marți, 20 decembrie 2011

Ho Ho Hooooooo!

Stefan Hrusca - O, ce veste minunata

Asculta mai multe audio colinde




Vă urăm tot ce e mai bun pentru voi, atâţia ani cât vă pricepeţi să-i toarceţi din fuior, să aveţi parte de foc în cămin, sa vi se împlinească şi dorinţele cele mai neîmplinite, să vă bulgăriţi cu zăpadă şi să vă daţi cu patinele pe lac, să aveţi haine de casă şi papuci cu muţunaşi la vârf, să mâncaţi tot ce e în farfurie, fără să faceţi mofturi ca sa va meritaţi apoi cea mai mare felie de tort, să nu vă bodogănească nimeni, să iubiţi, să fiţi iubiţi, să vă priviţi în oglindă şi să spuneţi, vaaaai, cât sunt de frumoasă, frumos, să nu răciţi când staţi la cozi, să nu aşteptaţi să vă vină rândul, să vă permiteţi să leneviţi, să nu vă înţepeniţi din mijloc, să primiţi daruri multe de Crăciun învelite în splendide hârtii colorate şi metalizate, să vă placă şi să păstraţi panglicile cu care-au fost legate, să nu vă dezamăgească prietenii, să aveţi întotdeauna un buzunăraş secret în care să vă ascundeţi mărunţişurile, să fiţi parte din cel ce dăruieşte cui vă primeşte–n dar, să vă imaginaţi lumea prin proprii voştri ochi, să coloraţi o carte de colorat cu mâna voastră, să atingeţi mătăsuri fine în aşa fel încât să nu vă alunece printre degete, să nu vă dea cafeaua în foc, să vedeţi steluţe aurii după primul pahar de şampanie, sa spuneţi ce gândiţi mai ales atunci când nu aveţi dreptate, să vă fie milă de câini, să le fie şi lor drag de voi, să aveţi răbdare să priviţi până la capăt telejurnalul, să vă minunaţi de cer, să dormiţi bine şi să nu vi se facă sete noaptea, sa nu vă doară dinţii, să înţelegeţi schemele complicate fără să fiţi nevoiţi sa le tociţi din cărţi, să nu fiţi alergici, să nu vi se ridice monumente în parc, să nu vă înţepe bondarii, să existe cel puţin un prieten căruia să îi scrieţi pe hârtie o scrisoare frumoasă şi să primiţi scrisori, să faceţi paşi înapoi doar ca să aveţi elan să săriţi înainte, să nu vă acoperiţi gropile cu paie, să călătoriţi cu maşina, să călătoriţi cu trenul, sa călătoriţi cu avionul până în sat, unde să vă cocoţaţi pe o căpiţă în car, să vă bucuraţi de lucruri mărunţele, să grijiţi de flori şi să nu uitaţi să le udaţi, să nu cădeţi de pe înălţimi, sa nu vi se strice oala sub presiune ca să vă nenorocească apoi cumva tavanul, să folosiţi cel puţin odată în viaţă un creion colorat, un ac de siguranţă şi o sfoară ca să aveţi ce înnoda şi dezlega, să nu vi se taie curentul, să nu vi se taie nici maioneza, să vă ştiţi îmbrăca frumos, să aveţi gânduri, batiste si aşternuturi curate, să nu vă certaţi cu vecinii, să nu vă ocupe nimeni locul, să nu faceţi greşeli de exprimare, să puteţi vorbi limpede în grai românesc, să nu gândiţi prăpăstios, să nu vă împiedicaţi de nimicuri, să aveţi totdeauna un plan de bătălie şi unul de luptă, să nu rămâneţi blocaţi în lift, să nu obosiţi când săriţi coarda, să nu strigaţi crezând ca nu vă aude nimeni, să nu râdeţi până ce nu vi se oferă momentul, să aveţi bani în pungă, apă proaspătă şi fir întins!

Toate acestea, vi le dorim, neapărat şi cu ajutorul unei Zâne, unor pitici sau pricolici!

luni, 5 decembrie 2011

Ciorchini de greieri la glezne (eu desenez povestea)




Si-atunci cand nu-mi mai raman
nici macar taceri,
nici macar cuvinte,
aud greierii ultramarinului meu
soptindu-mi in verde,
povesti frumoase despre lumea neinteles de rosie
pentru ei, a cuvintelor-mele-taceri...

Tu, Caleidoscopul



Un Caleidoscop este necesar în momentul în care ai nevoie să descifrezi flori de sticlă, ce trebuie să răsară pentru a imprima în ele amperntele celui ce le priveşte. Turnate lichid, între oglinzile ce le desprind arginitiu dintr-o rotire, ele sunt stratificări ale gândului, explozii imaginare, substanţe colorate în minuscule detalii geometrice, unde simpla lor alăturare înşiră propriile lor poveşti stelare.

Compoziţia sticlei stârneşte rezonanţe surprinse în delicate spaţii, adânc marin ale văluritelor stări, semne şi cozi căzătoare ale atât de esenţialului imaginar albastru-infinit, apoi hăţişuri inventate din verzurile crude ale minţii legate simplu în pătrate cuprinse între alte colţuri risipite simetric, prin propriile lor imagini, oglindind...
Fragmentele se reordonează dintr-o simplă imagine rotită în spaţii ale unui altfel de întreg repetabil pe care şi-l doreşte firea...
Apoi şi valul din arginturi şi stările din roşuri din geometrizate flori, se suprapun dintr-o joacă alăturând, în felii aşezate într-o privire multiplicată de şapte ori câte şapte.
Poveşti târâte prin culori sticloase, dispuneri inventive decorând, suprafeţe tăioase prinse în rozete, spaţii răsucite, transparenţe arzătoare de portocaliu, alaturări de cercuri, încolăciri ce stârnesc imaginarul, vise, eliberări ale gândului printr-o simplă învârteală reflectă tot atâtea alte posibile lumi în alte posibile imagini...

Din simplul joc al imaginarului, tu răscoleşti, jucându-te translucid, dicţionarul de simboluri al oglindirii tale, stârnind imaginea unui anume anotimp parcă încastrat tenace într-o spirală pentru a multiplica memoria clipei, pe care să o aşezi spre păstrare, iremediabil, în fiinţa mea..

O Femeie




Motto:
Doar atit: incredere.
Nu se scutura petalele
tocmai asa?
(Haiku-Issa)

O femeie: Nebuloasa cu ochi verzi, incandescenta brodata cu ate albe insailate marunt, stralucire delicata desfacand petale, contur geografic ursit sa poata fi parcurs, insemne tatuate pe umar dezgolit, matase incolacita dupa gat, cerdac inecat in iedera cuvantului, soapte picurate in ureche, samburi de cirese sarutate cu gura, matasuri lunecand din maini, zmalturi bordurate muiate in sidef, furnici dulci ratacite prin colturi, priviri lunecand pe sticle lipiciuri, amestecatura melodica prinsa intr-o margica, sfarsit de lume, inceput de lume, foc si risipa, risipind, cruzime imparateasca, priviri de lanuri tricotate lenes, centru al pamantului clocotind marunt, capriciu aruncat printre cristale, gand strecurat prin albituri, ochii fosforescenti ai unui barbat, cuib de ganduri usoare, ierburi de vraja impletite, dara de mireasma si-amestec de gradini, stropi ce se sparg in globuri marunte prelinse spre adancuri de fantani, minge rostogolitoare intr-o cutie, amestec de nisipuri fierbinti, amestec de hatisuri albastre, amestec de imaculate zapezi, amestec de oglinzi, labirint, sentimente si neintelesuri, amestecand...
O femeie: barbatul ce cuprinde.
O femeie: barbatul ce rasfrange..
O femeie: barbatul ce decoreaza pictand-o cu margele, insirand..



crochiu - dana stefan

Privelistea Privirii - Moulin Rouge

Motto:
Culori ce ne ofera separat viziuni nascocite
cu o forta a imaginatiei neingradite.
(Nichita Victoria)






Iti dedic.

Sentimentul spatiului este legat de toate starile mele interioare.
Imaginile inseamna pentru mine, reprezentari ale punctului de fuga ce corespunde axei Privirii, spatiu unde apoi se inscrie tabloul Privelistii, ca un mare cufar al lumii, in care personaje-istorii sunt asezate apoi, ca niste elemente primordiale, in sertare.
Moulin Rouge trebuie patrunsa cu privirea, din interiorul ei.
Pentru ca Ochiul are insusirea de a trece in revista Privirea, pentru a o vizita.
Moulin Rouge este rezumatul privirii.
Ea este exuberanta, fabulosul joc, capriciul omenesc al clipei, spectacol sub lumina reflectoarelor, formula arhitecturala ce se cere citita ca o zidarie a spiritului prins insusi in zidirea materiei, ca sa nasca pictura, cu legile ei, in spatiu dezlegat, facand posibila ca pana si Sena sa se abata din drumurile-i pe sub poduri, spre spatii irizate de constelatii, colorate texturi, ca anotimpurile privirii mele sa-si poata promova apoi curajul verbului, impotriva autoritarelor umbre...
Din aceasta perspectiva,- Privirea ajunsa prin desavarsire, Armonie Pura,- obiectul acesta arhitectural devine Priveliste, stralucire senzoriala marcata de accente asezate ferm, ROSU grandios intr-un contur precis, miscat de cele patru pale ale rotatiei complete.
Inseparabila de inteligenta spiritului, Moulin Rouge se lasa ingramadita, da, de Alburile care o sustin, ca sa ne convinga ca ea stie sa se aseze ca insasi fiinta colectiva a fragmentului: Ea este PICTURA CA ZIDARIE A EI.

Facutul de iubit de vin

La Piatra azi se toaca strugurii:
Feteasca neagra si babeasca..
Si-un rosu sange de iepure, e mustul..



Sa ai camesoi din acela cu tocanei, ziceam, din cipca alba ca spuma de pe lapte, sa-l ridici pana spre brau, cu colturi scapate in zemurile acelea zbaute de rosu nebun, sa zdrobesti cu picioarele, sa simti cum te picteaza lichidul, sa simti cum te trage sa fii sugativa, mazgalind apoi tu colturile tale cu vinetiu, sa te piste hoaspele si sa ti se faca pielea gaina, sa simti maini lunecoase mocicolind culoarea prin alte felii, sa ti se faca frig ca sa ai de ce sa te acoperi, sa ai nevoie sa adulmeci aerul ca sa nu te imbeti cu tamaioasa boabelor, si-atunci sa inghiti cu pofta aerul pana se transforma iar intr-un fel de rosu, sa dai cu limba ca sa te faci una cu mustul, sa nu mai stii sa te deosebesti de struguri, sa bei din pumnul celuilalt daca ti-e sete, sa manjesti nasul chitcaind rubiniu, sa intelegi cum poate iubi un strugure ca iese atata zeama din el, sa ti se faca parul carcei de care se agata miezuri rosii, sa poti zambi copilareste cand le framanti, sa te prinzi de gatul celuilalt ca sa nu aluneci singura daca o fi sa te ineci in struguri, sa saruti gandind ca furi o gura de aer apoi, sa te stergi cu un stergar de in topit, sa poata ramane marturie amprenta sarutului, sa inramezi panza aceea si sa-i spui simplu: VINUL.

Scriu ca sa ramana scrisul vinului, e toamna si se aseaza anotimpurile ingramadit in om, cine are vreme sa se gandeasca doar la simple scantei, cand la tara oamenii se iubesc pregatind butoaiele pentru ritualul facutului de vin?
Vin alb, vin rosu, vin negru-violet...
Vin rosu sange de Iepure al Lunii...
Zemuri scurse pe degete si sa pictezi cu ele...
Ti se zdruncina toate cele, nu mai vrei nimic.
Cat pot cuprinde intr-un ciorchine, iubitul vinului acestor zile, intr-un un butoi de lemn invechit?

Povestea facutului de iubit de vin, aroma incolacita ca un fum de pe dealuri, pe un fond muzical venit de undeva, albastru-violaceu, din surdina...

Veneţia



Veneţia, miraculosul verde al iubirilor pereche, labirint succesiv şi logii auriu princiare ce ascund tainic prin cotloane dantelate umezeala de arome din prea mult iubit, spaţiu invadat de straturi ale plantelor zdrelite în nopţi tainic pătimaşe, cu multiple punţi de mătase ce sună gotic când poartă paşii pe ele, Veneţia se reinventează din albastrul ei ideal, din detalii mereu decupate prin propriile ei imaginaţii: apele ce o susţin.
Veneţia e armonia ce leagă structurile cele mai neapărate ale sufletului printr-un simplu ritm de paşi în doi. Pentru că unde, inventată pe un ţărm de aramă, se întâmplă mai desăvârşit decât aici, magia de a da o mai gravă semnificaţie acestei cifre doi?
Pictură în acorduri, Veneţia imprimă în spaţiul spiralat al iubirilor ei pereche, oglindirile curbe, secvenţe multiplicate bătute în piatra detaliilor arhitectonice încurcate în propriile lor dantelării, coduri îmbibate în acuarela străzilor albastre, trasee ce se mulează ca niciunde altundeva, după contururile perechilor ce se sărută în roşii bijuterii plutitoare legănate din prea multe priviri pe sub punţile trafouri, între orele dintre noapte şi zi... Veneţia e anotimpul cuvintelor celor mai subtile, ce sună cât tăcerile lor... Veneţia e definiţia iubirii însăşi..
Ea e povestea îmbrăcată în metafore, cât să nu te rătăceşti prin labirint, în timp ce vei ascunde în buzunare spre păstrare, tainic, o cifră doi, într-o delicată roşie ambarcaţiune, din două cifre unu, reverberând…

photo: dana stefan

Muzeul Fluturilor Liberi




Există o ţară despre care îmi vine să spun: «să nu uit să dau culoarea mai încet», pentru că pot citi în ea despre mine, ca dintr-o carte de pictură despre cum să învăţ să pictez fluturi.
Nu-mi mai rămâne aşadar în minte din ce sunt eu, decât doar unicul spaţiu, unde, sub o uriaşă cupolă de sticlă se află cel mai straniu muzeu al Fluturilor Vii, ai căror aripi muiate în cele şapte culori ale Curcubeului dau Albul cel mai perfect, făcând să vibreze Lumina de jur împrejurul picturii...
Şi atunci cântecul spune: Pietrele-s mai albe şi iarba mai albastră, şi dacă anotimpul meu înnoadă firele ce mă leagă de tine pe pământ, (leagă, leagă, leagă), vor părea că ele sunt prelungiri ale firelor de mătase lăsate în urmă de fluturi, ce leagă prin zbor toate culorile noastre împletite, de cele Şapte Ceruri...

Floarea mea Câine



Sa vezi.
Am gasit o floare pe jos pe strada, aruncata pe drum.
Avea radacinile intr-un pahar de inghetata si arata nicicum. Mai traia insa, era asa de-abia de-abia, cu frunzele flescaite, si eu am asezat-o in geanta, infofolita intr-un servetel.
I-au trebuit saptamini intregi sa se hotarasca ce vrea sa faca. Abia isi tragea sufletul, dar si asa, parea plina de seriozitate.
Am asezat-o laolalta cu celelalte flori de pe balcon, am si pus-o langa plantutele mici de petunii iesite din samanta plantata in primavara. Pentru ca petuniile sunt nepretentioase, rezista la vreme imprevizibila, sunt prietenoase si sunt si guralive cumva..
Petuniile stiu trai laolalta..
Floarea mea pe ganduri. Frunze terne, de un verde spalacit, si un lujer paros si tepos in acelasi timp, ce m-au facut sa-mi spun ca uite, am si un ciulin pe balconul meu!
De mai bine de trei saptamani si-a tot crescut batul lemnos, cu canacul in varf, smotocit si invelit incalcit la randul sau in propriile-i ate..
Apoi, intr-o zi,. Floarea mea s-a desfacut in soapta, din propriile ei coaceri, intr-un galben crom, cu banut auriu in miez, puncte cat gamalia de ac inconjurate de stropi portocalii, petale matasoase si pline de fierbintele acela pe care nu-l poti nici privi.. Petuniile au devenit indigo din uimire, nu invidioase le simt, ci impresionate de complementaritatea unei singure flori.
Un singur galben, asezat cu deplina responsabilitate pe un lujer de-acum, de peste noapte, verde smarald, sustine toata greutatea gradinii mele de flori de pe balcon, jocuri de movuri si rozuri si ticlamuri contrabalansand toate, o singura pata portocalie..

Floarea mea caine, floarea mea caine...

Vreau sa stii, anul acesta oranjul frige la degete cind il pipai.

photo: nature - ulei pe carton panzat - dana stefan

Transmoldavia (Text dedicat pictorului Petru Bălăunţescu)

Motto:
Calugarul nu stie ce va hotari Dumnezeu cu viata
lui nici macar pana maine, dar e fericit ca e moldovean,
si nu are pentru ce sa traiasca decat pentru Hristos
si manastire.




Călătorii imaginare, replică pe urmele lui Bogdan Lupescu.

Cartea spune că o ctitorie durată din piatră scăldată în arginturi, zidită într-o râpă a unui colţ de Cer, şi pe cei călugări în chiliile lor, nu-i poţi vedea decât îngenunchiaţi şi sfioşi, într-un anotimp al Marilor Zăpezi, cu apa ce le îngheaţă în sfântul potir...
Căci, mulată pe tiparul propriului său aşezământ, o ctitorie ale cărei aripi au darul dumnezeiesc de a înlocui pentru vecie zburătăceala omenească, nu mai are cum să fie în întregime doar rod al unei simple imaginaţii omeneşti...
O putem admira plină de o umană demnitate şi o putem pricepe de neclintit, dar adevăratul ei spirit există înafară de timp, grijit de ingeri, păstrat în codul pietrei mai degrabă, ea este dumnezeiasca Pictura , ca zidărie a ei..
Sute de ani bat codul pietrei în temelie, sunt trepte ornamentate din ploi, există un limbaj al semnelor ce se organizează după logica ritmurilor ca într-o compoziţie, pentru ca cel care ştie să le descifreze, să citească prin ele, propriul său sens...
Podoabe desprinse din aura sfântă, ocrurile terne, decantând din propria lor ţărână coapte străluciri, alburi obosite şi tot mai resemnate de-acum spălând verzurile unduite după Lumina ce le inundă, leagă griul pietrei în noaptea ultramarină cu care se ţine zidul de strană, în timp ce ochii ctitoriei privesc din tivuri de aripi sidefii umbra arsă a călugărului, ce pâlpâie a Luminare...
Pământ în cuptorul anotimpurilor, Moldova e ţinutul unui spirit cuibărit în ol de Cucuteni, el adapă rădăcina pământului ca să poată dărui veşnicie apoi unei alte arhitecturi, ridicate din propria-i ţărână...
Drumul spre Moldova trece pe aici, prin această împrietenire a gândului cu mâinile care ştiu frământă lutul la fel de bine cum gândul ştie îmblânzi încremenirea pietrei...


Peste o bisericuţă se prăbuşesc sute de ani...
Cade zăpada prin acoperişul ei spart, spune povestea, cad fulgii peste bieţii călugări într-o linişte că poţi auzi atingeri ale buzelor ce sărută icoana, în timp ce tihna şi limpezimea din ei e pajiştea ce ţine bisericuţa ca pe un Copac prins în încrengătura vrejului Grădinii...
Ninge în bisericuţă şi cade zăpada în mijlocul ei, în Alb Anotimp scăldat din Lumină, căci palme anonime de ţărani şi îngeri şi călugări, au zămislit minuni cu mâinile, aripile şi cântecele lor, pentru dumnezeirea din ei...

Femei cu pupile marite si femei cu pupile cat acul de gamalie



La o masa verde tu de o parte si eu de alta.
Tu spui asa:
-Asculta, uita-te in ochii mei, sa-ti spun eu ceva..
(Si eu ridic privirea si ma uit direct in ochii tai.)
Si tu spui:
-Asculta, barbatii stiu ca femeile sunt de doua feluri. Femei care atunci cand le vorbesti la o masa verde au pupilele marite, si femei care atunci cand le vorbesti
la o masa verde, au pupilele cat acul de gamalie.
Barbatii ca mine, stiu ca femeile cu pupilele marite pot fi usor rasturnate pe spate, au in ele materie din aceea curgatoare, gata sa explodeze sub maini,
pupilele vorbesc singure asa marite ele, si spun provocator "prinde-ma in maini barbate, framanta albastrul meu cat sa nu mai ramana piatra pe piatra"..
Pentru ca femeile cu pupilele marite au nari dilatate ca si animalele neinfrante, ca si iepele acelea salbatice cu picioare subtiri din fibra de otel si coama sidefie
in care stau incalcite miresmele pamantului batatorit din prea mult iubit..
Toate acestea se oglindesc in pupilele marite ale femeii cu pupile marite, si noi barbatii stim deodata ca acest gen de femeie te lasa sa o desfaci, sa o scormonesti si sa o parcurgi si cu mana si cu limba si cu privirea..
(Te uitzi la mine si zambesti din ochi. Eu stau neclintita cu ochi in ochii tai. Si nu zambesc deloc).
-Asculta, spui tu iar, si femeile cu pupilele cat acul de gamalie, bine bine, cand stau ele la masa verde cu ochi in ochii mei, eu fac asa si le spun povestea aceasta despre femeile cu pupile marite si cele cu pupile cat acul de gamalie..
Si ma uit in ochii uneia ca asta, ultima, nestarnita, si stiu sigur ca ea incepe sa se intrebe: "Oare cum sant ochii mei? Au pupilele marite? Sa stie oare barbatul acesta tot ce inseamna materia mea curgatoare, si sa simta el din cauza pupilelor mele marite ca eu ma topesc sa ma framante el in maini, cat sa nu mai ramana
piatra pe piatra? Sau nu am pupilele marite si atunci sa stie ca de gamalie fiind ele, eu nu sunt pregatita pentru un barbat atat de napraznic ca el?.."
(Tu privesti in ochii mei, cu aer strengaresc si complice, provocator cumva, si eu privesc neclintita ochi in ochii tai.)
-Asculta, spun eu incet..Ai...pupilele...marite..
(Si te tin din ochi, ochi in ochi, pina nu mai ramane
clipit..)
Tu ramai suspendat in mijlocul povestii tale, si pentru ca esti barbat din acela, barbat ca tine, napraznic, si neinfrant,nu-ti mai ramane decit o singura replica. Pentru ca la o masa verde, eu stiu, asa asterne un barbat cuvinte,
nu din nevoia meschina de a starni din coji, ci din placerea de a simti aromele miezurilor, din drag de cuvinte potrivite intr-un scenariu inventat din nevoie
de miezuri..
Tu ma privesti in ochi si-mi spui soptit:
"Prinde-ma in maini femeie, si framanta sufletul meu cat sa nu mai ramana piatra pe piatra.. "

photo: hans hartung

Casa argintarului




Pe o stradă, undeva, se afla casa argintarului. Casa argintarului are la ferestre mici obiecte filigranate, din argint, aşezate deasupra în nişte nişe la vedere.
Obiectele, delicate aţe împletite şi înnodate în pietre roz, păstrează închise etanş în ele memoriile unei zile, înşirându-le, ca un reflex perlat.
Obiectele, dantelării şi preţiozităţi bătute în arginturi coclite, privelişti în lumini, din care gândul amestecă umbre desfăcând o fiecare seară, în alte grafii.
Obiectele, ţesături mulate pe forme simple învârtite, ca un penel ce amestecă valul risipit cât să picteze apoi din el o simplă acuarelă...
Obiectele, recipiente ce-au prins în ele fircălituri de roşuri, să poată apoi noaptea ca să le descâlcească…
Obiectele, arginturi ce închid ca într-o chisea portocaliul zahărului cristal peste măruntul zilei noastre, în praf de risipiri…
Aţe încâlcite în obiecte preţioase leagă sufletul… În drumul său, prin spirale de alb se lasă muiate luminile din umbre...
Casa argintarului are în nişe obiecte de argint filigranat ce decorează subtil ferestrele, şi ele sunt atât de neapărate şi atât de liber puse la vedere, încât nimănui nu-i trece prin gând să le fure…

11 = 2 (O zi din viata unui copil egiptean)



Este o carte in biblioteca parintilor mei, pe care eu n-am citit-o niciodata.
"O zi din viata unui copil egiptean".
Coperta e in regula, e desenata, cartea e potrivita, si culmea e ca desi nici macar n-am deschis-o vreodata (fara sa-mi explic), imi e cu siguranta cea mai integrata intim in compozitia mea interioara.
M-am obisnuit sa cred ca acolo e scrisa cea mai intima taina a mea.
Pur si simplu e asa, pentru ca au trecut atitia amar de ani si eu inca ma mai intreb ce poate fi scris intr-o carte despre felul cum un copil egiptean de acum citeva mii de ani, isi poate petrece o zi.

Astazi mi-am inceput ziua cu ochii lipiti de lipiciute de nesomn, Zoli cu capul pe masa lui pentru ca ploua, baz baz, lumina aurie in birou, miam miam cafeaua, of of, hi hi..muzica buna.
Apoi la cei mici, Istoria artelor.
Pe treptzi (Rodica de romana m-a intrebat violet: cum poate Sa-ti Vina sa spui "treptzi"?! cand stii ca e total aiurea, si eu am apasat: Trepti Trepti, asa spuneau toti mediesenii mei, lasa-ma bihoreanco sa le am si eu pe ale mele), mi-am adus aminte de copilul acela egiptean si pentru ca erau cuminti copiii, m-am trezit direct in Egiptul antic, cu ei in sir dupa mine, invirtind cerul ca intr-un ceaun, pentru ca din praf stele s-a adunat nisipul acela mult din care apoi oamenii au construit inaltimi ca sa se uite de pe ele, tot la cer..
M-am ridicat, clar, la doua palme de nisip.
In fereastra urmatoare m-am transformat intr-o doamna cu hartii, si l-am asistat la ora pe Petre cel de istorie, sa vad cum isi antreneaza si el copiii in primul razboi mondial..
Cafea miam miam pauza, sa nu uit lumanarile, unde esti Dorule de romana?! Sa fie cat un camp de licurici joi seara, va fi comemorare, pentru ca joi gandim la Eminescu asezati ghemuit pe unde stim, cu lumanarele in mana si soapte-cor, ce se leagana sonor in timp ce alti copii ca noi, dar mai poeti, vor deschide carti si caiete, ca sa-l cante...
Inapoi in Egipt!
A treia ora din zi, n-au nici o vina micutii acestia ca trebuie sa ma repet, deci de data aceasta coboram din ceruri pe pamant, ca sa ajungem la nisip..
Ies prin alta fereastra, gafaind usor, si-mi trebuie un covrig intreg ca sa ma scutur de nisip.
Pentru ca urmeaza trei axe si reprezentarea dreptei in trei plane de proiectie.
Copii mai mari. Spatziu de manevra mai stramt.
Fara lumea povestilor, fara alinturi. Doar zimbete provocatoare spre intrecere, si scafarlii scarpinate cu o mina: Iese, nu iese. Unde mama e punctul ala? Cine sa mai gandeste la un simplu copil egiptean?..
Alta fereastra.
Unii si apoi altii, fosgaiala ca in filmele acelea cu Asterix si Obelix. Clap clap, fiecare cu ciocanele si cuiele lui, si materialele lui. Sa iasa constructia. Iau hartiile, imi termin sticla aia cu suc amarui acidulat (e cel mai rezonabil, comparativ cu melanjul acela de arome gretos-parfumate ale sucurilor imbuteliate de amicii "Pitzigoi"), bine bine, da da, ha ha, probleme organizatorice in birou cu baietii mei doi, Uit Cartea Mea Pe Masa, si dracuiesc in taxi ca voi sta ca pestele fara bicicleta seara, fara piticii mei din fratzia inelului, il vad pe sofer ca-si face cruce in dreptul bisericii si gandesc cu efect intirziat, (cam pe podul de peste Cris), ca uite, n-avem cum sa o dam in bara daca un fan al manelelor isi face inca cruce.
Imi amintesc Aceeasi identica imagine de acum un an aproape, (cam pe linga Biserica cu Luna), cind taximetristul tot cruce si-a facut, chiar daca muzica era alta, si zambesc oftand in sinea mea: iubesc romanii astia.. masina sare groapa, semn ca am ajuns la Cetate, blic face contorul, dau ultimii bani la taximetrist rusinandu-ma pe mine cum pot sa-i inghesui pe unii din virf de la Bucuresti pentru gropi, si urc la ateliere.
Iar gindesc la copilul egiptean si il invidiez pentru ziua lui calda.
Arcadele logiilor zvantura frigul, fetele stau cocolos pe linga calorifere. Mihaela lungana si asistenta mea preferata, imi intinde un pahar de tonomat (nu-i spune asa masinariei care da cafele) cu ciocolata fierbinte.
Imi spune cald: Dani, si in secunda aceea imi vin in minte toate variantele inventate de unii si altii ale numelui meu: mama si Marcus si Umberto-Danuta, Catalin-Dragodana, Raimar-Bella, Mihaela-Tu, Dorin-Auzi, Nicola-Danutzule, Ilarion-Danusyia, elevii Doamnadirectoare, Zoli-Dumneavoastra-tu, studentii-Doamna S, si tata, Dana. (draga).
Ma hotarasc, iubesc ultima varianta, ciomciolesc din ciocolata lichida si ma apuc de tocat mararul.
Uit complet de copilul egiptean.
Alcatuirea unei compozitii pornind de la studiul desenului, ce propune stilizarea elementelor formale intr-o alta ordine compozitionala, prin compunerea si recompunerea elementelor intr-o noua structura sintetica care sa favorizeze explorarea mijloacelor plastice.
Se vor urmari pricipiile de organizare ale suprafetzei: echilibru, armonie, unitate, diversitate in unitate, ritm, alternanta, simetrie, unitate compozitionala. Tehnica la alegere, spatiu de desfasurare patrat.
Douazeci si trei de studenti.
Douazeci si trei de compozitii.
Dupa prima lucrare, incepe sa mi se faca deodata cald, si intru asa intr-un lichid de imersie, care-mi indulceste in timp ce-mi ascute, simtzurile.
Sunt studenti cit ziua mea de nastere de multi, si alte lumi fiecare, si imi amintesc deodata de vremea cind eram furnica.
O iau furniceste voiniceste la picior, si trec spre epuizare din spatii coltoase in pete picturale ce fuzioneaza, pretiozitati, si-mi aduc aminte ca ar trebui sa-mi schimb ochelarii, pun degetele in schimb, sa pipai suprafetele de care mi-e pofta, trag aer in piept si ma uit la Mihaela cind trebuie sa iau o alta decizie, alt vocabular, altfel inventat, ca sa tragem de lucrare noi doua, daca fata e cu ochii pe ceas ca o asteapta flacaul la barul de sub blocul meu, dau sa merg mai departe si ma razgandesc zmucit, nu mai sunt cu borduri aurite ci cu coltzuri, imi vine sa aprind o tigara ca sa cistig apoi timp, ies din hatis si intru in alta lucrare, unde povestea abia se vede de tremuratoare ce e.
Sa nu gresesc, sa nu lovesc imi spun, uite ce bune intentii in liniile lucrarii, hai sa ne odihnim, hai sa pornim de la capat spre miez, unde sunt culorile? de ce prea multe culori? ce inseamna acordul complementarelor si de ce ma dor dintii cind complementarele tipa, unde mi-e patratul, vai cite patrate, si cind ajung la capat si iar se formeaza un rind, imi trec prin minte sirenele acelea din vis, si imi spun: har domnului, bine ca am stiut sa le visez colorate in acvariu.
Cobor Treptzile aruncind chistocul in cilindrul scrumiera si pe lift pina la sapte ma gindesc la baia cu spuma. Ura!
Motanul Igor ia primul masa, vin copiii la ora de pictura, unde e cartea mea cu hobbitii? Incep a treia oara romanul lui Agatha, n-o sa-l citesc niciodata pe de-a-ntregul, dar lasa, mi-e drag Poirot.
Vine Guido, info-man, elevul meu preferat de acum 1000000 de ani. Tz tz tz, trebuie dat jos tot, PC reformatat ca e batrin.
Trebuie reinstalat tot, la nivel superior.
Pana atunci, salvati va rog casutele. Fara rezultat. Stocul e prea mare. Sacrific pe cele cu imagini trimise. Degeaba. Le impart pe grupe, e ca si cum imi vand copiii.
Mai bine pe mal de apa, cu buzunarele goale pline de greieri..ma bate un gand...
Vad malul de apa, si de aici clonc, copilul egiptean. Suna Alexa, si din Egipt trec la greci, pentru ca desenam dupa Diana, capul de ghips.
Mai e baiatul de la arhitectura pe partea cealalta, dar el deseneaza sfere, Guido infuleca tartina de pe farfurie, PC-ul clap clap, Igor se urca impertinent pe masa printre culori, si Santana canta corazon espinado.
Nu ma pot gindi deci la copilul egiptean.
Tic tac uite ora sapte seara. Pleaca toti in ordinea inversa sosirii, tic tac ceasul, ma uit putin prin colturi dupa un spatiu alb, masa de seara, miam, imi maninc ritmonormul, imi verific casutele.

Tu.

Fac rapid socoteala: ce zi e azi? Unsprezece.
Si inteleg ca definitiv am invins Semnele.

Atita vreme cat pentru mine, doua numere se aduna si fac cifra doi formand o Zi Ca Un Ou Cu Doua Galbenusuri (ca m-a invatat azi Zoli ca cifrele sunt doar pina la zece) si incape in Ziua Asta A Mea, Toata Viata mea Tu, hi hi, mama lor de Semne!
Mi-am amintit de o zi din viata unui copil egiptean si mi-am promis ca maine cind trec pe la mama sa caut cartea aceea, si sa am curajul sa o citesc.
Nu m-ar mai mira ca maine sa descopar ca personajul acela sunt tot eu, intr-o alta viata anterioara, nascuta din pacate, intr-o zi ca un ou cu un singur galbenush.

photo: Musical Crane by code poet.jpg

Hai. Bem o cafea noi doi.




Un artist trebuie să iubească grădinăritul. Pata, punctul, şi linia sunt uneltele de grădinărit. Chiar dacă pare mult mai generoasă, Pata Amprentală este totuşi cea mai simplă formă de manifestare a omului primitiv. Omul cavernelor a înţeles cel mai bine cum se întâmplă asta, odată ce şi-a mânjit palma cu roşul animalului răpus, aplicând-o apoi victorios pe peretele casei sale. Nevoia aceasta nu a însemnat însă o personalizare a omului cu palma roşie, putem vorbi de evolutie doar când vom descoperi palma lui conturată stângaci, cum nici un grafician de azi nu o ştie reproduce atât de expresiv.

Semnul devine astfel semnificaţie, şi de aici ne întrebăm, năuci puţin, de ce nevoia aceasta de a se desprinde din Real, a omului simplu?
Palma decorativă nu mai e o simplă amprentă, ea devine automat spiritul întruchipat al omului năuc hăbăuc, anticipând abstract o evoluţie care va alătura astfel pe acelaşi perete afumat de vreme lungă, cópii miraculoase, suprapuneri de linii, pete şi puncte, reţele suprapuse într-un balans perfect, mijloace de expresie plastică adică, în care punctul este primul semn elevat din care se trage mai apoi linia, toate reprezentări ale unei lumi aşezate într-o curte ideală: Compoziţia.

Călătorind în timp, să spunem aşa că ne-am dat odată şi odată seama, că pata, punctul şi linia, sunt tare asemănătoare ele cu notele muzicale şi apoi cu literele pe care întâi le înveţi, apoi le citeşti să te obişnuieşti cu ele, ca în final să poţi compune, să iasă poezia! În artă, înveţi să pricepi noţiunile acestea abstracte, pornind de la studiul naturii. Desenul adică. Natura însăşi este pentru un artist, privirea! El trebuie să găsească individualitatea fiecărui exemplar, desluşind tainele fiecărui bob de nisip, fiecărei scoici sau salamandre, al Iepurelui Alb al Lunii, în fiecare cerc în cerc al apei, în fiecare plantă.
Dürer spunea că însăşi natura înseamnă artă, şi că o posedă doar cine o poate desena... De la impresionişti încoace, însă, artiştii au descoperit din aburii minţilor prea înecate superb în iubire şi alcool, că nu ne e de ajuns natura. Măiestria e, da, să o înţelegi, să-i deprinzi legile ei organice, ca să o poţi prelucra într-atât încât să sune ea ca o muzică, dar să şi aibă aroma unui vers.
Culoarea se aşterne apoi după legile ei, pe osatura desenului, îmbrăcând subtil schelăria, cam aşa ca şi cum ai zugrăvi o casă.

Pentru că atunci când gândesti la o culoare, nu te gândi la obiectele colorate în acea culoare, ci la simbolurile, însuşirile ce se pot traduce prin culori.
Roşu înseamna luptă. Înseamnă eroism, patimă şi putere, forţă şi acţiune dinamică, ritm, Împăratul Roşu nu degeaba este el Roşu, în poveste el ţine pe umeri o împărăţie zugrăvită ideal, tărâm al perfecţiunii, ca să poată acolo să se coacă cei mici... Cui îi sunt potrivite aceste însuşiri, ştii?
Bărbatului… Voi sunteţi pătimaşii, voi ţineţi în mâini frâiele lumii, voi spargeţi uşa cu umărul, voi ştiţi cuprinde pătimaş, voi pipăiţi cu degetele voastre mătasea...
O femeie e Albastră, pentru că e diafană, aer tremurător, eterică şi visătoare, sensibilă la adiere şi mângâieri. Fecioara e albastră, zahărul e împachetat în albastru pentru că e dulce, o femeie e vis, ideal, trasparenţă şi fum, o femeie vibrează ca undele pe apă...
Violetul e cea mai smucită culoare, să n-ai încredere în el, e lunecos şi de aceea nu va putea lega prietenii niciodată, e ascuns în tenebre, Baba Cloanţa e violet, n-o să vezi niciodată o astfel de babă albastră sau galbenă, sau nici pe departe, ea, verde brotăcel...
Şi pentru că e acolo Galbenul, în mijlocul lor, avertizor şi precaut, echilibrat chiar daca e atonic cumva, el nu participă la discordii, el potoleşte, astâmpără, face pace... e cu trei paşi înainte mereu …
Verdele e odihna, echilibrul întruchipat al naturii, suflet zbătut de pereţii interiori până spre cumpăt şi Lumină.
Şi apoi, toate nuanţele ce se nasc din căsătoriile culorilor între ele, sunt culori care împrumută genele părinţilor: oranjul este copilul roşului şi al galbenului, poate fi energic sau împăcat, indigo-ul poate fi rezervat dacă-l moşteneste pe albastru, sau exploziv dacă seamană cu mama lui, iar albului şi negrului, nonculorile care ajută culorile doar să se deschidă sau să se închidă, li s-au dat ca să nu se supere, cele mai semnificante simboluri: puritatea absolută şi eleganţa supremă.
N-o să vezi niciodată un dirijor îmbrăcat în frac roz...
Şi-apoi, au vârste culorile.
Ne întoarcem la Roşu: Luptătorul, bărbatul Roşu adică, e un roşu permanent, pe măsură ce se coace devine mai înţelept, mai aromat. Şi-atunci, prinde patina bordo, roşu englez, umbră arsă (ciocolată amăruie), siena (ceramica roşie arsă în cuptor), precum şi purpuriul, care e cerebral, distant şi rezervat spre rece.
Şi în joooos, dăm de Roz, copilul Roşului, prostuţ şi strepezitor la dinţi când îl priveşti.

Compoziţia e cea mai spectaculoasă felie, pentru că aici ai voie să te joci cât te ţine inima. Dar pentru ca am stabilit că tu eşti mic şi neştiutor adică în a te zbengui fără să te zdreleşti la genunchi, eu te ţin în Curte. Curtea este spaţiul unde te joci cu punctele, cu liniile, într-un un câmp de pete colorate. E foarte important spaţiul acesta, pentru că nu e totuna să te poţi ascunde într-un colţ al unei curţi pătrate ca să nu fii găsit, sau să te roteşti în cerc gândind că uite ce motocrosist grozav te ţii, de vreme ce nu dai tu cu capul, de nici un colţ!
Chinezii au scris despre infinitate, numind-o un pătrat fără unghiuri.
Cercul înseamnă aţă de mătase, înfăşurată pe un deget.
Inelul concept...
De aici, cuvintele - ca ciupercile după ploaie.
Vezi tu, eu, femeia adică, percep diferit simbolurile lumii. Pentru mine, cercul e însumarea perfecţiunii, fără colţuri ea, fără asperităţi, cercul e matricea unde iau naştere fiinţele, înlăuntrul mamei e cerc perfect, fătul stă rotit ca o minge, oamenii se prind de mâini, şi apoi ce e dansul, dacă nu un mod de a exprima prin cerc, legătura perfectă născută din mâini ce se ţin în rotund.
Un prieten, cu creioane în buzunare şi el, m-a învăţat că perfecţiunea poate fi şi pătratul. N-a ştiut prea bine să-mi explice de ce, el nu e meşter în cuvinte, a gândit doar ca un pătrat, şi primul meu gând a fost atunci: "au apărut şi colţuri!", semnal suficient ca în pripeală să-mi analizez panica şi să mă gândesc că ne-am desprins din mâini...
Am mestecat apoi, gândindu-mă la un bărbat care a ştiut să explice foarte frumos ce e pătratul, Brâncuşi, de exemplu, şi am înţeles că bărbaţilor poate să le fie conţinut în întreg până şi cubul. Poate un întreg chiar mai solid, mai trainic decât cercul sau sfera.
Să fie aşa, că ancoraţi în real, bărbaţii simt cubul ca simbol al stabilităţii, al trăiniciei, la fel ca şi Brâncuşi care în "Sărutul" său a încastrat în cub femeia şi bărbatul, uniţi într-atât, încât din cei doi poţi ridica o casă?
Cerc in pătrat…
Pătrat în cerc...
Pitagora vorbea despre socotelile omenesti referindu-se la triunghi. Triunghiul înseamnă Sfânta Treime, pătratul era Omul în mintea preoţilor egipteni, aştrii peşterilor preistorice cad liber, pătrate, din care se desprind cozi liniare paralele, Leonardo a încadrat omul-Vitruvian în proporţiile divine aşezându-l într-un pătrat înscris în cerc. Formele geometrice sunt metafore ale limbajului uman nescris ce definesc relaţii între oameni limpezi, sau omul ce tinde spre desăvârşitul echilibru interior.
Pentru că echilibrul este acea formulă de repartizare a elementelor în care întregul devine un caracter de "necesitate" în toate componentele sale. Acolo este şi povestea, tocmai în acel loc unde îţi vine să îţi focalizezi privirea!
Forţa gravitaţională a lucrurilor ne face sa trăim într-un spaţiu în care, cedând atracţiei exercitate în jos, cazi liber spre baza pătratului… Ca şi cum te-ai supune…
Noi am avut însă nevoie sa inventăm poetic: "orice obiect care stă la bază solid şi ancorat, e trainic şi stabil".
Frumuseţea rămâne astfel doar în capacitatea artistului de a inventa o lume răsturnată, care să poată sta în echilibrul ei propriu, într-un spaţiu generos cum e pătratul, cercul, rombul sau toate celelalte forme geometrice, trasate riguros cu ustensilele matematice.
Artistul e, totuşi, printr-o încăpăţânare dureroasă, deasupra acestei Lumi Reale, ordonând jocul în joc de joc, ca un labirint din materialităţi diferite ce îmbracă această Reală Lume, în definitiv după esenţa curgătoare ce inundă sufletul unui simplu om, el, cu har de la Dumnezeu...

photo: juan miro - 1943

Rosu Pregnant



Rosu Pregnant inseamna:
Argint coclit. (griuri colorate)
Vin rosu-vanat tamaiat. (rosu violet)
Miros de animal cu coama incilcita din prea multa alergatura pe campuri. (umbra arsa)
Patura tesuta la razboi de casa, din lana daraita inegal, cu noduri, aspra ca o barba nerasa pe sani. (rosu cadmiu)
Aroma de tutun verde, dulce-amarui. (rosu siena)
Rugozitate de piatra amestecata din lipiciuri, pe foite subtiri de cuart. (rosu permanent)
Iarba albastra uscata si ingramadita intr-un spatiu protector din lemn. Ca o sura. (rosu caramiziu)
Limpezime a mintii imprevizibile, in stare sa recurga la cele mai neasteptate mijloace ca sa conduca jocul. Inteligenta sclipitoare, stapanita autoritar.(rosu imperial)
Logica si eleganta in judecati de valoare. (rosu englez)
Istorie fascinanta, cu lumi care imi sunt cunoscute.Sentimentul ca pot zambi, miscata de reactii si gesturi copilaroase. Foame de rasfat. Posesie. Val. Inepuizabil. Zambete ca o parere. (roz)
Zmuceala si furtuna doar cit sa ascunda imaginea intacta de copil. (rosu visiniu)
Povesti frumoase. (Cu zine, cu Pacala si Tandala, cu piticoti fauritori de fire de aur trase in fuioare, ploi rupte din ceruri, si ploi de taine, si taine, si maini ce
incearca sa tina inlauntruri, si maini care incearca sa atinga, si maini imaginand ursi polari pusi cu botul pe labe, imagini inventate pentru fete sau rusoaice femei cu inima larga, - rusoaicele stiu iubi cainii, - imagini cu personaje fantastice din parti de animale cunoscute, cu solzi de peste si cozi de pauni si creste de cocos si gura de barbat in loc de cioc, cu un deget care ameninta daca nu stai cuminte, cu maci portocalii si spirale incolacite parcurse din priviri). (rosu cinabru)
Prapadenie amestecata cu lene. (carmin)

Pregnant inseamna definitiv Barbatul ce iubeste intr-o singura culoare, Rosu Purpuriu, pentru ca in labirintul si balans al lumii, sa ma recompun intr-un intreg paradoxal, prin aceasta miraculoasa slabiciune:

Imaginea desavirsita a unui lipici zemuit al rosului cireselor amare, intins de un singur deget cu inel, pe o farfurie...

photo: nature - ulei pe carton panzat - dana stefan

Eu, Albastrul




Cerul meu vibrează în constelaţii împodobite cu seminţe de gând coapte în pridvor, structuri inepuizabile mă îmbracă, mărgele fără număr înşirând în ţesături tivite cu roşuri, irizări ale unui altfel de Cer...

O bordură de alb petrecând mătăsoasă Cerul, ca un legământ, astâmpără obsesiile mele picturale în care, printre albastrurile grave ale unui alt anotimp se însăilează şi detalii din vechile mele grafii: Albastru-ctitorii cu sfinţi zugrăviţi auriu în humă, Albastruri reinventate-unitar, Albastruri-vaporoase învelind suprafeţele mele unduitoare, Albastru-transparent-tremurător, Albastru-catifea, ce păstrează aromele arborilor mei de scorţişoară, albastruri ce compun imagini fără sa mă risipească în fragmente alunecate, ci totul e vital, compoziţie cerc în cerc, frenezii de albastruri brodate cu dantelării din aţe, aşezate pe un fond de Cuvânt Albastru-aviator, peste care albastruri zdrelite sună senzorial sufletul meu zemuit, în tainice rafinamente...
Îmi recompun astfel perspectiva albastră-abstract, unde, tainic nod între albastruri, Cerul reface peste minele meu un Albastru-Fluviu, impuls creator, cât să pot să mă nasc în alte şi alte nuanţe, în tot atâtea feluri de Ceruri de Eu.

Din două mâini ce se ţin, albastrul lor reverberează în acorduri ce îndeamnă ca sufletul să le cuprindă, şi să le încâlcească... Pentru că degetele frământă feliile de Cer, la fel de bine cum ştiu să arunce piatra, în albastrul unui lac...

Talentul creator al colectionarului



Rosu
Rosu n-ar avea voie niciodata sa fie tradat de Copacul Verde din Poveste, care marturisea intr-un scenariu amar, "eu nu pot fi de partea nimanui, pentru ca nimeni nu este de partea mea", pentru ca numai copacii sunt in stare sa-si inventeze ramurile in raportul acela ideal, si-atunci copacii inseamna ca trebuie sa
devina Rosii ca sa supravietuiasca asa peste tot, cu radacinile infipte intr-un curcubeu.

Oranj
Portocala spiritului din care se nasc fiicele cerului si ale pamantului totodata, pastrind fidel in sfera aromele cumpatului aparat de patimi prin credinta.

Galben
Nu oriunde Galbenul stie transforma gandul in spic, din care, dintr-un loc anume se tes intens si ample insufletite Lumini, zugravite simplu, pe pereti de Ctitorii ca sa ii invete pe oameni sa se inalte la Dumnezeu.

Verde
Imagini de abis, destine de culoarea absolutului nascut din ploi verde mineral, florile sperantei ce ineaca verde ierburi de vraja si de leac..

Albastru
O femeie: zmalturi bordurate muiate in sidef, furnici dulci ratacite prin colturi, lipiciuri lunecand pe sticle saruturi, amestecatura prinsa in constructzie..
O femeie: barbatul ce primeste amintirea si iarasi o rasfringe.
O femeie: barbatul ce iubeste patrat in cerc.
Cerc in patrat.

Indigo
Masura rosu-albastru, echilibru intre pamant si cer, simturi amestecand sufletul-ritm al inteligentei, intr-o alchimie incantata in soapte dintr-un ritual.

Violet
Pasi in echilibru pe sfoara de matase, treceri si petreceri de cuvinte invirtite de sapte ori cite sapte la incheietura unei miini.

Curcubeul, oameni simpli, cu har, ce se privesc ingaduitor in picturile colectionarilor de vise, ce au darul de a inventa spatii in care sa poata exista o pictura frumoasa cu copaci rosii, incarcati de fructe rotund portocalii ce tes
insufletite lumini hranite din ploi minerale, unde un barbat si o femeie se cuibaresc compozitional, incantand soapte ca dintr-un ritual, in timp ce cuvintele greieri cu perle la urechi, le suna muzica sferelor, de sapte ori sapte..

photo:chichester_cathedral_light.jpg

Alice în Ţara Minunilor



Alice a fost intotdeauna, in imaginatia mea, nepotrivit de mare.
Nepotrivit imbracata pentru o calatorie, nepotrivit de neglijenta cu ciorapii ei dungati.
Usa intotdeauna prea mica, personajele din poveste prea grabite ca sa se uite la ea, iepurele alb prea nesuferit din cauza ceasului aluia al lui, cartile de joc prea colorate, zambetul pisoiului prea fara pisoi, lichidul miraculos din sticluta prea incolor pentru un lichid facator de minuni.
Povestea - prea captivanta printre atatea încalcituri.
E straniu cat de simplu poti intelege o poveste, daca ti-o sopteste cineva la ureche. Ti se pare firesc sa ti-o imaginezi rotunda ca o pecete, si odata ce ajungi partasa a unui secret, numele adevarate ale personajelor fac parte parca din taina... eu merit sa fiu partasa pana si la cea mai ascunsa taina.
Tot ce simt eu ca trebuie sa simt, eu merit.
Asadar nu-mi cere chiar imposibilul, oricat de condamnata la inepuizabil as fi. Acum mi-e imposibil sa privesc simplu o femeie nepotrivita cu propria ei poveste, daca e atat de potrivit de mare si atat de uluitor de frumoasa si perfect pregatita pentru o calatorie, cu dungile ciorapului creionand impecabil piciorul tras în matase.
Lasa taina la locul care este si citeste mai bine dictionarul de simboluri care ne invata ca daca aurul inseamna si aura iar pietrele sunt oameni, toate metodele de alchimie spirituala sunt permise.
Piatra pe care mi-o doresc e alba. Tinctura mea de aur, Piatra Tuturor Intelepciunilor..

"Despre dedin inspre iubire" - Dana Stefan (Editura Liternet)
photo: Musical Crane by code poet.jpg