Delicateturile privirii

Motto:
Dintr-o carte pe care o voi scrie despre miezuri şi zâmbete…


Surâsuri învelite în miezuri de priviri

ingrediente:

- un pliculeţ cu surâsuri de-abia încolţite din miezuri roz.
- cât cuprinzi în trei degete, de două ori două priviri pătrunzătoare până dincolo de coji.
- câteva acorduri cât să ungă până în suflet lutul zmălţuit, cu peneluri prinse în codiţe ale notelor muzicale.
- un deget ce atinge.
- o ceaşca plină ochi de speranţă cernută.
- şapte frunze cu clorofilă. de preferinţă mentă.

mod de preparare:

Se scaldă surâsurile în două vase de lut aşezate într-un pridvor.
Se amestecă miezurile într-o chisea cu amprente din degetele împletite, până ce se transformă miezurile într-o pastă fosforescent-mentolat-fluidă.
Se fierb în bain-marie privirile, atingerile şi speranţa cernută.
Se pătrunde totul încet încet, atâta timp cât arde focul, se adaugă esenţa de clorofilă, şi se decorează cu priviri albastre-aurii. La mijloc, umbre roşii.
Se servesc pe o clasică linie melodică, surâsuri învelite în miezuri aşezate rotund, pe suporturi mătăsos colorate, în toate culorile pe care le meriţi.

Vinul să fie roşu, rubin-ameţitor…

Campul de rapitza

Imi trebuie camp de rapita sa se poata amesteca cerul pravalit cu galbenul lamai al florilor nepretentioase dar libere, pentru ca niciodata nimeni nu rupe flori de rapita ca sa le aseze in vaze de cristal.
Acest cumplit sacrificiu le este sortit doar florilor pretentioase, detasate semet dar inconstient de tragic compozitional, in rondourile parcurilor..
Imi trebuie flori de rapita, ca sa pot intra ca o esenta pura, aur lichid, sa stralucesc o calatorie inauntrul tau, sa vezi si tu ce e in tine, sa te privesti in detaliu si sa te surprinzi ca ai cotloane nebanuite ascunse acolo, de mii de ani, ca intr-o pestera necalcata de nimeni..
Eu intru asa auriu si tu ma invelesti in moliciuni de scoica, si perle perle vad in inauntrul tau pe drum din tine, licurici pe toti peretii tai, ca intr-o piramida cu pereti pictati in stele, si stelele sunt vii, dorm licuricii in cuiburi minuscule cu perle la urechi, si suna muzica ta, de acolo vine, de aici sa o auzi si tu..
E Muzica Sferelor Tale, si campul de rapita imi trebuie doar ca sa pot lumina acolo propriul tau drum..
Vad Muzica Sferelor Tale, o stiu picta cum suna, daca sunt inauntrul tau..

Sa-ti spun un secret ( Gondolele )

A fost odata, cand in vitrine erau expuse gondole.
Erau aduse din te miri de pe unde tari, si erau intotdeauna rosii, si sufocate cu pretiozitati de auriu.
Eu n-am vitrine, pentru ca nu mi-am dorit niciodata o gondola inecata in praf..
Dar ciudat, daca e sa imi imaginez Venetia, vad gondolele rosii cu auriu zbaute intr-un gri-metalic, perfect decorativ, si simt ca doar rotirea de ape leaga orasul plutitor, in alunecarea pe sub podete..
Am vazut odata un film, in care cei doi eroi au trecut intr-un vaporas pe sub asemenea poduri ale Venetiei, leganati din amintiri, si a fost acolo pret de cateva clipe o metafora foarte subtila: obiectul plutitor intrand in conul de umbra al podului, a INTORS TIMPUL, si vraja a durat cat umbra..
Barbatul si femeia si-au parcurs in cateva clipe, privindu-se amestecat, toata povestea lor de iubire..
Apoi vaporasul a alunecat in soare si existentele celor doi au fost pecetluite definitiv separat, topind-risipit iubirea in lumina.
Stii povestea?..

(In soapta la ureche)
..eu cred asa: gondolele au puterea magica de a te tine definitiv, in conul de umbra al podului...

Extemporal la ora de pictura

COLECTIONARII DE VISE

”Pentru a colecţiona ceva, indiferent dacă aduni obiecte sau sentimente, o faci din dorinţa de a cunoaşte, pentru a câştiga apoi experienţă prin ceea ce descoperi. Pentru că, în viaţă, experienţa nu este ceea ce ţi se întâmplă, ci este ceea ce faci TU cu ceea ce ţi se întâmplă... “

”Un colecţionar de pietre, adună aceste amestecături de apă, arbori şi cer, pentru a-şi aduce aminte de ceea ce a fost cândva...”

"Meseria de colecţionar este grea, deoarece obiectele pe care simţi să le strângi numai pentru tine, pot fi rare, greu de găsit, sau se găsesc doar într-un anume colţ al lumii...”

”A colecţiona înseamnă o acuarelă care are rolul să îmi îmbogăţească sufletul… e ca şi cum eu aş fi o cutie de culori şi mi-aş uda pastilele de culoare cu ceea ce am învăţat despre mine, prin culori.”

”Universul colecţionează stele, pentru că are atâta loc în cerurile sale, încât poate păstra câte o stea pentru fiecare înger care şi-o pierde zburând...”

“Există oameni care colecţionează iubirea celor din jur... “

“O casă pe malul mării colecţionează în zidăria ei scoicile din mare, pentru ca acestea, închise în temelie, să îşi poată îndeplini astfel visul de a se odihni într-o nemişcare, într-o armonie desăvârşită de piatră pe piatră...”

Alfabetul TAC

Daca exista in geografia mea spirituala, o tainica alternanta intre ape fara de sfarsit si scurgerea de clepsidra a silabelor-cuvinte in picaturi de timp, as putea trece peste cuvant, si mai mult, as fi in stare uite, acum pe loc, sa-ti inventez si o poveste dupa un dicton al unui pictor oriental care spunea: "arta cuvantului este viata spiritului prin ritmul lucrurilor"..
Dar tu iar stii ca povestile mele au fost si sunt de fapt drumul meu pana la tine, si daca eu sunt in stare sa fac gesturi cu adevarat ample, nu doar colorate cum s-ar parea, este pentru ca vrand nevrand, eu-l meu e fara contur care sa-l limiteze, un fel de albastru-departare, pentru ca daca tu vei spune "mai indepartat de atat nu se poate", sa pot spune eu, "sunt albastra si inca albastra, in tine"..
Intotdeauna am poftit sa-ti scriu si despre acoperisuri, subtil, ca toate scrisurile mele pentru tine, pentru ca acoperisurile se pot desena din linii elegante ce filfiie aripile pasarilor imbatate de cer.
Si acum sunt tentata uite, inca sa-ti mai spun ca acoperisul pastreaza memoria Verdelui primordial, si de aici, pina la constructia indrazneata a tuturor acoperisurilor zmaltuite ale lumii, sustinute de capriori ridicati la doua palme de nisip, e o distanta ce nu ne mai surprinde pe niciunul..
Tu de aceea te-ai minunat de mine.
Pentru ca a trebuit sa-mi descifrezi subtilitatile de verzuri...

Nu stiu cum poti tu sa fii de liniar, la mine liniile n-au cum sa-si pastreze simplu, conditia.
Amanarile unor evenimente mult asteptate, anotimpul care vine ca sa-l tina in coada pe celalalt, aparenta senzatie ca numai daca gandesc se nasc istoriile si povestile cu pricolici, licurici-zgandarici si zmei, fac sa se transforme liniile mele in spirale, cerculete sau cirligute, si-atunci pentru ca sa stapanesc compozitia, hotarasc sa ajung odata acolo -inapoi, inainte?- cand aveam bunavointa sa inventez.
Sa inventez ca desavarsirea trebuie ca inseamna sa te exprimi fara cuvinte..
TACAND.
Pot sa tac atat de spectaculos, pe cat de exuberant stiu compune focuri-artificii de cuvinte despre cat de frumos va fi cand o sa ajung sa tac.
Acum nu mai e nevoie sa iti explic tie cum vine asta, imagineaza-ti tu, pentru ca te-am investit cu darul acesta, daruind, tot ce inseamna pe dinauntru sa taci.
Acum sunt un scenariu pe care nu l-am inventat eu, povestind, ce si cat, si pana unde sunt, dincolo de hotar..
Fara calatorii, mestecand numai in pamant uns cu apa, ti-e pofta doar de papalasca. Ce pot inventa, e doar pamantul din mine, ce ar semana acum cu ciocolata lichida, lipaita simandicos de cucoane.
Daca spun ca tac, inseamna ca iti rezerv cele mai fine delicateturi.
Apoi e si vara care se apropie..
E prea preganant..prea mult sa inventez de-odata.
Si drum, si tu, si un Albastru Voronet..
Imi trebuie sa tac, pentru ca trebuie sa fac de data asta drumul de la tine pana la mine, in Vara tuturor Albastrurilor de Voronet.
Deci, ceva se intampla.
Vestile bune ma obliga sa zambesc.
Ma entuziasmeaza micile si delicatele picturi.
Ma pregatesc pentru o calatorie in centrul pamantului, care s-ar putea sa ma lase fara suflare, daca nauca-habauca asa cum sunt, ajung la gara dupa ce va pleca trenul..
Gandul acesta al nonconcordantei, ma incremeneste.
Uite cat de frumos imi ramane sa tac. Mai am atata atatica, sa birui. Lasa-ma in Verde acolo sa tac cum numai eu stiu: din ritmuri de invizibile cuvinte, imaginand...

Cirip cirip, lastuni si peruzele...
Am recitit ieri, haiku-uri.
Toata gama, de la albastru ultramarin pana la bleu-vert..