Bună seara, domnule Rudy Valentino

Între luminile coclite şi nostalgiile de mucegai - zâmbetul încă arătos şi mândru al Supravieţuitorului, asortat în toată gama brunurilor stinse până spre portocaliul mandarin. Printre tivitele straie, caroiaje de albastru cu vulturi de şofran.
În costume mitologice sau vaste crinoline, fie oferind, cântând, insinuând, fie zăpăcind cu mărunte scamatorii sau inventând poeme de iubire, toamna dăruieşte pe gratis în ziua aceasta. Toamna e mai toamnă acum ca nicicând, mulţimea e pregătită de Marele Echinocţiu, douăzeci şi doi bate pentru ultima oară, în septembrie, Orologiul.
Printre pâcle de ceaţă şi hulubi aţipiţi, a sosit în sfârşit ora pişcată de brumă, menită să înfăţişeze vederii, tot ce se ascunde sub emailurile şi aurul spoielilor din timpul ce-a trecut.
Numai în seara aceasta stă chipul alături de cartonul pictat al măştilor de cretă.
Profilurile din stânga şi din dreapta, leagă sub bărbie cele două profile din interior, imobilizând chipurile domnilor de condiţie, în timp ce măştile de catifea de-or fi ca să se prindă, lasă să se vadă obrajii animaţi de priveliştile pline de subînţelesuri ale doamnelor cu sânii planturoşi sau de zâmbetele delicate ale domniţelor.
Cavaleri, circari, piraţi ai aerului, cântăreţi ambulanţi sau navigatori pe furtună în valuri din pahar, pun spre păstrare în seara aceasta măştile, eliberând chipurile înspre zâmbetul amar al înşelatului, viclenia înşelătorului, desluşitele înţelepciuni cu mustăţi în furculiţă, sau, trase în staniol, falnicele coarne de încornoraţi.
Lampioane coapte ondulează aşadar liniile nopţii în septembrie, făcând din ea mătase veche mulată pe coapse pârguite ale tot atâtor femei, altele, mereu altele, cu flori perlate prinse în corset, cu pantofi brodaţi în aţe filigranate şi panglici învârtite printre bucle, femei, ce, ivite în graţioase sidefuri terra d'ombra, malachit, sau cinabru, straie din brocart sau satin, dănţuiesc în lumini iscate din întunecimea din dreapta, în penumbre, de dragul darurilor cu ocheade împachetate în foiţe legate cu funde creţe.
Umezindu-şi buzele, ele gândesc de-acum cu poftă, printre piruete, la lichiorul de zmeură şi la delicioasele fursecuri de gutui.
Între timp, de undeva de sus, linii melodice sună în surdină, în do minor, ca o ploaie măruntă de confetti, iar el, Supravieţuitorul cu chip travestit în personaj huiduit, el, chipul poftit de nenumăratele amante ale altora, el oglinda, el, privirea de dincolo de oglindă, aşezat pe scena comedianţilor cei înzestraţi, e de fapt doar el, cel ce priveşte sprijinit înspre vitrina vânzătorului de ierburi de vrajă şi de leac, în timp ce-şi joacă rolul, minunându-se cum scapără aromele de-acolo, în noaptea aceasta ultimă a universalei travestiri, şi în timp ce, îmbibate în amar, apele oraşului iau foc în adâncuri, unduind luminile-i ascunse în tremurătoarele-i fanare scufundate...