Între albastru turquoise şi rozurile suave, marea, o împletitură…
Picură cochilii în boabe de nisip…
Ridicând un castel pe o plajă, ce mâini, clădesc, sidefuri ferecate?
O femeie se scaldă, goală, dis-de-dimineaţă, în argintul lor…
Între albastru ultramarin şi nuanţe estompate de albastru, marea dintr-o mulţime de puncte arămii.
Ea poate deveni atunci cu uşurinţă o circularitate, doar cât să-ţi poţi imagina că navighezi în oceane portocalii spre o insulă pictată mereu în altfel de albastru, pe solzi de peşti mărunţi şi zburători.
Între alge şi dantelării, marea e cerul umezit într-o acuarelă…
Albastru răsturnat, spaţiile poroase ale teraselor năpădite de iederă albă, în alungiri de umbre, pe un picior fin …
Între mare şi cer, albastrul ceruleum al cerului şi albastrul cobalt al mării colorând praful şi pulberea lumii, risipită din nori într-un albastru cerneală pe un ţărm.
În golful terra verde, o femeie şi un bărbat se sărută…
Între pulverizări de unde şi vălurite fumuri, păsările albe se rotesc până când, sus, învăluite sus de către ceruri, seamănă privite de jos, cu nişte năluci…
Doar pescarul îngână un cântec, descâlcindu-l din plasele lui, în timp ce gândeşte pe care dintre sirene, cu părul colorat, şi-ar dori-o în acvariu…
Între pietrele roz şi pietrele albe e răsăritul…
Arde privirea mea, printre pietricele.
Albastru după albastru, marea înc-odată, să pot privi în larg, să caut un val albastru ce nu se va mai întoarce de-acum şi niciodată…
(acuarele-dana ştefan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu