În cutiile mele îşi fac cuibul o mulţime de fotografii.
Unele imagini, surprinse de pe norii cuibăriţi în pene ale substanţei pietrelor poroase, altele, din aerul de sub aripă, apoi din iarba şi formele netede ale unui peisaj cunoscut – nuanţele adolescente ale privirii mele, apoi griuri pierdute printre pietricele, fiecare tentă - o dimineaţă următoare, apoi gândul meu de pe vremea când eram un anotimp, anotimp supravegheat de şapte cărăbuşi zbârnâitori ce zburătăceau într-o sticlă,
apoi alţi cărăbuşi,
apoi alţi cărăbuşi,
apoi alţi cărăbuşi,
apoi o salamandră verde ca frunza de busuioc, surprinsă în preţioase bicromii (salamandra mea are buline roşii), apoi fotografii şi vechi simulacre, unde şi acum, clopoţei de vânt atinşi de greieri, sună ca o iarbă…
Admir o femeie într-un anotimp ascuns (juponu-i de creţuscă înflorită), şi un bărbat hălăduind prin mine mă umple de-un parfum lemnos asemănător arborelui de scorţişoară..
Dorul adie,
o dată cu frunzişul
florilor de gând…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu