă recolorez din umbrele tale naturale în alte unghere, care nu pot fi rostite, în amintiri-imagini creionate intim, în colţ misterios...

Amestecătura din tine

Sunt Albastră, adică transparentă, vis, aromă uşoară, miez de fruct.
Tu esti Roşu-pătimaş.
Violetul, copil rătăcitor a doi părinţi, albastru-marin şi roşul-celor şapte codri de aramă.
Verdele dintre noi e atât de tăcut şi paşnic, încât se aud greierii care îşi şoptesc în timp ce îşi construiesc o casă prin buzunarele lui...
Albul şi negrul din jur, sunt nonculori.
Calcar stabil peste care negrul de fum arde fără să lase cenuşa din care să scriu pentru tine cuvinte, ca şi cum aş picta pe pereţi..

Feliile voastre din mine

Stau în şezlong, legănat, în casa mea pătrată, cu picioarele dezgolite din vară, sprijinite de perete zgronţuros ca orezul. Beau sirop de mure şi noaptea mă lasă să gândesc…
Şi gândesc şi gândesc pe tăcute, şi mor de dorul vostru, voi, feliile mele ce staţi acum atât de nedrept de departe prin firele de paie aurite ale Carului Mare, încât amintirile mi se sparg în ploi de artificii ce-mi luminează gândul transformându-l într-un şirag de perle…
Inelul meu cu şapte ferestre mă transformă în obiect preţios...

Albastrul meu cel roşu

Am haină de războinic, faţa vopsită ca pentru luptă dreaptă, să te stârnesc pe tine, să pot sări până nu apuci tu să te dezmeticeşti, să te pot trânti şi să te bătucesc ca pe măr, să nu mai rămână nici zeama din tine…
Şi atunci să stau eu deasupra în răsuflarea ta şi să muşc din gât, şi să-ţi înghit privirea, şi să muşc din gură, şi să te muşc din miez… Nici o milă nu am, pentru că sunt războinică acum, şi te-am ales ca să mă lupt cu tine!
Te scutur apoi până te spargi în bucăţi şi te sărut până nu mai rămâne din tine decât un contur, în care mă torn şi mă răstorn până spre colţuri ca să mă trezesc cerc într-un pătrat, pe care şoaptele tale să îl topească dintr-o simplă privire…

Liniile mele geografice

În iarnă, ninsoarea cerne pământ de porţelan pe la geamuri şi focul tatuează pe pielea mea fulgi rosii. Restauratorul urmăreşte structurile mele stelare cu degetele, ca pe un traseu al unei noi hărţi cu semne menite să încâlcească şi să descâlcească noi drumuri, pentru noi explorări, într-un nou necunoscut...

Peştioaca

Noaptea risipeşte unda, vibrează verdele în cer, umple Carul Mare cu alge albastre şi amestecă prafurile lumii, cu gustul lor perlat...
Eu înot în amarul lui...

Crochiul

Stai înghesuit în colţ de pod şi eu cuprind mâinile tale depărtat, dar nici pe vârfuri dacă stau, nu ajung până la nasul tău…
In braţe nu mă poţi lua, pentru că mâinile noastre au alte treburi...

Sticla de Murano

Am visat că sunt sticlă din pastă fosforescentă vie şi m-am trezit dintr-odată că nu mai sunt…
Şi dacă eu nu mai sunt, tu n-o să mă mai găseşti niciodată, n-ai să mai poţi să decorezi conturul meu…
Pentru că, îmi pare rău, eu nu pot fi un simplu şirag din simple mărgele de sticlă...

Eu

Pe sticla aburită se preling stele,
Stropii se sparg în globuri mărunte,
Noaptea însăilează pe smalţul străzii
Linişte...

Niciun comentariu: