Cuvinte insecte

imaginea apartine domnului adrian franz bernacsek

Motto:
Fata ascunsa a Lunii...

Vezi tu, eu, o femeie adica, percep diferit simbolurile lumii.
Pentru mine, cercul e insumarea perfectiunii, fara colturi ea, fara asperitati, cercul e matricea unde iau nastere fiintele, inlauntrul mamei e cerc perfect, fatul sta rotit ca o minge, oamenii se prind in hora rotunda cand danseaza, si ce e dansul?
Un mod de a exprima prin cerc legatura perfecta nascuta din maini ce se tin in rotund.
Un prieten, cu creioane in buzunare si el, m-a invatat ca perfectiunea poate fi patratul.
N-a stiut prea bine sa-mi explice de ce, el nu e mester in vorbe, a gandit doar ca un barbat, si primul meu gand a fost atunci: 'au aparut colturi!', semnal suficient ca in pripeala sa imi analizez panica si sa ma gandesc ca ne-am desprins din maini..
Am mestecat apoi gandindu-ma la un barbat care a stiut sa explice frumos ce e patratul, Brancusi de exemplu si am inteles ca barbatilor le este continut in intreg patratul sau cubul. Poate un intreg chiar mai solid, mai trainic, mai stabil decat un cerc. Sa fie asa, ca ancorati in real barbatii simt cubul ca simbol al stabilitatii, al trainiciei, la fel ca si Brancusi care in 'Sarutul' sau a incastrat in cub femeia si barbatul, uniti intr-atat incat din cei doi sa poti ridica o casa?...
Cerc in patrat... Am simtit asa acum o mie de ani si asa mi-a trebuit.
Mult mai tarziu insa, viata mi-a rasturnat oarecum logica aceasta intemeiata precar - minge rostogolitoare inchisa intr-o cutie..Si am descoperit, ca o femeie cauta intr-un barbat sentimentul stabilitatii, al sigurantei, al confortului sufletesc, in primul rand ca sa poata cladi un cuib unde sa-si scoata puii.
Din instinctul acesta al constructiei, al cuibaririi, al facerii, femeia e in primul rand motivata sa se decoreze, sa se faca remarcata si aleasa din multimea de alte variante ale aceluiasi fel, si atunci ea lupta cu indarjire sa cucereasca si sa pastreze barbatul care ii poate oferi stabilitatea cuibului ei.
Si depinde de femeie, spun cartile, sa-si pastreze barbatul si depinde de barbat, daca e motivat sa-l astampere sau sa-i ajunga o singura femeie.
Frumusetea e ca si reciproca e valabila:
Depinde de femeie sa-i ajunga ea barbatului ei si depinde de barbat sa fie el numai si numai, al femeii lui.

Eiii..ce frumos pana aici..
Si ce total rasturnat: Cerc in patrat. Patrat in cerc.
Cum e?!
Eu vreau cea mai mare felie! Adica amandoua variantele.
Una peste alta. Sa iasa pictura frumoasa!

Oamenii simpli de simpli, cei ce inoata in Real, se cauta, se gasesc, se regasesc, comunica, dar si se desprind apoi dupa legi pamantene, prin complicate formule sau simple conveniente. Pentru ca se mai intampla asa, ca din comoditate, din indolenta, din lene, din superficialitate, oamenii simpli de simpli nu vor sa mai distinga partea ascunsa a Lunii. Dar, pe ascuns, oamenii simpli de simpli isi imagineaza anormalul. Excentricul. Irealul Fantasticul. Se inchid in baie, scot limba la oglinda intr-o intimitate bine protejata si inchisa cu clenciul.
Aceasta e morala lumii?! Eu spun asa:
Vrei sa nu te trezesti ametit de normalitate?
Sapa. Sapa! SAPA!
Pentru tine gradinareste si sapa.


Să mă plimb pe străzi caşerate din hârtii ca printr-un oraş al Mătasei-Fir de Borangic, atentă la răsfoirile frunzelor litere ce roiesc în copaci şi privirea furtunoasă din tine aruncată peste vălurita aşezare de mătase să mă oblige să devin navigator într-o bărcuţă de hârtie ceruită dacă vreau să supravieţuiesc, nori să fim atunci mai bine, ca să pot face eu cu mâinile mele o gaură în cer şi să mă uit de acolo să văd cum mă îmbuc eu apă cu pamântul tău, lemn ai arborilor de scorţişoară dacă am fi, sau piatră, să păstrăm rezerve în scorburi, să desfăşurăm gândurile lent în miezuri de granit, sau nu vrei să fim noi sticlă de murano?, gândeşte cum am putea citi sentimentele noastre prin transparenţe, unde le-am ascunde, (sau e nevoie să le ascundem?) şi cum ar trebui să arate spaţiul în care locuim?.. tapetat probabil cu perne moi, ca atunci când ne iubim năpraznic să nu ne spargem când vom cădea pe jos şi oh, căptuşelile sufletelor noastre, cuarţuri colorate şi imprimate în masă, translucid, aşa cum numai meşterii sticlari din Laguna Albastră a Veneţiei ştiu incanta magica formulă, putem fi arome de zmeură, alune, sau mentă, decoraţi cu vanilie şi moţ de fistic, creme din zahăr ars şi atunci ar trebui să avem grijă să nu ne topim şi să nu ne prelingem pe degete când ne amestecăm lipiciurile …

Ascultă-mi şoaptele cu privirea, priveşte-mi cu porii pielii sărutul, gustă-mi cu auzul parfumurile acordurilor ce se nasc din iubit, înalţă-te cu mine în nuanţe diluate, să devenim oameni-insecte, încâlciţi în culorile zbătute de valuri, ca într-o pictura !

Oamenii-insecte păstrează pe vârfuri de aripi, cuvintele-puncte…