-…înseamnă că o să-mi spui, tu mamă?!
- Ce să-ţi spun, îl întreb, muştruluindu-mă în gând că uite, zburătăcind cu gândul, am pierdut din ochi pe băieţelul ăsta năbădăios al meu.
În pijămăluţă de noapte, clipocesc din ochi steluţele de seară..
…inspiraţie înseamnă: eu privesc... lumea de dinlăuntrul meu e expiraţie atunci, de vreme ce eu sunt născută să mă reîntorc în lume…
- Păi nu m-asculţi?!
- Hai spune.
…sunt inceputul iubirii, pentru că am ramas doar miez..înseamnă atunci că am trăit de pe vremea începuturilor lumii?…sunt o piatră ce face pui din miez…(trebuie să desenez..trebuie măcar să scriu fraza asta…)
- Mamă, cum se numesc deci bulinele alea două, din vârful ţiţilucilor tale?…
- Care buline?, mă pomenesc eu că întreb, în timp ce în capul meu ceva mă atenţionează deodată, cam aşa cling-ţiling , că e nevoie brusc să-mi concentrez privirea.
Angrenajele îmi ticăie acum.
- Bulinele alea două cu ţumburuşii roz în vârf.
Mă uit la băieţelul meu.
…doar un miez…
- Mameloane se numesc, îi spun privindu-l ochi.
Copilul meu gândeste. Îi recunosc culoarea verde-brotacel…
…primind şi dăruind, spre nemărginire…
- Auzi, să-mi spui dacă zic bine. Dacă… bulinele… ţiţilucilor tale, se numesc mameloane, atunci înseamnă ca bulinele Voichiţei se numesc voichiloane, aşa-i?!
Prietena mea Voichiţa are timp să zâmbească şi ea mâine.
Eu smotocesc muah tzoc gomboţul meu de bărbat, înfofolindu-l bine. Privirea lui îmi tulbură şi ea gândul, de vreme ce-mi mai şopteşte el şi cu glasul cel mai mieros:
- Tu eşti mai frumoasă ca voichiloana de Voichiţa…şi-acum spune-mi o poveste, mai spune clipocind…
…să zbori, să te scufunzi, până ce iubirea se cuibăreşte-n rotocoale…
- A fost odată, ca niciodată…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu