Risipeşte, Doamne, închipuirile mele,
într-o zi-n cuvinte, într-o zi-n culori,
urcă-mi Doamne, pe-ndelete seva
în tulpini de rubarbe acrii
unde, ascunşi prin cuibare,
orăzari cu pliscuri portocalii se drăgostesc până când somnul se-nchină,
răspândeşte-mă Doamne în ierburi înalte,
unde, printre flori liliachii, brusturi să m-arunce umbră,
unde margini de ţărână să mă fac, ca să pot năpădi pădurea,
unde, în scorburi, gnomi să-mi pritocească împletitele verzuri
din smaraldele-mi dosite prin sertare…
E Noaptea Sânzienelor acum,
şi Iele în ciorapi de mătase dănţuiesc nestingherite,
vis argintat îmi năpădeşte cerul,
prea de necuprins e ceea ce nu se mai poate întoarce niciodată,
Doamne, dusu-s-a iubindu-mă, dusu-s-a iubindu-mă omul meu,
măcar mă-ncearcă!
mai dă-mi încă un solstiţiu…
mai dă-mi Doamne, înc-un anotimp…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu