Linea

Ho Ho Hooooooo!

2011-12-20T13:31:00.000-08:00

Stefan Hrusca - O, ce veste minunata

Asculta mai multe audio colinde

Vă urăm tot ce e mai bun pentru voi, atâţia ani cât vă pricepeţi să-i toarceţi din fuior, să aveţi parte de foc în cămin, sa vi se împlinească şi dorinţele cele mai neîmplinite, să vă bulgăriţi cu zăpadă şi să vă daţi cu patinele pe lac, să aveţi haine de casă şi papuci cu muţunaşi la vârf, să mâncaţi tot ce e în farfurie, fără să faceţi mofturi ca sa va meritaţi apoi cea mai mare felie de tort, să nu vă bodogănească nimeni, să iubiţi, să fiţi iubiţi, să vă priviţi în oglindă şi să spuneţi, vaaaai, cât sunt de frumoasă, frumos, să nu răciţi când staţi la cozi, să nu aşteptaţi să vă vină rândul, să vă permiteţi să leneviţi, să nu vă înţepeniţi din mijloc, să primiţi daruri multe de Crăciun învelite în splendide hârtii colorate şi metalizate, să vă placă şi să păstraţi panglicile cu care-au fost legate, să nu vă dezamăgească prietenii, să aveţi întotdeauna un buzunăraş secret în care să vă ascundeţi mărunţişurile, să fiţi parte din cel ce dăruieşte cui vă primeşte–n dar, să vă imaginaţi lumea prin proprii voştri ochi, să coloraţi o carte de colorat cu mâna voastră, să atingeţi mătăsuri fine în aşa fel încât să nu vă alunece printre degete, să nu vă dea cafeaua în foc, să vedeţi steluţe aurii după primul pahar de şampanie, sa spuneţi ce gândiţi mai ales atunci când nu aveţi dreptate, să vă fie milă de câini, să le fie şi lor drag de voi, să aveţi răbdare să priviţi până la capăt telejurnalul, să vă minunaţi de cer, să dormiţi bine şi să nu vi se facă sete noaptea, sa nu vă doară dinţii, să înţelegeţi schemele complicate fără să fiţi nevoiţi sa le tociţi din cărţi, să nu fiţi alergici, să nu vi se ridice monumente în parc, să nu vă înţepe bondarii, să existe cel puţin un prieten căruia să îi scrieţi pe hârtie o scrisoare frumoasă şi să primiţi scrisori, să faceţi paşi înapoi doar ca să aveţi elan să săriţi înainte, să nu vă acoperiţi gropile cu paie, să călătoriţi cu maşina, să călătoriţi cu trenul, sa călătoriţi cu avionul până în sat, unde să vă cocoţaţi pe o căpiţă în car, să vă bucuraţi de lucruri mărunţele, să grijiţi de flori şi să nu uitaţi să le udaţi, să nu cădeţi de pe înălţimi, sa nu vi se strice oala sub presiune ca să vă nenorocească apoi cumva tavanul, să folosiţi cel puţin odată în viaţă un creion colorat, un ac de siguranţă şi o sfoară ca să aveţi ce înnoda şi dezlega, să nu vi se taie curentul, să nu vi se taie nici maioneza, să vă ştiţi îmbrăca frumos, să aveţi gânduri, batiste si aşternuturi curate, să nu vă certaţi cu vecinii, să nu vă ocupe nimeni locul, să nu faceţi greşeli de exprimare, să puteţi vorbi limpede în grai românesc, să nu gândiţi prăpăstios, să nu vă împiedicaţi de nimicuri, să aveţi totdeauna un plan de bătălie şi unul de luptă, să nu rămâneţi blocaţi în lift, să nu obosiţi când săriţi coarda, să nu strigaţi crezând ca nu vă aude nimeni, să nu râdeţi până ce nu vi se oferă momentul, să aveţi bani în pungă, apă proaspătă şi fir întins!

Toate acestea, vi le dorim, neapărat şi cu ajutorul unei Zâne, unor pitici sau pricolici!

Ciorchini de greieri la glezne (eu desenez povestea)

2011-12-05T09:24:00.000-08:00

Si-atunci cand nu-mi mai raman
nici macar taceri,
nici macar cuvinte,
aud greierii ultramarinului meu
soptindu-mi in verde,
povesti frumoase despre lumea neinteles de rosie
pentru ei, a cuvintelor-mele-taceri...

Tu, Caleidoscopul

2011-12-05T09:23:00.000-08:00

Un Caleidoscop este necesar în momentul în care ai nevoie să descifrezi flori de sticlă, ce trebuie să răsară pentru a imprima în ele amperntele celui ce le priveşte. Turnate lichid, între oglinzile ce le desprind arginitiu dintr-o rotire, ele sunt stratificări ale gândului, explozii imaginare, substanţe colorate în minuscule detalii geometrice, unde simpla lor alăturare înşiră propriile lor poveşti stelare.

Compoziţia sticlei stârneşte rezonanţe surprinse în delicate spaţii, adânc marin ale văluritelor stări, semne şi cozi căzătoare ale atât de esenţialului imaginar albastru-infinit, apoi hăţişuri inventate din verzurile crude ale minţii legate simplu în pătrate cuprinse între alte colţuri risipite simetric, prin propriile lor imagini, oglindind...
Fragmentele se reordonează dintr-o simplă imagine rotită în spaţii ale unui altfel de întreg repetabil pe care şi-l doreşte firea...
Apoi şi valul din arginturi şi stările din roşuri din geometrizate flori, se suprapun dintr-o joacă alăturând, în felii aşezate într-o privire multiplicată de şapte ori câte şapte.
Poveşti târâte prin culori sticloase, dispuneri inventive decorând, suprafeţe tăioase prinse în rozete, spaţii răsucite, transparenţe arzătoare de portocaliu, alaturări de cercuri, încolăciri ce stârnesc imaginarul, vise, eliberări ale gândului printr-o simplă învârteală reflectă tot atâtea alte posibile lumi în alte posibile imagini...

Din simplul joc al imaginarului, tu răscoleşti, jucându-te translucid, dicţionarul de simboluri al oglindirii tale, stârnind imaginea unui anume anotimp parcă încastrat tenace într-o spirală pentru a multiplica memoria clipei, pe care să o aşezi spre păstrare, iremediabil, în fiinţa mea..

O Femeie

2011-12-05T09:19:00.000-08:00

Motto:
Doar atit: incredere.
Nu se scutura petalele
tocmai asa?
(Haiku-Issa)

O femeie: Nebuloasa cu ochi verzi, incandescenta brodata cu ate albe insailate marunt, stralucire delicata desfacand petale, contur geografic ursit sa poata fi parcurs, insemne tatuate pe umar dezgolit, matase incolacita dupa gat, cerdac inecat in iedera cuvantului, soapte picurate in ureche, samburi de cirese sarutate cu gura, matasuri lunecand din maini, zmalturi bordurate muiate in sidef, furnici dulci ratacite prin colturi, priviri lunecand pe sticle lipiciuri, amestecatura melodica prinsa intr-o margica, sfarsit de lume, inceput de lume, foc si risipa, risipind, cruzime imparateasca, priviri de lanuri tricotate lenes, centru al pamantului clocotind marunt, capriciu aruncat printre cristale, gand strecurat prin albituri, ochii fosforescenti ai unui barbat, cuib de ganduri usoare, ierburi de vraja impletite, dara de mireasma si-amestec de gradini, stropi ce se sparg in globuri marunte prelinse spre adancuri de fantani, minge rostogolitoare intr-o cutie, amestec de nisipuri fierbinti, amestec de hatisuri albastre, amestec de imaculate zapezi, amestec de oglinzi, labirint, sentimente si neintelesuri, amestecand...
O femeie: barbatul ce cuprinde.
O femeie: barbatul ce rasfrange..
O femeie: barbatul ce decoreaza pictand-o cu margele, insirand..

crochiu - dana stefan

Privelistea Privirii - Moulin Rouge

2011-12-05T09:16:00.000-08:00

Motto:
Culori ce ne ofera separat viziuni nascocite
cu o forta a imaginatiei neingradite.
(Nichita Victoria)

Iti dedic.

Sentimentul spatiului este legat de toate starile mele interioare.
Imaginile inseamna pentru mine, reprezentari ale punctului de fuga ce corespunde axei Privirii, spatiu unde apoi se inscrie tabloul Privelistii, ca un mare cufar al lumii, in care personaje-istorii sunt asezate apoi, ca niste elemente primordiale, in sertare.
Moulin Rouge trebuie patrunsa cu privirea, din interiorul ei.
Pentru ca Ochiul are insusirea de a trece in revista Privirea, pentru a o vizita.
Moulin Rouge este rezumatul privirii.
Ea este exuberanta, fabulosul joc, capriciul omenesc al clipei, spectacol sub lumina reflectoarelor, formula arhitecturala ce se cere citita ca o zidarie a spiritului prins insusi in zidirea materiei, ca sa nasca pictura, cu legile ei, in spatiu dezlegat, facand posibila ca pana si Sena sa se abata din drumurile-i pe sub poduri, spre spatii irizate de constelatii, colorate texturi, ca anotimpurile privirii mele sa-si poata promova apoi curajul verbului, impotriva autoritarelor umbre...
Din aceasta perspectiva,- Privirea ajunsa prin desavarsire, Armonie Pura,- obiectul acesta arhitectural devine Priveliste, stralucire senzoriala marcata de accente asezate ferm, ROSU grandios intr-un contur precis, miscat de cele patru pale ale rotatiei complete.
Inseparabila de inteligenta spiritului, Moulin Rouge se lasa ingramadita, da, de Alburile care o sustin, ca sa ne convinga ca ea stie sa se aseze ca insasi fiinta colectiva a fragmentului: Ea este PICTURA CA ZIDARIE A EI.

Facutul de iubit de vin

2011-12-05T09:11:00.000-08:00

La Piatra azi se toaca strugurii:
Feteasca neagra si babeasca..
Si-un rosu sange de iepure, e mustul..

Sa ai camesoi din acela cu tocanei, ziceam, din cipca alba ca spuma de pe lapte, sa-l ridici pana spre brau, cu colturi scapate in zemurile acelea zbaute de rosu nebun, sa zdrobesti cu picioarele, sa simti cum te picteaza lichidul, sa simti cum te trage sa fii sugativa, mazgalind apoi tu colturile tale cu vinetiu, sa te piste hoaspele si sa ti se faca pielea gaina, sa simti maini lunecoase mocicolind culoarea prin alte felii, sa ti se faca frig ca sa ai de ce sa te acoperi, sa ai nevoie sa adulmeci aerul ca sa nu te imbeti cu tamaioasa boabelor, si-atunci sa inghiti cu pofta aerul pana se transforma iar intr-un fel de rosu, sa dai cu limba ca sa te faci una cu mustul, sa nu mai stii sa te deosebesti de struguri, sa bei din pumnul celuilalt daca ti-e sete, sa manjesti nasul chitcaind rubiniu, sa intelegi cum poate iubi un strugure ca iese atata zeama din el, sa ti se faca parul carcei de care se agata miezuri rosii, sa poti zambi copilareste cand le framanti, sa te prinzi de gatul celuilalt ca sa nu aluneci singura daca o fi sa te ineci in struguri, sa saruti gandind ca furi o gura de aer apoi, sa te stergi cu un stergar de in topit, sa poata ramane marturie amprenta sarutului, sa inramezi panza aceea si sa-i spui simplu: VINUL.

Scriu ca sa ramana scrisul vinului, e toamna si se aseaza anotimpurile ingramadit in om, cine are vreme sa se gandeasca doar la simple scantei, cand la tara oamenii se iubesc pregatind butoaiele pentru ritualul facutului de vin?
Vin alb, vin rosu, vin negru-violet...
Vin rosu sange de Iepure al Lunii...
Zemuri scurse pe degete si sa pictezi cu ele...
Ti se zdruncina toate cele, nu mai vrei nimic.
Cat pot cuprinde intr-un ciorchine, iubitul vinului acestor zile, intr-un un butoi de lemn invechit?

Povestea facutului de iubit de vin, aroma incolacita ca un fum de pe dealuri, pe un fond muzical venit de undeva, albastru-violaceu, din surdina...

Veneţia

2011-12-05T09:05:00.000-08:00

Veneţia, miraculosul verde al iubirilor pereche, labirint succesiv şi logii auriu princiare ce ascund tainic prin cotloane dantelate umezeala de arome din prea mult iubit, spaţiu invadat de straturi ale plantelor zdrelite în nopţi tainic pătimaşe, cu multiple punţi de mătase ce sună gotic când poartă paşii pe ele, Veneţia se reinventează din albastrul ei ideal, din detalii mereu decupate prin propriile ei imaginaţii: apele ce o susţin.
Veneţia e armonia ce leagă structurile cele mai neapărate ale sufletului printr-un simplu ritm de paşi în doi. Pentru că unde, inventată pe un ţărm de aramă, se întâmplă mai desăvârşit decât aici, magia de a da o mai gravă semnificaţie acestei cifre doi?
Pictură în acorduri, Veneţia imprimă în spaţiul spiralat al iubirilor ei pereche, oglindirile curbe, secvenţe multiplicate bătute în piatra detaliilor arhitectonice încurcate în propriile lor dantelării, coduri îmbibate în acuarela străzilor albastre, trasee ce se mulează ca niciunde altundeva, după contururile perechilor ce se sărută în roşii bijuterii plutitoare legănate din prea multe priviri pe sub punţile trafouri, între orele dintre noapte şi zi... Veneţia e anotimpul cuvintelor celor mai subtile, ce sună cât tăcerile lor... Veneţia e definiţia iubirii însăşi..
Ea e povestea îmbrăcată în metafore, cât să nu te rătăceşti prin labirint, în timp ce vei ascunde în buzunare spre păstrare, tainic, o cifră doi, într-o delicată roşie ambarcaţiune, din două cifre unu, reverberând…

photo: dana stefan

Muzeul Fluturilor Liberi

2011-12-05T09:04:00.000-08:00

Există o ţară despre care îmi vine să spun: «să nu uit să dau culoarea mai încet», pentru că pot citi în ea despre mine, ca dintr-o carte de pictură despre cum să învăţ să pictez fluturi.
Nu-mi mai rămâne aşadar în minte din ce sunt eu, decât doar unicul spaţiu, unde, sub o uriaşă cupolă de sticlă se află cel mai straniu muzeu al Fluturilor Vii, ai căror aripi muiate în cele şapte culori ale Curcubeului dau Albul cel mai perfect, făcând să vibreze Lumina de jur împrejurul picturii...
Şi atunci cântecul spune: Pietrele-s mai albe şi iarba mai albastră, şi dacă anotimpul meu înnoadă firele ce mă leagă de tine pe pământ, (leagă, leagă, leagă), vor părea că ele sunt prelungiri ale firelor de mătase lăsate în urmă de fluturi, ce leagă prin zbor toate culorile noastre împletite, de cele Şapte Ceruri...

Floarea mea Câine

2011-12-05T09:02:00.001-08:00

Sa vezi.
Am gasit o floare pe jos pe strada, aruncata pe drum.
Avea radacinile intr-un pahar de inghetata si arata nicicum. Mai traia insa, era asa de-abia de-abia, cu frunzele flescaite, si eu am asezat-o in geanta, infofolita intr-un servetel.
I-au trebuit saptamini intregi sa se hotarasca ce vrea sa faca. Abia isi tragea sufletul, dar si asa, parea plina de seriozitate.
Am asezat-o laolalta cu celelalte flori de pe balcon, am si pus-o langa plantutele mici de petunii iesite din samanta plantata in primavara. Pentru ca petuniile sunt nepretentioase, rezista la vreme imprevizibila, sunt prietenoase si sunt si guralive cumva..
Petuniile stiu trai laolalta..
Floarea mea pe ganduri. Frunze terne, de un verde spalacit, si un lujer paros si tepos in acelasi timp, ce m-au facut sa-mi spun ca uite, am si un ciulin pe balconul meu!
De mai bine de trei saptamani si-a tot crescut batul lemnos, cu canacul in varf, smotocit si invelit incalcit la randul sau in propriile-i ate..
Apoi, intr-o zi,. Floarea mea s-a desfacut in soapta, din propriile ei coaceri, intr-un galben crom, cu banut auriu in miez, puncte cat gamalia de ac inconjurate de stropi portocalii, petale matasoase si pline de fierbintele acela pe care nu-l poti nici privi.. Petuniile au devenit indigo din uimire, nu invidioase le simt, ci impresionate de complementaritatea unei singure flori.
Un singur galben, asezat cu deplina responsabilitate pe un lujer de-acum, de peste noapte, verde smarald, sustine toata greutatea gradinii mele de flori de pe balcon, jocuri de movuri si rozuri si ticlamuri contrabalansand toate, o singura pata portocalie..

Floarea mea caine, floarea mea caine...

Vreau sa stii, anul acesta oranjul frige la degete cind il pipai.

photo: nature - ulei pe carton panzat - dana stefan

Transmoldavia (Text dedicat pictorului Petru Bălăunţescu)

2011-12-05T09:00:00.000-08:00

Motto:
Calugarul nu stie ce va hotari Dumnezeu cu viata
lui nici macar pana maine, dar e fericit ca e moldovean,
si nu are pentru ce sa traiasca decat pentru Hristos
si manastire.

Călătorii imaginare, replică pe urmele lui Bogdan Lupescu.

Cartea spune că o ctitorie durată din piatră scăldată în arginturi, zidită într-o râpă a unui colţ de Cer, şi pe cei călugări în chiliile lor, nu-i poţi vedea decât îngenunchiaţi şi sfioşi, într-un anotimp al Marilor Zăpezi, cu apa ce le îngheaţă în sfântul potir...
Căci, mulată pe tiparul propriului său aşezământ, o ctitorie ale cărei aripi au darul dumnezeiesc de a înlocui pentru vecie zburătăceala omenească, nu mai are cum să fie în întregime doar rod al unei simple imaginaţii omeneşti...
O putem admira plină de o umană demnitate şi o putem pricepe de neclintit, dar adevăratul ei spirit există înafară de timp, grijit de ingeri, păstrat în codul pietrei mai degrabă, ea este dumnezeiasca Pictura , ca zidărie a ei..
Sute de ani bat codul pietrei în temelie, sunt trepte ornamentate din ploi, există un limbaj al semnelor ce se organizează după logica ritmurilor ca într-o compoziţie, pentru ca cel care ştie să le descifreze, să citească prin ele, propriul său sens...
Podoabe desprinse din aura sfântă, ocrurile terne, decantând din propria lor ţărână coapte străluciri, alburi obosite şi tot mai resemnate de-acum spălând verzurile unduite după Lumina ce le inundă, leagă griul pietrei în noaptea ultramarină cu care se ţine zidul de strană, în timp ce ochii ctitoriei privesc din tivuri de aripi sidefii umbra arsă a călugărului, ce pâlpâie a Luminare...
Pământ în cuptorul anotimpurilor, Moldova e ţinutul unui spirit cuibărit în ol de Cucuteni, el adapă rădăcina pământului ca să poată dărui veşnicie apoi unei alte arhitecturi, ridicate din propria-i ţărână...
Drumul spre Moldova trece pe aici, prin această împrietenire a gândului cu mâinile care ştiu frământă lutul la fel de bine cum gândul ştie îmblânzi încremenirea pietrei...

Peste o bisericuţă se prăbuşesc sute de ani...
Cade zăpada prin acoperişul ei spart, spune povestea, cad fulgii peste bieţii călugări într-o linişte că poţi auzi atingeri ale buzelor ce sărută icoana, în timp ce tihna şi limpezimea din ei e pajiştea ce ţine bisericuţa ca pe un Copac prins în încrengătura vrejului Grădinii...
Ninge în bisericuţă şi cade zăpada în mijlocul ei, în Alb Anotimp scăldat din Lumină, căci palme anonime de ţărani şi îngeri şi călugări, au zămislit minuni cu mâinile, aripile şi cântecele lor, pentru dumnezeirea din ei...

Femei cu pupile marite si femei cu pupile cat acul de gamalie

2011-12-05T08:56:00.000-08:00

La o masa verde tu de o parte si eu de alta.
Tu spui asa:
-Asculta, uita-te in ochii mei, sa-ti spun eu ceva..
(Si eu ridic privirea si ma uit direct in ochii tai.)
Si tu spui:
-Asculta, barbatii stiu ca femeile sunt de doua feluri. Femei care atunci cand le vorbesti la o masa verde au pupilele marite, si femei care atunci cand le vorbesti
la o masa verde, au pupilele cat acul de gamalie.
Barbatii ca mine, stiu ca femeile cu pupilele marite pot fi usor rasturnate pe spate, au in ele materie din aceea curgatoare, gata sa explodeze sub maini,
pupilele vorbesc singure asa marite ele, si spun provocator "prinde-ma in maini barbate, framanta albastrul meu cat sa nu mai ramana piatra pe piatra"..
Pentru ca femeile cu pupilele marite au nari dilatate ca si animalele neinfrante, ca si iepele acelea salbatice cu picioare subtiri din fibra de otel si coama sidefie
in care stau incalcite miresmele pamantului batatorit din prea mult iubit..
Toate acestea se oglindesc in pupilele marite ale femeii cu pupile marite, si noi barbatii stim deodata ca acest gen de femeie te lasa sa o desfaci, sa o scormonesti si sa o parcurgi si cu mana si cu limba si cu privirea..
(Te uitzi la mine si zambesti din ochi. Eu stau neclintita cu ochi in ochii tai. Si nu zambesc deloc).
-Asculta, spui tu iar, si femeile cu pupilele cat acul de gamalie, bine bine, cand stau ele la masa verde cu ochi in ochii mei, eu fac asa si le spun povestea aceasta despre femeile cu pupile marite si cele cu pupile cat acul de gamalie..
Si ma uit in ochii uneia ca asta, ultima, nestarnita, si stiu sigur ca ea incepe sa se intrebe: "Oare cum sant ochii mei? Au pupilele marite? Sa stie oare barbatul acesta tot ce inseamna materia mea curgatoare, si sa simta el din cauza pupilelor mele marite ca eu ma topesc sa ma framante el in maini, cat sa nu mai ramana
piatra pe piatra? Sau nu am pupilele marite si atunci sa stie ca de gamalie fiind ele, eu nu sunt pregatita pentru un barbat atat de napraznic ca el?.."
(Tu privesti in ochii mei, cu aer strengaresc si complice, provocator cumva, si eu privesc neclintita ochi in ochii tai.)
-Asculta, spun eu incet..Ai...pupilele...marite..
(Si te tin din ochi, ochi in ochi, pina nu mai ramane
clipit..)
Tu ramai suspendat in mijlocul povestii tale, si pentru ca esti barbat din acela, barbat ca tine, napraznic, si neinfrant,nu-ti mai ramane decit o singura replica. Pentru ca la o masa verde, eu stiu, asa asterne un barbat cuvinte,
nu din nevoia meschina de a starni din coji, ci din placerea de a simti aromele miezurilor, din drag de cuvinte potrivite intr-un scenariu inventat din nevoie
de miezuri..
Tu ma privesti in ochi si-mi spui soptit:
"Prinde-ma in maini femeie, si framanta sufletul meu cat sa nu mai ramana piatra pe piatra.. "

photo: hans hartung

Casa argintarului

2011-12-05T08:55:00.000-08:00

Pe o stradă, undeva, se afla casa argintarului. Casa argintarului are la ferestre mici obiecte filigranate, din argint, aşezate deasupra în nişte nişe la vedere.
Obiectele, delicate aţe împletite şi înnodate în pietre roz, păstrează închise etanş în ele memoriile unei zile, înşirându-le, ca un reflex perlat.
Obiectele, dantelării şi preţiozităţi bătute în arginturi coclite, privelişti în lumini, din care gândul amestecă umbre desfăcând o fiecare seară, în alte grafii.
Obiectele, ţesături mulate pe forme simple învârtite, ca un penel ce amestecă valul risipit cât să picteze apoi din el o simplă acuarelă...
Obiectele, recipiente ce-au prins în ele fircălituri de roşuri, să poată apoi noaptea ca să le descâlcească…
Obiectele, arginturi ce închid ca într-o chisea portocaliul zahărului cristal peste măruntul zilei noastre, în praf de risipiri…
Aţe încâlcite în obiecte preţioase leagă sufletul… În drumul său, prin spirale de alb se lasă muiate luminile din umbre...
Casa argintarului are în nişe obiecte de argint filigranat ce decorează subtil ferestrele, şi ele sunt atât de neapărate şi atât de liber puse la vedere, încât nimănui nu-i trece prin gând să le fure…

11 = 2 (O zi din viata unui copil egiptean)

2011-12-05T08:51:00.000-08:00

Este o carte in biblioteca parintilor mei, pe care eu n-am citit-o niciodata.
"O zi din viata unui copil egiptean".
Coperta e in regula, e desenata, cartea e potrivita, si culmea e ca desi nici macar n-am deschis-o vreodata (fara sa-mi explic), imi e cu siguranta cea mai integrata intim in compozitia mea interioara.
M-am obisnuit sa cred ca acolo e scrisa cea mai intima taina a mea.
Pur si simplu e asa, pentru ca au trecut atitia amar de ani si eu inca ma mai intreb ce poate fi scris intr-o carte despre felul cum un copil egiptean de acum citeva mii de ani, isi poate petrece o zi.

Astazi mi-am inceput ziua cu ochii lipiti de lipiciute de nesomn, Zoli cu capul pe masa lui pentru ca ploua, baz baz, lumina aurie in birou, miam miam cafeaua, of of, hi hi..muzica buna.
Apoi la cei mici, Istoria artelor.
Pe treptzi (Rodica de romana m-a intrebat violet: cum poate Sa-ti Vina sa spui "treptzi"?! cand stii ca e total aiurea, si eu am apasat: Trepti Trepti, asa spuneau toti mediesenii mei, lasa-ma bihoreanco sa le am si eu pe ale mele), mi-am adus aminte de copilul acela egiptean si pentru ca erau cuminti copiii, m-am trezit direct in Egiptul antic, cu ei in sir dupa mine, invirtind cerul ca intr-un ceaun, pentru ca din praf stele s-a adunat nisipul acela mult din care apoi oamenii au construit inaltimi ca sa se uite de pe ele, tot la cer..
M-am ridicat, clar, la doua palme de nisip.
In fereastra urmatoare m-am transformat intr-o doamna cu hartii, si l-am asistat la ora pe Petre cel de istorie, sa vad cum isi antreneaza si el copiii in primul razboi mondial..
Cafea miam miam pauza, sa nu uit lumanarile, unde esti Dorule de romana?! Sa fie cat un camp de licurici joi seara, va fi comemorare, pentru ca joi gandim la Eminescu asezati ghemuit pe unde stim, cu lumanarele in mana si soapte-cor, ce se leagana sonor in timp ce alti copii ca noi, dar mai poeti, vor deschide carti si caiete, ca sa-l cante...
Inapoi in Egipt!
A treia ora din zi, n-au nici o vina micutii acestia ca trebuie sa ma repet, deci de data aceasta coboram din ceruri pe pamant, ca sa ajungem la nisip..
Ies prin alta fereastra, gafaind usor, si-mi trebuie un covrig intreg ca sa ma scutur de nisip.
Pentru ca urmeaza trei axe si reprezentarea dreptei in trei plane de proiectie.
Copii mai mari. Spatziu de manevra mai stramt.
Fara lumea povestilor, fara alinturi. Doar zimbete provocatoare spre intrecere, si scafarlii scarpinate cu o mina: Iese, nu iese. Unde mama e punctul ala? Cine sa mai gandeste la un simplu copil egiptean?..
Alta fereastra.
Unii si apoi altii, fosgaiala ca in filmele acelea cu Asterix si Obelix. Clap clap, fiecare cu ciocanele si cuiele lui, si materialele lui. Sa iasa constructia. Iau hartiile, imi termin sticla aia cu suc amarui acidulat (e cel mai rezonabil, comparativ cu melanjul acela de arome gretos-parfumate ale sucurilor imbuteliate de amicii "Pitzigoi"), bine bine, da da, ha ha, probleme organizatorice in birou cu baietii mei doi, Uit Cartea Mea Pe Masa, si dracuiesc in taxi ca voi sta ca pestele fara bicicleta seara, fara piticii mei din fratzia inelului, il vad pe sofer ca-si face cruce in dreptul bisericii si gandesc cu efect intirziat, (cam pe podul de peste Cris), ca uite, n-avem cum sa o dam in bara daca un fan al manelelor isi face inca cruce.
Imi amintesc Aceeasi identica imagine de acum un an aproape, (cam pe linga Biserica cu Luna), cind taximetristul tot cruce si-a facut, chiar daca muzica era alta, si zambesc oftand in sinea mea: iubesc romanii astia.. masina sare groapa, semn ca am ajuns la Cetate, blic face contorul, dau ultimii bani la taximetrist rusinandu-ma pe mine cum pot sa-i inghesui pe unii din virf de la Bucuresti pentru gropi, si urc la ateliere.
Iar gindesc la copilul egiptean si il invidiez pentru ziua lui calda.
Arcadele logiilor zvantura frigul, fetele stau cocolos pe linga calorifere. Mihaela lungana si asistenta mea preferata, imi intinde un pahar de tonomat (nu-i spune asa masinariei care da cafele) cu ciocolata fierbinte.
Imi spune cald: Dani, si in secunda aceea imi vin in minte toate variantele inventate de unii si altii ale numelui meu: mama si Marcus si Umberto-Danuta, Catalin-Dragodana, Raimar-Bella, Mihaela-Tu, Dorin-Auzi, Nicola-Danutzule, Ilarion-Danusyia, elevii Doamnadirectoare, Zoli-Dumneavoastra-tu, studentii-Doamna S, si tata, Dana. (draga).
Ma hotarasc, iubesc ultima varianta, ciomciolesc din ciocolata lichida si ma apuc de tocat mararul.
Uit complet de copilul egiptean.
Alcatuirea unei compozitii pornind de la studiul desenului, ce propune stilizarea elementelor formale intr-o alta ordine compozitionala, prin compunerea si recompunerea elementelor intr-o noua structura sintetica care sa favorizeze explorarea mijloacelor plastice.
Se vor urmari pricipiile de organizare ale suprafetzei: echilibru, armonie, unitate, diversitate in unitate, ritm, alternanta, simetrie, unitate compozitionala. Tehnica la alegere, spatiu de desfasurare patrat.
Douazeci si trei de studenti.
Douazeci si trei de compozitii.
Dupa prima lucrare, incepe sa mi se faca deodata cald, si intru asa intr-un lichid de imersie, care-mi indulceste in timp ce-mi ascute, simtzurile.
Sunt studenti cit ziua mea de nastere de multi, si alte lumi fiecare, si imi amintesc deodata de vremea cind eram furnica.
O iau furniceste voiniceste la picior, si trec spre epuizare din spatii coltoase in pete picturale ce fuzioneaza, pretiozitati, si-mi aduc aminte ca ar trebui sa-mi schimb ochelarii, pun degetele in schimb, sa pipai suprafetele de care mi-e pofta, trag aer in piept si ma uit la Mihaela cind trebuie sa iau o alta decizie, alt vocabular, altfel inventat, ca sa tragem de lucrare noi doua, daca fata e cu ochii pe ceas ca o asteapta flacaul la barul de sub blocul meu, dau sa merg mai departe si ma razgandesc zmucit, nu mai sunt cu borduri aurite ci cu coltzuri, imi vine sa aprind o tigara ca sa cistig apoi timp, ies din hatis si intru in alta lucrare, unde povestea abia se vede de tremuratoare ce e.
Sa nu gresesc, sa nu lovesc imi spun, uite ce bune intentii in liniile lucrarii, hai sa ne odihnim, hai sa pornim de la capat spre miez, unde sunt culorile? de ce prea multe culori? ce inseamna acordul complementarelor si de ce ma dor dintii cind complementarele tipa, unde mi-e patratul, vai cite patrate, si cind ajung la capat si iar se formeaza un rind, imi trec prin minte sirenele acelea din vis, si imi spun: har domnului, bine ca am stiut sa le visez colorate in acvariu.
Cobor Treptzile aruncind chistocul in cilindrul scrumiera si pe lift pina la sapte ma gindesc la baia cu spuma. Ura!
Motanul Igor ia primul masa, vin copiii la ora de pictura, unde e cartea mea cu hobbitii? Incep a treia oara romanul lui Agatha, n-o sa-l citesc niciodata pe de-a-ntregul, dar lasa, mi-e drag Poirot.
Vine Guido, info-man, elevul meu preferat de acum 1000000 de ani. Tz tz tz, trebuie dat jos tot, PC reformatat ca e batrin.
Trebuie reinstalat tot, la nivel superior.
Pana atunci, salvati va rog casutele. Fara rezultat. Stocul e prea mare. Sacrific pe cele cu imagini trimise. Degeaba. Le impart pe grupe, e ca si cum imi vand copiii.
Mai bine pe mal de apa, cu buzunarele goale pline de greieri..ma bate un gand...
Vad malul de apa, si de aici clonc, copilul egiptean. Suna Alexa, si din Egipt trec la greci, pentru ca desenam dupa Diana, capul de ghips.
Mai e baiatul de la arhitectura pe partea cealalta, dar el deseneaza sfere, Guido infuleca tartina de pe farfurie, PC-ul clap clap, Igor se urca impertinent pe masa printre culori, si Santana canta corazon espinado.
Nu ma pot gindi deci la copilul egiptean.
Tic tac uite ora sapte seara. Pleaca toti in ordinea inversa sosirii, tic tac ceasul, ma uit putin prin colturi dupa un spatiu alb, masa de seara, miam, imi maninc ritmonormul, imi verific casutele.

Tu.

Fac rapid socoteala: ce zi e azi? Unsprezece.
Si inteleg ca definitiv am invins Semnele.

Atita vreme cat pentru mine, doua numere se aduna si fac cifra doi formand o Zi Ca Un Ou Cu Doua Galbenusuri (ca m-a invatat azi Zoli ca cifrele sunt doar pina la zece) si incape in Ziua Asta A Mea, Toata Viata mea Tu, hi hi, mama lor de Semne!
Mi-am amintit de o zi din viata unui copil egiptean si mi-am promis ca maine cind trec pe la mama sa caut cartea aceea, si sa am curajul sa o citesc.
Nu m-ar mai mira ca maine sa descopar ca personajul acela sunt tot eu, intr-o alta viata anterioara, nascuta din pacate, intr-o zi ca un ou cu un singur galbenush.

photo: Musical Crane by code poet.jpg

Hai. Bem o cafea noi doi.

2011-12-05T08:47:00.000-08:00

Un artist trebuie să iubească grădinăritul. Pata, punctul, şi linia sunt uneltele de grădinărit. Chiar dacă pare mult mai generoasă, Pata Amprentală este totuşi cea mai simplă formă de manifestare a omului primitiv. Omul cavernelor a înţeles cel mai bine cum se întâmplă asta, odată ce şi-a mânjit palma cu roşul animalului răpus, aplicând-o apoi victorios pe peretele casei sale. Nevoia aceasta nu a însemnat însă o personalizare a omului cu palma roşie, putem vorbi de evolutie doar când vom descoperi palma lui conturată stângaci, cum nici un grafician de azi nu o ştie reproduce atât de expresiv.

Semnul devine astfel semnificaţie, şi de aici ne întrebăm, năuci puţin, de ce nevoia aceasta de a se desprinde din Real, a omului simplu?
Palma decorativă nu mai e o simplă amprentă, ea devine automat spiritul întruchipat al omului năuc hăbăuc, anticipând abstract o evoluţie care va alătura astfel pe acelaşi perete afumat de vreme lungă, cópii miraculoase, suprapuneri de linii, pete şi puncte, reţele suprapuse într-un balans perfect, mijloace de expresie plastică adică, în care punctul este primul semn elevat din care se trage mai apoi linia, toate reprezentări ale unei lumi aşezate într-o curte ideală: Compoziţia.

Călătorind în timp, să spunem aşa că ne-am dat odată şi odată seama, că pata, punctul şi linia, sunt tare asemănătoare ele cu notele muzicale şi apoi cu literele pe care întâi le înveţi, apoi le citeşti să te obişnuieşti cu ele, ca în final să poţi compune, să iasă poezia! În artă, înveţi să pricepi noţiunile acestea abstracte, pornind de la studiul naturii. Desenul adică. Natura însăşi este pentru un artist, privirea! El trebuie să găsească individualitatea fiecărui exemplar, desluşind tainele fiecărui bob de nisip, fiecărei scoici sau salamandre, al Iepurelui Alb al Lunii, în fiecare cerc în cerc al apei, în fiecare plantă.
Dürer spunea că însăşi natura înseamnă artă, şi că o posedă doar cine o poate desena... De la impresionişti încoace, însă, artiştii au descoperit din aburii minţilor prea înecate superb în iubire şi alcool, că nu ne e de ajuns natura. Măiestria e, da, să o înţelegi, să-i deprinzi legile ei organice, ca să o poţi prelucra într-atât încât să sune ea ca o muzică, dar să şi aibă aroma unui vers.
Culoarea se aşterne apoi după legile ei, pe osatura desenului, îmbrăcând subtil schelăria, cam aşa ca şi cum ai zugrăvi o casă.

Pentru că atunci când gândesti la o culoare, nu te gândi la obiectele colorate în acea culoare, ci la simbolurile, însuşirile ce se pot traduce prin culori.
Roşu înseamna luptă. Înseamnă eroism, patimă şi putere, forţă şi acţiune dinamică, ritm, Împăratul Roşu nu degeaba este el Roşu, în poveste el ţine pe umeri o împărăţie zugrăvită ideal, tărâm al perfecţiunii, ca să poată acolo să se coacă cei mici... Cui îi sunt potrivite aceste însuşiri, ştii?
Bărbatului… Voi sunteţi pătimaşii, voi ţineţi în mâini frâiele lumii, voi spargeţi uşa cu umărul, voi ştiţi cuprinde pătimaş, voi pipăiţi cu degetele voastre mătasea...
O femeie e Albastră, pentru că e diafană, aer tremurător, eterică şi visătoare, sensibilă la adiere şi mângâieri. Fecioara e albastră, zahărul e împachetat în albastru pentru că e dulce, o femeie e vis, ideal, trasparenţă şi fum, o femeie vibrează ca undele pe apă...
Violetul e cea mai smucită culoare, să n-ai încredere în el, e lunecos şi de aceea nu va putea lega prietenii niciodată, e ascuns în tenebre, Baba Cloanţa e violet, n-o să vezi niciodată o astfel de babă albastră sau galbenă, sau nici pe departe, ea, verde brotăcel...
Şi pentru că e acolo Galbenul, în mijlocul lor, avertizor şi precaut, echilibrat chiar daca e atonic cumva, el nu participă la discordii, el potoleşte, astâmpără, face pace... e cu trei paşi înainte mereu …
Verdele e odihna, echilibrul întruchipat al naturii, suflet zbătut de pereţii interiori până spre cumpăt şi Lumină.
Şi apoi, toate nuanţele ce se nasc din căsătoriile culorilor între ele, sunt culori care împrumută genele părinţilor: oranjul este copilul roşului şi al galbenului, poate fi energic sau împăcat, indigo-ul poate fi rezervat dacă-l moşteneste pe albastru, sau exploziv dacă seamană cu mama lui, iar albului şi negrului, nonculorile care ajută culorile doar să se deschidă sau să se închidă, li s-au dat ca să nu se supere, cele mai semnificante simboluri: puritatea absolută şi eleganţa supremă.
N-o să vezi niciodată un dirijor îmbrăcat în frac roz...
Şi-apoi, au vârste culorile.
Ne întoarcem la Roşu: Luptătorul, bărbatul Roşu adică, e un roşu permanent, pe măsură ce se coace devine mai înţelept, mai aromat. Şi-atunci, prinde patina bordo, roşu englez, umbră arsă (ciocolată amăruie), siena (ceramica roşie arsă în cuptor), precum şi purpuriul, care e cerebral, distant şi rezervat spre rece.
Şi în joooos, dăm de Roz, copilul Roşului, prostuţ şi strepezitor la dinţi când îl priveşti.

Compoziţia e cea mai spectaculoasă felie, pentru că aici ai voie să te joci cât te ţine inima. Dar pentru ca am stabilit că tu eşti mic şi neştiutor adică în a te zbengui fără să te zdreleşti la genunchi, eu te ţin în Curte. Curtea este spaţiul unde te joci cu punctele, cu liniile, într-un un câmp de pete colorate. E foarte important spaţiul acesta, pentru că nu e totuna să te poţi ascunde într-un colţ al unei curţi pătrate ca să nu fii găsit, sau să te roteşti în cerc gândind că uite ce motocrosist grozav te ţii, de vreme ce nu dai tu cu capul, de nici un colţ!
Chinezii au scris despre infinitate, numind-o un pătrat fără unghiuri.
Cercul înseamnă aţă de mătase, înfăşurată pe un deget.
Inelul concept...
De aici, cuvintele - ca ciupercile după ploaie.
Vezi tu, eu, femeia adică, percep diferit simbolurile lumii. Pentru mine, cercul e însumarea perfecţiunii, fără colţuri ea, fără asperităţi, cercul e matricea unde iau naştere fiinţele, înlăuntrul mamei e cerc perfect, fătul stă rotit ca o minge, oamenii se prind de mâini, şi apoi ce e dansul, dacă nu un mod de a exprima prin cerc, legătura perfectă născută din mâini ce se ţin în rotund.
Un prieten, cu creioane în buzunare şi el, m-a învăţat că perfecţiunea poate fi şi pătratul. N-a ştiut prea bine să-mi explice de ce, el nu e meşter în cuvinte, a gândit doar ca un pătrat, şi primul meu gând a fost atunci: "au apărut şi colţuri!", semnal suficient ca în pripeală să-mi analizez panica şi să mă gândesc că ne-am desprins din mâini...
Am mestecat apoi, gândindu-mă la un bărbat care a ştiut să explice foarte frumos ce e pătratul, Brâncuşi, de exemplu, şi am înţeles că bărbaţilor poate să le fie conţinut în întreg până şi cubul. Poate un întreg chiar mai solid, mai trainic decât cercul sau sfera.
Să fie aşa, că ancoraţi în real, bărbaţii simt cubul ca simbol al stabilităţii, al trăiniciei, la fel ca şi Brâncuşi care în "Sărutul" său a încastrat în cub femeia şi bărbatul, uniţi într-atât, încât din cei doi poţi ridica o casă?
Cerc in pătrat…
Pătrat în cerc...
Pitagora vorbea despre socotelile omenesti referindu-se la triunghi. Triunghiul înseamnă Sfânta Treime, pătratul era Omul în mintea preoţilor egipteni, aştrii peşterilor preistorice cad liber, pătrate, din care se desprind cozi liniare paralele, Leonardo a încadrat omul-Vitruvian în proporţiile divine aşezându-l într-un pătrat înscris în cerc. Formele geometrice sunt metafore ale limbajului uman nescris ce definesc relaţii între oameni limpezi, sau omul ce tinde spre desăvârşitul echilibru interior.
Pentru că echilibrul este acea formulă de repartizare a elementelor în care întregul devine un caracter de "necesitate" în toate componentele sale. Acolo este şi povestea, tocmai în acel loc unde îţi vine să îţi focalizezi privirea!
Forţa gravitaţională a lucrurilor ne face sa trăim într-un spaţiu în care, cedând atracţiei exercitate în jos, cazi liber spre baza pătratului… Ca şi cum te-ai supune…
Noi am avut însă nevoie sa inventăm poetic: "orice obiect care stă la bază solid şi ancorat, e trainic şi stabil".
Frumuseţea rămâne astfel doar în capacitatea artistului de a inventa o lume răsturnată, care să poată sta în echilibrul ei propriu, într-un spaţiu generos cum e pătratul, cercul, rombul sau toate celelalte forme geometrice, trasate riguros cu ustensilele matematice.
Artistul e, totuşi, printr-o încăpăţânare dureroasă, deasupra acestei Lumi Reale, ordonând jocul în joc de joc, ca un labirint din materialităţi diferite ce îmbracă această Reală Lume, în definitiv după esenţa curgătoare ce inundă sufletul unui simplu om, el, cu har de la Dumnezeu...

photo: juan miro - 1943

Rosu Pregnant

2011-12-05T08:39:00.000-08:00

Rosu Pregnant inseamna:
Argint coclit. (griuri colorate)
Vin rosu-vanat tamaiat. (rosu violet)
Miros de animal cu coama incilcita din prea multa alergatura pe campuri. (umbra arsa)
Patura tesuta la razboi de casa, din lana daraita inegal, cu noduri, aspra ca o barba nerasa pe sani. (rosu cadmiu)
Aroma de tutun verde, dulce-amarui. (rosu siena)
Rugozitate de piatra amestecata din lipiciuri, pe foite subtiri de cuart. (rosu permanent)
Iarba albastra uscata si ingramadita intr-un spatiu protector din lemn. Ca o sura. (rosu caramiziu)
Limpezime a mintii imprevizibile, in stare sa recurga la cele mai neasteptate mijloace ca sa conduca jocul. Inteligenta sclipitoare, stapanita autoritar.(rosu imperial)
Logica si eleganta in judecati de valoare. (rosu englez)
Istorie fascinanta, cu lumi care imi sunt cunoscute.Sentimentul ca pot zambi, miscata de reactii si gesturi copilaroase. Foame de rasfat. Posesie. Val. Inepuizabil. Zambete ca o parere. (roz)
Zmuceala si furtuna doar cit sa ascunda imaginea intacta de copil. (rosu visiniu)
Povesti frumoase. (Cu zine, cu Pacala si Tandala, cu piticoti fauritori de fire de aur trase in fuioare, ploi rupte din ceruri, si ploi de taine, si taine, si maini ce
incearca sa tina inlauntruri, si maini care incearca sa atinga, si maini imaginand ursi polari pusi cu botul pe labe, imagini inventate pentru fete sau rusoaice femei cu inima larga, - rusoaicele stiu iubi cainii, - imagini cu personaje fantastice din parti de animale cunoscute, cu solzi de peste si cozi de pauni si creste de cocos si gura de barbat in loc de cioc, cu un deget care ameninta daca nu stai cuminte, cu maci portocalii si spirale incolacite parcurse din priviri). (rosu cinabru)
Prapadenie amestecata cu lene. (carmin)

Pregnant inseamna definitiv Barbatul ce iubeste intr-o singura culoare, Rosu Purpuriu, pentru ca in labirintul si balans al lumii, sa ma recompun intr-un intreg paradoxal, prin aceasta miraculoasa slabiciune:

Imaginea desavirsita a unui lipici zemuit al rosului cireselor amare, intins de un singur deget cu inel, pe o farfurie...

photo: nature - ulei pe carton panzat - dana stefan

Eu, Albastrul

2011-12-05T08:38:00.000-08:00

Cerul meu vibrează în constelaţii împodobite cu seminţe de gând coapte în pridvor, structuri inepuizabile mă îmbracă, mărgele fără număr înşirând în ţesături tivite cu roşuri, irizări ale unui altfel de Cer...

O bordură de alb petrecând mătăsoasă Cerul, ca un legământ, astâmpără obsesiile mele picturale în care, printre albastrurile grave ale unui alt anotimp se însăilează şi detalii din vechile mele grafii: Albastru-ctitorii cu sfinţi zugrăviţi auriu în humă, Albastruri reinventate-unitar, Albastruri-vaporoase învelind suprafeţele mele unduitoare, Albastru-transparent-tremurător, Albastru-catifea, ce păstrează aromele arborilor mei de scorţişoară, albastruri ce compun imagini fără sa mă risipească în fragmente alunecate, ci totul e vital, compoziţie cerc în cerc, frenezii de albastruri brodate cu dantelării din aţe, aşezate pe un fond de Cuvânt Albastru-aviator, peste care albastruri zdrelite sună senzorial sufletul meu zemuit, în tainice rafinamente...
Îmi recompun astfel perspectiva albastră-abstract, unde, tainic nod între albastruri, Cerul reface peste minele meu un Albastru-Fluviu, impuls creator, cât să pot să mă nasc în alte şi alte nuanţe, în tot atâtea feluri de Ceruri de Eu.

Din două mâini ce se ţin, albastrul lor reverberează în acorduri ce îndeamnă ca sufletul să le cuprindă, şi să le încâlcească... Pentru că degetele frământă feliile de Cer, la fel de bine cum ştiu să arunce piatra, în albastrul unui lac...

Talentul creator al colectionarului

2011-12-05T08:34:00.000-08:00

Rosu
Rosu n-ar avea voie niciodata sa fie tradat de Copacul Verde din Poveste, care marturisea intr-un scenariu amar, "eu nu pot fi de partea nimanui, pentru ca nimeni nu este de partea mea", pentru ca numai copacii sunt in stare sa-si inventeze ramurile in raportul acela ideal, si-atunci copacii inseamna ca trebuie sa
devina Rosii ca sa supravietuiasca asa peste tot, cu radacinile infipte intr-un curcubeu.

Oranj
Portocala spiritului din care se nasc fiicele cerului si ale pamantului totodata, pastrind fidel in sfera aromele cumpatului aparat de patimi prin credinta.

Galben
Nu oriunde Galbenul stie transforma gandul in spic, din care, dintr-un loc anume se tes intens si ample insufletite Lumini, zugravite simplu, pe pereti de Ctitorii ca sa ii invete pe oameni sa se inalte la Dumnezeu.

Verde
Imagini de abis, destine de culoarea absolutului nascut din ploi verde mineral, florile sperantei ce ineaca verde ierburi de vraja si de leac..

Albastru
O femeie: zmalturi bordurate muiate in sidef, furnici dulci ratacite prin colturi, lipiciuri lunecand pe sticle saruturi, amestecatura prinsa in constructzie..
O femeie: barbatul ce primeste amintirea si iarasi o rasfringe.
O femeie: barbatul ce iubeste patrat in cerc.
Cerc in patrat.

Indigo
Masura rosu-albastru, echilibru intre pamant si cer, simturi amestecand sufletul-ritm al inteligentei, intr-o alchimie incantata in soapte dintr-un ritual.

Violet
Pasi in echilibru pe sfoara de matase, treceri si petreceri de cuvinte invirtite de sapte ori cite sapte la incheietura unei miini.

Curcubeul, oameni simpli, cu har, ce se privesc ingaduitor in picturile colectionarilor de vise, ce au darul de a inventa spatii in care sa poata exista o pictura frumoasa cu copaci rosii, incarcati de fructe rotund portocalii ce tes
insufletite lumini hranite din ploi minerale, unde un barbat si o femeie se cuibaresc compozitional, incantand soapte ca dintr-un ritual, in timp ce cuvintele greieri cu perle la urechi, le suna muzica sferelor, de sapte ori sapte..

photo:chichester_cathedral_light.jpg

Alice în Ţara Minunilor

2011-12-05T08:29:00.000-08:00

Alice a fost intotdeauna, in imaginatia mea, nepotrivit de mare.
Nepotrivit imbracata pentru o calatorie, nepotrivit de neglijenta cu ciorapii ei dungati.
Usa intotdeauna prea mica, personajele din poveste prea grabite ca sa se uite la ea, iepurele alb prea nesuferit din cauza ceasului aluia al lui, cartile de joc prea colorate, zambetul pisoiului prea fara pisoi, lichidul miraculos din sticluta prea incolor pentru un lichid facator de minuni.
Povestea - prea captivanta printre atatea încalcituri.
E straniu cat de simplu poti intelege o poveste, daca ti-o sopteste cineva la ureche. Ti se pare firesc sa ti-o imaginezi rotunda ca o pecete, si odata ce ajungi partasa a unui secret, numele adevarate ale personajelor fac parte parca din taina... eu merit sa fiu partasa pana si la cea mai ascunsa taina.
Tot ce simt eu ca trebuie sa simt, eu merit.
Asadar nu-mi cere chiar imposibilul, oricat de condamnata la inepuizabil as fi. Acum mi-e imposibil sa privesc simplu o femeie nepotrivita cu propria ei poveste, daca e atat de potrivit de mare si atat de uluitor de frumoasa si perfect pregatita pentru o calatorie, cu dungile ciorapului creionand impecabil piciorul tras în matase.
Lasa taina la locul care este si citeste mai bine dictionarul de simboluri care ne invata ca daca aurul inseamna si aura iar pietrele sunt oameni, toate metodele de alchimie spirituala sunt permise.
Piatra pe care mi-o doresc e alba. Tinctura mea de aur, Piatra Tuturor Intelepciunilor..

"Despre dedin inspre iubire" - Dana Stefan (Editura Liternet)
photo: Musical Crane by code poet.jpg

Vis pliat

2011-11-21T12:52:00.000-08:00

photo:copy29(1).jpg

Între albastru ultramarin şi nuanţe estompate de albastru

2011-11-10T00:47:00.000-08:00

Între albastru turquoise şi rozurile suave, marea, o împletitură…
Picură cochilii în boabe de nisip…
Ridicând un castel pe o plajă, ce mâini, clădesc, sidefuri ferecate?
O femeie se scaldă, goală, dis-de-dimineaţă, în argintul lor…

Între albastru ultramarin şi nuanţe estompate de albastru, marea dintr-o mulţime de puncte arămii.
Ea poate deveni atunci cu uşurinţă o circularitate, doar cât să-ţi poţi imagina că navighezi în oceane portocalii
spre o insulă pictată mereu în altfel de albastru, pe solzi de peşti mărunţi şi zburători.

Între alge şi dantelării, marea e cerul umezit într-o acuarelă…
Albastru răsturnat, spaţiile poroase ale teraselor năpădite de iederă albă,
în alungiri de umbre, pe un picior fin …

Între mare şi cer, albastrul ceruleum al cerului şi albastrul cobalt al mării colorând praful şi pulberea lumii,
risipită din nori într-un albastru cerneală pe un ţărm.
În golful terra verde, o femeie şi un bărbat se sărută…

Între pulverizări de unde şi vălurite fumuri, păsările albe se rotesc până când, sus, învăluite sus de către ceruri,
seamănă privite de jos, cu nişte năluci…
Doar pescarul îngână un cântec, descâlcindu-l din plasele lui,
în timp ce gândeşte pe care dintre sirene, cu părul colorat, şi-ar dori-o în acvariu…

Între pietrele roz şi pietrele albe e răsăritul…
Arde privirea mea, printre pietricele.
Albastru după albastru, marea înc-odată, să pot privi în larg,
să caut un val albastru ce nu se va mai întoarce de-acum şi niciodată…

(acuarele-dana ştefan)

Cuibul Salamandrelor fosforescente

2011-11-03T13:10:00.000-07:00

Photo: Antique Emporium - Deadwood

Noapte înstelată

2011-11-03T13:07:00.000-07:00

lui Vincent van Gogh

Şipul de cristal ( 23 septembrie )

2011-10-13T02:01:00.000-07:00

Motto:
“aş fi putut să iert şi să mă iert
gândului aripă albă i-aş fi pus
şi colţurile gurii s-ar fi întors
în sus
de-aş fi putut
să storc din clipă clipa
într-un ulcior
de lut”
Ioan Ravel - efemeridă (2)

photo: Soţii Arnolfini - Jan van Eyck
Web Museum of Fine Art
wmofa.com

Despre dedin înspre iubire

2011-07-25T00:44:00.000-07:00

an-tan-tiki-tan

2011-07-25T00:43:00.000-07:00

Iepurele Alb al Lunii

2011-07-25T00:41:00.000-07:00

Povestea nevăzută e zona colorată a părţii ei ascunse.
Îşi macină de nebună pulberea în mojar,
amestecată printre lucrurile pământeşti cât să ne facă nouă praf gândurile.
Probabil numai aşa crede ea că avem din ce presimţi…
Noi spunem însă poetic: Suntem faţa ascunsă a Lunii, mmm…

Azi, însă, de exemplu, până şi Luna pare că e dintr-o culoare
din care s-au scuturat, încet, umbre scăpate din Luna de dincolo de ea.
În cercuri albe, tot mai largi, cuvintele înşirate pe aţa ce-o îmbrobodesc,
sunt ale unui pământean prea îndrăgostit.
Povestea lui o fredonează lălăit Iepurele Alb al Lunii, cocoţat acolo sus,
în timp ce mestecă ierburile de vrajă în mojar, habar n-având de ce şi pentru cine…

Samaşca

2011-07-25T00:37:00.000-07:00

*

Motto:
Într-o grădină veche,
doar păunii ştiu să zvânture din cozi în scorburi,
iasca într-o lumină.

Tare ar fi vrut el să deprindă în viaţa asta taina slovelor de aur, ca să-nţeleagă de ce Domnului, căzând şi la-nvoială, tot I-a venit să-l întrebe: ce-mi ceri? să-mi ciobăneşti până la toamnă turma sau să te fac stăpân peste-o femeie?
Aşa... s-a închinat Înaltei Stăpâniri, din slavă, până ce începu să-i amorţească trupul,
în timp ce, în nopţile cu Lună şi-a aşternut un ţol unde praf şi pulbere să i se adune stelele...
Apoi, vechi frunzare s-au surpat de pe lângă mărul pădureţ în drumuri şi prin iarbă,
iar frunzele i s-au oprit în barba în care, de când se ştia pe lume, s-au iubit acolo încâlciţi într-un cuib, doi greieri...

* imaginea foto: Adrian Franz Bernacsek

Alb asurzitor

2011-07-25T00:35:00.000-07:00

Descântec şi ş(o)apte şi-o cană cu lapte

2011-07-25T00:34:00.000-07:00

Călătorii imaginare: Eu, Pictura

2011-07-25T00:24:00.000-07:00

Semizeii

2011-07-25T00:23:00.000-07:00

Poemul de mătasă

2011-07-25T00:21:00.000-07:00

Dumbravă minunată

2011-07-25T00:18:00.000-07:00

Pupa pământului

2011-06-10T08:10:00.000-07:00

După eşarfele pictate cu verdele de măr al grădinii cuvintelor reinventate din firul de mătase, lumile necunoscute ale călătorilor, Sinushii, fauni zburători cuibăriţi între miezul copacilor şi scoarţă, Iele Anade dănţuind albastruri lunecate scăpărând nopţile din Lună în portocaliuri nebune, Uiluipozi care se sprijină pe singurul lor toiag răsucit şi când vor să se tragă la umbră se prefac ei înşişi în arbori umbroşi ca nişte umbrele, Ertepii cu ochii lor de mărimea bobului de piper, îngrămădiţi toţi într-o singură spirală, pe frunte, cât pentru o privire, ca să te rătăceşti, Aniluii, cu iarba încâlcită ce le creşte ca o bordură pe margini de aripi, Unucentaurii, bărbaţi până la jumătate şi de la jumătate, cabrând, animale de povară terminate în cozi de păuni, Euliţii din tărâmul de dincolo de munţi, fără de cuvânt rostit, dar cu un semn pe gât şi care trăiesc însă numai cu aerul pe care ţi-l sorb din priviri, Avodlomii cei născuţi sub stea cu har, dar cu guri ce încheie ca nasturii trupul şi ochi în loc de unghii, Nadeiele din Marea Roşie, cu părul atât de mătăsos încât marinarii îşi fac funii din el, ca să se poată lega de catarg când ispita cântecului e prea mare, Unuzii, cei cu picioarele împletite în trei cărări, încât cine se încumetă la drumul lor după ei, ajung întotdeauna de unde au plecat şi nu de unde să nu se mai întoarcă, animale fantastice Artaipiţii si Piatraipiţii cei legati, cei cu ochii licărind şi de unde scapără apoi licuricii care le populează insula, şi nodul se leagă, ornat cu fibule în formă de Ea şi de El, limbaj al semnelor ciucuri zbătând tivurile anotimpului de reîmblânzire a eşarfei...

Învelită în ţesătura din fir organic de mătase, Pupa Pământului visează…
Iubirea, Alb Alfabet al Tăcerii, reinventând cuvinte …
Şi ca să croiască apoi din ea o eşarfă şi iar şi iar ca să se decoreze…

Vanilla ( exercitii de admiratie )

2011-06-10T08:08:00.000-07:00

Roz ( exercitii de admiratie )

2011-06-10T08:07:00.000-07:00

Verde borangic ( exercitii de admiratie )

2011-06-10T08:05:00.002-07:00

Violet ( exercitii de admiratie )

2011-06-10T08:05:00.001-07:00

Sienna ( exercitii de admiratie )

2011-06-10T08:03:00.000-07:00

Rogvaiv

2011-05-17T08:57:00.000-07:00

sound of nature

photo: exhaust-close.jpg

(În)semne

2011-05-17T00:16:00.002-07:00

Noaptea nopţilor

2011-05-17T00:16:00.001-07:00

Ceaşca de cafea

2011-05-17T00:14:00.000-07:00

Motto:
Aşa e scris...
Altceva ce să mai fie?
(Adrian Maniu)

De ce?

2011-05-17T00:13:00.000-07:00

Plouă

2011-05-17T00:12:00.000-07:00

Şah mat

2011-05-17T00:11:00.000-07:00

Motto:
Dar mâinile grele împing spre sfârşit prinsoarea, dăruind învingătorului chip de lemn căzut întunericului.

(replică după fraza lui A.Maniu)

Sarbatorile Albe

2011-05-17T00:09:00.000-07:00

(Craciun departe de casa departe de tara - LiterNet.ro)

Bună seara, doamnă Decembrie (La mulţi ani! Maria Prochipiuc)

2011-05-17T00:08:00.000-07:00

Cum mă atingi tu pe mine când privesc pe fereastră cum ninge,
tu Mărie,
mă unge iarna pe suflet,
mă năpădeşte în petele unui decembrie
răsădit peste noapte în crânguri de zăpadă
unde,
printre ani,
din alburi,
poeţii
îşi măsoară anotimpurile după ninsoarea ta,
pe care o mături tu,
în crângul tău de suflet
şi timpul trece,
si se petrece cu roşuri în obraji
de dragul tuturor culorilor
ce nu se mai tem pe lângă tine,
nu se mai tem...

Ursa Major

2011-05-17T00:07:00.000-07:00

Cuibul cu ploi

2011-05-17T00:06:00.001-07:00

Semizeii

2011-05-17T00:05:00.000-07:00

Samuraii

2011-05-17T00:03:00.002-07:00

Prima floare ( Lotus )

2011-05-17T00:03:00.001-07:00

foto: Frantisek Staud

Albastru de Voroneţ ( Călătorii imaginare: Eu, Ctitoria )

2011-05-16T23:55:00.000-07:00

Ef - duh văzduh ( din sertarul cu documentaţie : Body Art )

2011-05-16T23:53:00.000-07:00

...tată ( 2002-11-18 )

2011-05-16T23:51:00.000-07:00

Nu ui! ( Legende din Apuseni - Fata Pădurii )

2011-05-16T23:50:00.000-07:00

Foto: dana stefan

Legenda viorii

O fost odată un ficior şi numai pă el l-o avut mă-sa. S-o fost tare rău. Ş-api l-o blăstămat mă-sa, că nu o ascultat. O tăt blăstămat, o tăt blăstămat. Odată o zâs că să n-aibă aşezămânz până nu s-a sui în naltul ceriului şi s-a coborî în fundu pământului, să n-aibă stare; şi până n-a face glas de lemn uscat.
Zice că în doisprăzece ani s-o suit în naltul ceriului şi s-o băgat în fundu pământului. Şi la doisprăzece ani o vinit pă pământ. Şi şi-o făcut ceteră din lemn uscat. De paltin. Şi s-o luat pri sate în jos. Mărgând prin sate şi cântând, oaminii ieşeu şi să mnirau că nu mai auzâseră glas de lemn uscat. S-o luat, s-o luat pân sate-n jos. O nimerit în satu lui. O ieşit tătă lumea să vadă cum zice cu cetera. Cine zâce cu cetera? Ce-i aia? Că n-o ştiut ce-i aia. S-o tălălit tomna cu mama lui. O zâs:
- De unde eşti?
- D-api ia de unde...
O spus el de unde-i, da nu ş-o cunoscut satu. S-api zâce c-o plâns mă-sa că o fost ficioru ei.
Că ş-o bănuit faptile care le-o făcut.
Să zâce că nu-i slobod sa sudui cetera, că pântru ie o suferit on suflet de om.

Hristea Ileana a Bouţului, 70 de ani
Muntele Rece, Păltinei
din Cartea Vâlvelor - Maria Ioniţă

Glosar
a ui - a îngâna ( cu accent pe "i" )
a hori - a cânta
pădră, pedri, prep. - în dreptul
a grămujda - a nu scoate o vorbă
a sudui - a înjura, a vorbi urât
amu - acum
ceteră - vioară

Un Cozonac! ( în colaborare cu ioana geier )

2011-05-16T23:47:00.000-07:00

foto: heather perry
gettyimages.com

Număr perfect ( în colaborare cu ioana matei )

2011-05-16T23:45:00.000-07:00

foto: cristian michaels
gettyimages

Scaunul

2011-05-16T23:44:00.000-07:00

foto: dana stefan

Echinox

2011-05-16T23:41:00.000-07:00

Photo: tohokucolor agency - gettyimages -

Omului Oglindă

2011-05-11T11:42:00.000-07:00

Fojgăieli şi mâzgălituri

2011-05-11T11:41:00.000-07:00

După un comentariu la poemul miresmelor de fluturi, semnat-Octombrie.

Foarfecă timpul

2011-05-11T11:39:00.000-07:00

Dincolo de Rai

2011-05-11T11:38:00.001-07:00

Albastruri congruente

2011-05-11T11:33:00.000-07:00

Culoarea sunetului

2011-05-11T11:32:00.001-07:00

Text intercalat: Octombrie&Linea

Motto:
"măturând grădina
mătura uită
zăpada"
haiku-basho

Despre dedin înspre iubire

2011-05-11T11:27:00.000-07:00

Ia

2011-04-27T23:23:00.001-07:00

(pictura-georgeta năpăruş)

Sanctuarul Mărului de Aur ( Labirinth )

2011-04-27T23:19:00.000-07:00

grafica: catalin urcan

Temporar

2011-04-27T23:17:00.000-07:00

(din drag de nume Or d'Ange, lui Urunu Catunuan)

Un joc numit Aleatorul

2011-04-27T23:16:00.001-07:00

Un Siren şi o Sirenă

2011-04-27T23:12:00.000-07:00

Motto:
...ca să am CEVA...
..ca sa am ceva..

Eu am fost cu tine în barcă, bine bine,
vreau să ştii că am sărit pentru că Tu Te-ai Aruncat În Mare Odată Cu Mine, ai văzut cum m-am ţinut de cablul tău tot timpul!
Şi mi-a fost frică şi să privesc pe margini, prea multe ierburi colorate, prea ademenitoare străluciri,
şi-atunci am preferat să văd cum fac labele tale mari şi de raţă,
ohhh, aşa de frumos ştii să faci din ele, aşa claaaaaaaaamp claaaaaaamp,
şi te unduiai ca un Siren,
şi apoi ai risipit mărgele din acelea de aer, mărgele învârtite după tine năpădindu-mă pe mine jur împrejur,
ca şi cum ai fi fost o grămadă de perle răsturnată dintr-un obiect plutitor care-am fost eu,
şi am mai simţit că eşti mai bun înotător, te-ai unduit şi n-am putut să fac nimic să se întâmple cum vreau eu.
...Câta vreme, m-am mai minunat numai de tine...

Vreau cu tine la Mare, cu ochelari din aceia fosforescenţi cu ferestre argintii şi apa să fie albaaaaastră albastră (şi cu un pic de verde şi cu o singura algă roşie te rog)
şi cât o fi ea de adânca, nu e periculos cu tine,
să facem amândoi, Siren şi Sirenă aşa clamp clamp şi să fie apa atât de limpede încât barca să fie obligată sa plutească în aer şi pe nisipul acela să ştiu că or să ne aştepte mărunţişurile mării şi eu să am CEVA, în care să culeg...
Şi apoi, să ieşim la mal şi să se facă brusc noapte (ca în desenele lui Murdillo, aşa bum !)
şi să ne trântim în nisipul fierbinte, de data asta nu un Siren şi o Sirenă ci o femeie şi un bărbat, şi să stăm cuprinşi în paiele Carului Mic şi cât mai mic să fie, mic mic mic, să fim nevoiţi să stăm lipiţi şi înghesuiţi cât sa respirăm doar aerul din noi, şi să ne ţinem de El să nu cădem cumva de sus...

Preţioasele bicromii ( într-o infinitate de minuscule imagini )

2011-04-27T23:09:00.000-07:00

În cutiile mele îşi fac cuibul o mulţime de fotografii.
Unele imagini, surprinse de pe norii cuibăriţi în pene ale substanţei pietrelor poroase, altele, din aerul de sub aripă, apoi din iarba şi formele netede ale unui peisaj cunoscut – nuanţele adolescente ale privirii mele, apoi griuri pierdute printre pietricele, fiecare tentă - o dimineaţă următoare, apoi gândul meu de pe vremea când eram un anotimp, anotimp supravegheat de şapte cărăbuşi zbârnâitori ce zburătăceau într-o sticlă,
apoi alţi cărăbuşi,
apoi alţi cărăbuşi,
apoi alţi cărăbuşi,
apoi o salamandră verde ca frunza de busuioc, surprinsă în preţioase bicromii (salamandra mea are buline roşii), apoi fotografii şi vechi simulacre, unde şi acum, clopoţei de vânt atinşi de greieri, sună ca o iarbă…
Admir o femeie într-un anotimp ascuns (juponu-i de creţuscă înflorită), şi un bărbat hălăduind prin mine mă umple de-un parfum lemnos asemănător arborelui de scorţişoară..

Noaptea nopţilor ( exerciţii de admiraţie )

2011-04-27T23:06:00.000-07:00

Despre câmpiile-nflorite

2011-04-27T22:54:00.000-07:00

O femeie frumoasă este rostul lucrurilor şi fiinţelor care o înconjoară. Ea le dă sens, numindu-le.
O femeie frumoasă e cuprinsă între fiinţă şi nefiinţă, iluzie şi deziluzie, luciditate şi elan copilăresc, existenţă si certitudine, esenţe şi jocuri, nuanţe şi acorduri şi armonii..

O femeie frumoasă se inalţă unduind, desăvârşindu-se pe lume de ieri, de azi, din drag de mâine, pâna spre nemărginit..

În urma Salomeei rămâne aroma câmpiei înflorite...

Gloria efemeră a numerelor mari

2011-04-27T22:51:00.000-07:00

dedin&Linea

Sunt suficiente două numere, ca în intervalul dintre ele să se petreacă o infinitate de evenimente.
Pe o plajă, un bărbat dodoloţ, trăgându-şi în şir după el pe cei 4(patru) copii ai săi, în alergarea de dimineaţă.
Prin urmare, e nevoie doar de două capete pentru a ne putea constitui ca întreg. Însă ca să izbutim aşa, e nevoie şi de semnele grave, un plus şi un minus, şi iată că ne putem trezi peste noapte şi în lumea virtuală a numerelor!
Ca să-i oblige să ţină pasul, şi să se termine cu smiorcăiala, barbatul lălăie cel mai fascinant cântec de pe malul marii: cinci e-le-faaaaaanţi..se le-gă-naaaau..pe o pân-ză de paiaaaaaan-jen…
Mai curând poţi face o ciorbă din carne de zmeu, decât să înveţi un om să în-numere. Suntem de cele mai multe ori surprinşi pentru că inevitabil apare coeficientul de incertitudine care ne poate duce în pragul nebuniei, să mă duc, să nu mă duc,
bicicleta astâmpără galben umilinţa de a fi credincios la nesfârşit,
să caut sau să adun,
o bătrânică avea o cutie etanşă, pe a cărei etichetă scria: aici sunt lucruri care nu mai pot folosi la nimic,
să înţeleg, să simt,
un băiat foarte frumos scrie unei fete: când gândesc la tine, mie nu-mi ajunge că exist,
offf, nu suportăm să fim surprinşi, pentru că orice noutate ne demonstrează că nu ştim nimic, că suntem un 0(zero) şi asta ne enervează, ne face orgoliul pulbere, ne face să ţipăm, să muşcăm, ce numere mari, hai să fim serioşi!
Ne-măsura orgoliilor e definiţia a ceea ce ascunde trimiterea aceasta la numere!
Un orizont e doar măsura unei mărginiri…da...
Adevăratele numere mari sunt conţinute în intervalul 0(zero)-1(unu).
Pentru că numerele mari tind spre echilibru spre nemărginire, ca şi cum 0 (zero) definit ca limită, spre minus, înseamnă lumea pierzaniei, iar de la 0(zero) în sus e cerul ce începe să fiarbă din capătul firului ierbii.
Şi iarba-i mai albastră şi stelele sunt vii...
Asta înseamnă, că dacă sunt, pot la fel de bine să devin nemărginită între cei doi poli ai mei.
Înlăuntrul meu, sunt cuprinsă la jumătatea drumului între două infinituri spaţiale, limitele mele sunt tăcerea de dinaintea mea şi după, centrul universului este locul de unde privesc, gând care n-a fost sunet niciodată ...

Şi 1(unu) este punctul de dinaintea mea.
Pentru că dacă un punct este proiectat, dinamizat, îndrumat, înşirat, se face linie, şi dacă linia are tendinţe se transformă în suprafaţă, dacă vrea să se înalţe se naşte spaţiul cu univers cu tot.
Eu sunt punctul şi eu sunt şi linia.
Dacă rostim 1(unu) nu există interval.
1(unu) este o cifră ce însumează în ea cât e de dincolo şi până la ea, tot ce se întâmplă de la minus, până la 1(unu), cifra unu conţine toată energia acumulată, toată experienţa de viaţă de la ea şi până la ea.
De la 1(unu) până la 1(unu) înseamnă TOTUL.
Nu am enumerat ci am definit, am cuprins.
Trăim fascinaţii pentru că spunând 1(unu), AM SPUS TOTUL.
Copiind proporţiile trupeşti ale iubitei sale, un arhitect a construit un templu.
O asemenea construcţie nu e supra-punere, e exprimarea însăşi a naturii lucrurilor, de vreme ce numerele şi raportul numerelor nu ţin de accidental, şi-atunci construcţia poate însemna o alta lume decât a palpabilului, construim o lume a senzorialului, a ideilor şi da, poţi şi să cuprinzi în braţe o idee, pentru că ideile plutesc IN ETER nu în aer.
Eşti melodie. Melodie. Melodie. Muzică.
Când cuprinzi totul, e ca şi cum ai pluti în eter ca o melodie...
Numărând degetele celor două mâini, înveţi că fiecare deget are câte un însemn numeric, dar dacă te întorci şi numeri în celălalt sens, descoperi că ai mai multe degete, şi ei bine, nici asta nu e periculos, nu devii neom din atâta, şase degete se vor împleti atunci cu cinci, pentru că dacă gândeşti cumva pictural, două mâini legate înseamnă necuprinsul, şi cifrele pot însemna atunci cât iubirea de la un capat la altul între 6(şase) şi 5(cinci)!
Mi-e bine deci să mă uit la 11(unsprezece).
O înşiruire, o enumerare, ‘ordinalizare’.

Ori "însemnul" nu e totuna cu ordinea.

Eu fac însemne, desemne, şi alţii vin să facă ordine.

Alţii vin în lumea asta să facă ordine, crezând că astfel sunt mai mult cu "1".

Cu UNU.

foto: frantisek staud

O Noapte înstelată (despre o pictură a unui superb nebun)

2011-04-27T22:49:00.000-07:00

Cum să nu-ţi poţi imagina O noapte înstelată, pulbere de suflet, atunci când o priveşti?
Pentru că noaptea aceasta este O dată pe lume, ea este coborâtă din cele şapte ceruri, cât Şapte Împărăţii inventate din albastruri ce se nasc din amestecuri nu din alăturări, pentru că noaptea aceasta trebuie privită numai din iarbă până-n brâu, albastră…
O femeie ce se iubeşte sub un cer cu un bărbat, trebuie că poartă lanţ de păpădii pe după gât, pe glezne e-ncâlcit un cuib de greieri, şoaptele nopţii trebuie că sună ca şi pictura nopţii lui van Gogh nebunul, să se încolăcească şi să se rotească feliile de cer în jurul celor două trupuri, şi-n câmp cu chiparoşi să se prefacă apoi, din praf şi pulbere, anotimpul lor…
Şi, dacă spunem Noapte înstelată peste cuibar rotit, noaptea aceasta e atunci locul de unde se nesocoteşte timpul şi timpu-i înflorit şi lanul e valul care se prăbuşeşte peste toate celelalte nopţi care vor veni, cu stele…
Noaptea înstelată e iarba cerului, se răsucesc şi învârtesc trupurile în albastruri zdrelite, care, din îndepărtate oglinzi, poleiesc pământul, concentrând miezul lumii tocmai în locul în care se drăgostesc, cuibărit, cei doi îndrăgostiţi.
Iubirea lor, învârtitura cerului, până într-acolo, încât acesta o transformă în însăşi colb de stele ce scapără sunând …
Cerul împrăştie apoi sămânţa din Cel albastru peste o noapte mătăsoasă, din trăsături de puncte, culoarea vălurind …

Exaltat, în tresărire, un zbor târziu, explozie în lanţ ce-mproaşcă noaptea ca într-o pictură, vibrând, în ameţitoare clătinări...

Peştilor de sidef

2011-04-25T23:37:00.000-07:00

Sătul pămăntul, presară în ierbare printre crini, vreascuri uscate din frunzare.
Năpădite de urzici, gândul îi e încremenit în sanctuare, umbrele-s lungi,
ca nişte prelungiri de pom dedus din sunete de şoapte lineare …
Răzleţ între maluri, revărsările-i despică lemnul ud.
Înserările de-acum, nu-s decât îngrămădeli de umezeală şi răcoare…

Din ce copac, se-ntreabă, rozul mărgărit?…
Şi cine îi învăluie colina, în pulberi de izvoare?…

Albastru Navy

2011-04-16T00:43:00.001-07:00

Să ştii că eu sunt tentată la prima vedere să fiu pur şi simplu o femeie.
O femeie curioasă ca oricare alta, când e să aflu ce fel de culoare spui tu că sunt. Adică un soi de “ia să vad! ia să vad!”… Nu mai ţin cont de ce ştiu despre mine.
Apoi bineînţeles, încep să-mi amintesc şi să privesc serios la mine prin ochii tăi, mă recompun încet, fac analogii voite între ce ştiu eu că sunt şi ce ştie culoarea şi ce ştii tu.
Ba mai mult, încerc să găsesc până şi scuze, şi mie, şi culorii, dacă nu mă potrivesc cu cea pe care o văd eu: caut să-mi identific culoarea care ştiu ca-mi este, trăgând de ea ca de un aluat de plăcintă românească pe faţă de masă albă ca făina, să se lipească pe forma unsă cu mierea mea.
Off, sunt totuşi în primul rând femeie…
Dar de aici încolo, orice ţine de interpretările mele de culoare, nu sunt dispusă să accept, şi nici să iert...
Eu sunt culoarea mea.
Când e vorba de tine însă, nu se poate decât invers: culoarea ta e prea complicată pentru a îmbrăca simplu în fraze, însuşirile tale...

Tu eşti albastru navy, ceea ce înseamnă când albastru aviator, când albastru marin, e un soi de albastru-verde la prima vedere, aşa vei spune tu. Şi eu îţi spun pe înţelesul tău că da, ea înseamnă un amestec îndrăzneţ între două familii : albastru şi verde, şi atunci tu trebuie să vrei să înţelegi care din albastruri iubeşte ce fel de verde, cine le-a făcut cunoştinţă, cât din cer prăfuieşte orizontul cu marea, -pe furtună sau pe lumină?- câte alge intră în compoziţie cu câte picături de ploaie, ce înseamnă ierburile de vrajă pe care le-a ştiut amesteca în mojarul său Iepurele de Argint -şi lângă ce fel de copac?- apoi care dintre sirenele cu păr colorat s-a iubit cu pescarul, pentru că navy e scăldat şi de mare şi de soare, de ploaie şi de rugină şi se lipesc de el scoicile şi algele, îl ating sirenele, îl stropesc şi balenele, îi cântă delfinii şi-l adulmecă şi rechinii…

Dacă trebuie însă ca eu să-ţi povestesc ţie ce eşti pe înţelesul meu, atunci navy este obiectul plutitor pe care tu îl construieşti în mine, unificarea şi sensul apartenenţei mele la întregul tău, albastrul acesta este profunzimea sentimentului pe care ţi-l port primind sărutul tău în casa gurii mele, lobul urechii tale udat de şoapta mea, sensibilitatea mea explozivă când tu atingi amprente, te simt senzorial, îmi eşti durata de dincolo de timp, îmi eşti punct de vedere obţinut cu atâta greutate din amestecuri şi anevoioase prelucrări, eşti o culoare de o anume preţiozitate ce se plăteşte astfel cu atâta aur cât cântăreşte amestecul din noi...
Accesoriu al acestei culori e parfumul, pentru fiecare anotimp al meu altul, pentru fiecare temperament al meu altul, apoi eşti aroma acestei culori pentru care fiecărei adieri de verde, îi corespunde o şoaptă albastră...

Tu eşti ficţiunea unui personaj ce se doreşte neobservat, lăsând în jur îmbătătoarea aromă ceruleum-terra verde..

Pentru că eu sunt azi oliv, tu eşti albastru navy .
Pe o insula cu măslini, a acostat o navă…

La o cafea cu aromă de Femeie

2011-04-16T00:27:00.001-07:00

Alb

Sufletul unui copil e locul unde se aşează Dumnezeu, atunci când simte nevoia să se odihnească...

Crochiu

Cuvintele înşirate pe aţă n-au tâlc decât pentru acela care ştie ce înseamnă să se decoreze cu şiragul lor. O mână decorată cu un şirag de cuvinte, un inel din fir de iarbă răsucit după deget, de şapte ori şapte...

Tacerea care-l scalda..

Dacă întrebi un pictor prin ce analogii ar putea asemui, de exemplu, zborul unui fluture, ca să-l poată vedea şi un orb, artistul ar spune: zborul fluturelui să-l vezi ca aroma bostanului copt toamna în cuptor... E ciudat cum lumile pot fuziona pe margini... Bostanii copţi în vatră - armonii presimţite, ecouri de bucium zbătute de porţi, sfâşietoare miresme de amintiri ce picură mărunte în ochii de pe aripile fluturilor adormiţi de-acum, în aşternuturi de cânepă…
Să nu risipim aroma... pentru că oamenii care n-au văzut niciodată fluturi să şi-i poată imagina zburând, adulmecând bostanii…

Noaptea e jumatatea

...apele ochilor tăi negri, prin care locuitorii pământului din tine pot să privească noaptea mea înstelată...

Tabloul cu o barca, al femeii lui Zobar

Vreau sa ştii, bărbatule ce meştereşti în cuvinte, un dar e parte din cel ce dăruieşte şi minunea e atunci când acela ce primeşte darul şi-l asumă, păstrând în buzunare feliile celuilalt.
Nu te mira de nepotrivirea cerului cu barca, acceptă darul, ca să ai şi tu partea ta de legănat dintr-o femeie atât de generoasă, ce se mulţumeşte din drag de tine doar cu o simplă aromă de cafea...
...şi sunt apoi o mie şi una de nopţi încolăcite, pe care sufletul le poartă pe sus, ca pe nişte seminţe de păpădii...

Elixirul dumnezeiesc

Sticla închisă etanş este casa spiritului ce provine dintr-o rămurea, de vreme ce ai esenţa ta vie, păstrată în el. Eşti sticlă de Murano…Cât despre dulceaţa cireşelor amare…e suficient să-i întinzi aroma culorii ei îmbătătoare, cu un singur deget cu inel, pe o farfurie...

Iubire-stranie vorba

Sub fire de iarbă ale gândului meu-colorofilă... Terra verde, alternanta jocului de roşuri pământ... Şi noaptea-i mai albastră şi florile mai roşii aţipind pe frunze şi licuricii galbeni, scăpărici roind…

Albastru eternitate

Ochiul negru, verde, sau căprui, e tot albastru pe dinlăuntru, pentru că prin ochii albaştri ai ochilor negri, verzi, sau căprui, se priveşte sufletul ca în oglinda unui lac...

Foc intr-un altar..

Fierberile pământurilor din noi întreţin focurile veşniciei, cred eu…
Roşul nocturn - focul miezurilor noastre…

De dor...

Gând tăinuit, păstrat ca între filele unei cărţi de rugăciuni către Dumnezeu, închis în cuib al peliculelor străvechi, ce se aşează din mlădiţe şi frunze ale Lumii Pierdute, protejând nopţile florilor de câmp, ce nasc din ouă, secrete…

Oranj-Albastru

Se scutură albastrul de-atâta necuprins şi cad portocaliuri mărgele înşirând...

Pamantul asa cum si-l imagineaza nebuloasele

Mai presus de steluţa pe care-o agăţ de tichia albastră - formulele magice pe care mi le dăruieşti şi convingerea că dacă sufletele ar hălădui să se regăsească în nebuloasele pe care noi pământenii le privim acum şi ne minunăm, ele s-ar simţi tot ca şi pe pământ, şi tot aşa cum ştiu aici să se înalţe, zburătăcind la două palme de nisip…

Grafii nedefinite…

O ciudată alcătuire, privelişte ireală, când noaptea încrengăturilor de ramuri ultramarine îşi cheamă în şoaptă poezia...
Copacul eşti tu, în dumbrava ta minunată, Lizuco...

Cand se inchide o usa, se deschide intotdeauna un geam

O bucată de aţă are, din loc în loc, noduri. Aşa îţi tot vine să faci dacă ţii un capăt de aţă în mâini şi îl suceşti după deget…
Un nod îi urmează apoi altuia, distanţa dintre noduri nu contează, important e ca degetele să se oprească pe zgronţurile acelea ca pe nişte mătănii, pentru că altfel aţa, cu cât e mai fină şi de mătase, taie ca lama de cuţit.
Sunt solidară cu cei care iubesc aceleaşi lucruri ca şi mine, (oh, şi ce lucruri şi nuanţe câte şi mai câte)...
Şi-atunci, printre zăbrelele paşilor noştri solitari, creşte iarba.

Casa din mar

Uite:
Dacă locuieşti într-un măr, ai parte de miezuri, ai sâmburi aşezaţi în cuiburi în formă de stea, ai zemuri cu care să-ţi lipeşti şi să-ţi repari sufletul, ai jumătate roşu şi jumătate verde ca să te îmbraci... tu eşti înzestrat să ţi se cuvină să locuieşti într-un măr, ai harul lui Dumnezeu pentru a ţi-l dori şi ai libertatea să te cuibăreşti om - spirit în pulpa fructului tău...
Eu nu pot însă decât să-ţi ofer un măr, ca tu să ştii să faci apoi în aşa fel încât doar pe două fire de iarbă să ardă dumnezeieşte albastruri.

Sa-ti spun un secret

- Spune-mi o poveste...
…să nu-mi mai simt tăcerea atât de adânc… să nu-mi mai fie dor...
- Noaptea florilor de câmp, naşte din ouă secrete...

S

Litera S este dispusă pe verticală, începând cu vechile ornamentaţii. Ea face parte din familia de forme ce au născut spirala, o mişcare ce face legătura între cer şi pământ, munte şi vale, valuri şi vârtejuri. Ceea ce o domină este unitatea de mişcare ce stabileşte relaţii între fiinţe, compatibilităţi de elemente şi niveluri diferite, prin deschiderea de sus, sau curbura întoarsă în jos, depinde cum o priveşti… Aşa spune dicţionarul de simboluri.

Deci acum am tot dreptul din lume să mă uit eu la tine şi să-ţi spun: mulţumesc pentru deschiderea mea de sus, domnule rudy valentino.

Iubirea metal, apa si lemn si foc si pamant…

iubirea în Ochiul Metal, frânturi de albastru, din cer mineral,
iubirea în Ochiul Lichid, oceanul oval şi-un copil adormit,
iubirea în Ochiul de Fag, săruturi de arbori, încâlciţi din prea drag,
iubirea în Ochiul de Foc, nuanţe de roşuri, mestecate-n ghioc,
iubirea în Ochiul de Lut, pământuri ce fierb când aşezi un sărut,

iubirea-n Copilul Cuvânt, cu albastru cerneală, un copil pictând...

Sapte miezuri de matase

Sunt tentată să deşir cuvintele, ca să am din ce face un ghem. Cuvintele sunt superb răsucite după sensurile lor...
Ne invadează toamna, chiar mai pregnant decât toată grija noastră de a-i face faţă aşezând toate anotimpurile noastre, scut... (toamna întotdeauna te aduni în tine, din ce-ai rămas din vară)...
Bruma-ne-ar verdele aromei tale, hăţiş de vânătoare al peretelui din dreapta mea şi roua argintată laolaltă a ghiocului de scoică în mătase diluată purpuriu, licărind umbre albastre, într-un samovar…

Semn

Respiră pădurea albastră cărări de mult părăsite, păstrează aroma verzuie prin pori selenari de mătasă, e galbenă toată suflarea şi perele zemuie coapte şi toate în suflet s-aşeze…
…Simţi toamna?! Simţi toamna cum suie?!

O ANUME nuanta de rosu

Brun violoncel (acorduri grave), umbră arsă (ciocolată amăruie), siena (substanţa zidăriei), ocru auriu (preţiozităţi şi rafinamente), cadmiu (şăgalnice priviri), garanţa (albastru cerebral), roşu englez (prestanţă).
ROŞU IMPERIAL, starea desăvârşită a roşului conştient de nelimitatele sale nuanţe ce-l compun.

O luna noua orice trup devine…

Luna, timpul viu ce-l măsoară Iepurele Alb, mestecându-l noaptea din ierburi de vrajă şi descântec, în mojarul său de argint...

Sidef
…Îţi spuneam, ce ciudat fuzionează lumile pe contururi...
…Câtă satisfacţie să priveşti tu, artistul, CE din tine este cuprins în alt contur...
…Cum se citeşte migala cu care adunăm noi de pe plajă scoicile cu sideful cel mai neatins de priviri al firului de nisip învelit în smălţuitele irizări ale apei ce ne inundă… căutări, secrete, grafii, adieri filigranate pe umeri, zboruri şi licăriri, o pofta şi un dor fără de gând...

Pătura albă de lână

2011-04-16T00:23:00.000-07:00

Motto:
Măturând grădina,
mătura uită
zăpada.
(Haiku-Basho)

eu sunt făcută să stau cu genunchii la gură,
goală, sub cămăşoi de pânză, cu albul tras până pe nas..
şi dacă tu vrei să priveşti amestecat la mine,
va trebui sa fii patura albă de lână,
surprinzându-mă cu jocuri din umbrele degetelor pe
roşul amestecat cu iepuri altfel de roşii, peste câinii
roşii de roşii care-i aleargă, hăţis de albastru al
peretelui din dreapta mea..
mătase-amprente, culoarea aromelor
diluate în stropi de călduţ purpuriu, galbenul-auriu
al ochilor mei licărind în umbre, tutunul arămiu al
aromei tale, lipit pe sânii mei..
şi să nu ornezi cu gura ci cu mintea, goliciunea mea..

Alege din mine ce vrei

2011-04-16T00:18:00.000-07:00

Huma albă

Pământul îşi toarnă dimineţile în ceşti de porţelan.
Mătăsuri fine de ceaţă-albă cerussa văluresc oraşul pe formele mele.
Zburătăcesc prinţese de cretă prin ramuri încâlcite de nori...

Călătoria ta imaginară

Ce pânze aş putea picta din materialităţile nealterate în lumină ale nopţilor de var, stins între pereţii celor şapte lumi ale încaperilor, noi, pastă fină întocmai ca huma frecată cu apă pe piatră în timp ce ne-am iubit, culoare albă cu care am spoit apoi ungherele spaţiilor ce ne-au compus în timpul poveştilor noastre imaginare...
Ce compoziţii suprarealiste aş putea picta din nemaipomenitele labirinturi prin care s-au încolăcit spiralate şi încâlcite, petele noastre picturale...

Creionul colorat

Nu mă îndemna să-ţi spun, eu, cea cu priviri albastre-de aramă îmbibate în negrurile minerale ale privirii tale, aşa cum nu pot nici eu, cea cu priviri de Voroneţ să mă prefac, de fiecare dată mi se pare că mă recolorez din umbrele tale naturale în alte unghere, care nu pot fi rostite, în amintiri-imagini creionate intim, în colţ misterios...

Amestecătura din tine

Sunt Albastră, adică transparentă, vis, aromă uşoară, miez de fruct.
Tu esti Roşu-pătimaş.
Violetul, copil rătăcitor a doi părinţi, albastru-marin şi roşul-celor şapte codri de aramă.
Verdele dintre noi e atât de tăcut şi paşnic, încât se aud greierii care îşi şoptesc în timp ce îşi construiesc o casă prin buzunarele lui...
Albul şi negrul din jur, sunt nonculori.
Calcar stabil peste care negrul de fum arde fără să lase cenuşa din care să scriu pentru tine cuvinte, ca şi cum aş picta pe pereţi..

Feliile voastre din mine

Stau în şezlong, legănat, în casa mea pătrată, cu picioarele dezgolite din vară, sprijinite de perete zgronţuros ca orezul. Beau sirop de mure şi noaptea mă lasă să gândesc…
Şi gândesc şi gândesc pe tăcute, şi mor de dorul vostru, voi, feliile mele ce staţi acum atât de nedrept de departe prin firele de paie aurite ale Carului Mare, încât amintirile mi se sparg în ploi de artificii ce-mi luminează gândul transformându-l într-un şirag de perle…
Inelul meu cu şapte ferestre mă transformă în obiect preţios...

Albastrul meu cel roşu

Am haină de războinic, faţa vopsită ca pentru luptă dreaptă, să te stârnesc pe tine, să pot sări până nu apuci tu să te dezmeticeşti, să te pot trânti şi să te bătucesc ca pe măr, să nu mai rămână nici zeama din tine…
Şi atunci să stau eu deasupra în răsuflarea ta şi să muşc din gât, şi să-ţi înghit privirea, şi să muşc din gură, şi să te muşc din miez… Nici o milă nu am, pentru că sunt războinică acum, şi te-am ales ca să mă lupt cu tine!
Te scutur apoi până te spargi în bucăţi şi te sărut până nu mai rămâne din tine decât un contur, în care mă torn şi mă răstorn până spre colţuri ca să mă trezesc cerc într-un pătrat, pe care şoaptele tale să îl topească dintr-o simplă privire…

Liniile mele geografice

În iarnă, ninsoarea cerne pământ de porţelan pe la geamuri şi focul tatuează pe pielea mea fulgi rosii. Restauratorul urmăreşte structurile mele stelare cu degetele, ca pe un traseu al unei noi hărţi cu semne menite să încâlcească şi să descâlcească noi drumuri, pentru noi explorări, într-un nou necunoscut...

Peştioaca

Noaptea risipeşte unda, vibrează verdele în cer, umple Carul Mare cu alge albastre şi amestecă prafurile lumii, cu gustul lor perlat...
Eu înot în amarul lui...

Crochiul

Stai înghesuit în colţ de pod şi eu cuprind mâinile tale depărtat, dar nici pe vârfuri dacă stau, nu ajung până la nasul tău…
In braţe nu mă poţi lua, pentru că mâinile noastre au alte treburi...

Sticla de Murano

Am visat că sunt sticlă din pastă fosforescentă vie şi m-am trezit dintr-odată că nu mai sunt…
Şi dacă eu nu mai sunt, tu n-o să mă mai găseşti niciodată, n-ai să mai poţi să decorezi conturul meu…
Pentru că, îmi pare rău, eu nu pot fi un simplu şirag din simple mărgele de sticlă...

Eu

Pe sticla aburită se preling stele,
Stropii se sparg în globuri mărunte,
Noaptea însăilează pe smalţul străzii
Linişte...

Un ciorap de matase pe un picior de femeie

2011-04-16T00:15:00.000-07:00

Un ciorap de matase pe un picior de femeie e pe dinauntru coaja si pe dinafara metalizat-fosforescent-mentolat-rece.
O mana de barbat pe un ciorap de matase pe un picior de femeie, se simte pe dinauntrul femeii in pantec si metalizatul acela ea se intreaba ce trebuie sa faca asa deodata cu el, pe unde sa si-l risipeasca si cat de egal, ca sa nu mai arda si s-o inunde asa?..
Pe dinafara, o mana de barbat pe un ciorap de matase pe un picior de femeie, trebuie sa alunece de la genunchi in sus, pe coapsa, cat sa simta el mentolul de pe dinauntrul ei in cerul gurii lui si apoi de pe coapsa pe interior in jos pana la genunchi fosforescent si tot asa, matase amestecata cu amprente ce devin cu siguranta munti pe degetele barbatului...
Femeia ochi si ochi, pe toata suprafatza.
Si pe dinauntru si pe dinafara.
Si ce vede ea, e culoarea cu care mana de barbat lasa amprentele pe picior.

Ce stiu eu ce fel de pictura pui tu acolo?...
Eu te privesc si chiar daca asa, luandu-ma inevitabil dupa tine alunecand amandoi pe un ciorap de matase, eu te tin intre mine si mine, stransa si infasurata dupa tine ca o panglica de satin..

Experiment după o aliniere

2011-04-16T00:12:00.000-07:00

Prietenului meu Adrian Franz Bernacsek

Motto:
Acolo unde visele lipesc graniţa dintre cer si pământ acolo odată, am pierdut un gând...
Si căutând drumul înapoi către mine, am construit un telescop, am îndreptat spre cer şi am pornit-o agale spre stele...

o planetă suprapusă pe soare,
privită printr-un telescop,
este o sferă ce preface
norii în pietre
şi pietrele în punct,
din apa fântânii
cerul clocotind,
în alt fel,
sub un semn
împăcat
de miracol.
nocturne,
ierburile de vrajă năpădind purpuriu templul,
soarele
invadat
de o planetă..

A fost odată ca niciodată, o poveste despre un băieţel pe care-l chema Oblio, cu tichiuţa ţuguiată pe cap şi cu o planetă sunând din clopoţel, în vârf..

Mistreţ în coteţ ( Kitsch )

2011-04-11T21:31:00.000-07:00

Alo! Didi, tu eşti? Auzi nesimţire: S-a găsit unu din bloc să îmi spună că sunt neam de mistreţ, că aşa a citit el, cică, într-o carte de bune maniere, că mistreţul e fratele necivilizat al porcului. Ticălos e el ! Că de la bun început când i-a venit să-mi spună că Raoul al meu îşi plimbă bicicleta cu liftul, eu, n-avea grijă, i-am spus : ce, vrea să ajungă adică, din slăbănog, aşa ca balena aia de nevastă-sa, care consumă liftul zi de zi, încărcată cu şase plase din ciubucele alea, pe care le face ea, la pescăria din colţ, că s-a supărat el odată când am glumit cu el, că urca scările până la etajul şapte, « ce faci, vecine, i-am spus, te pomeneşti că fără lift eşti ca peştele fără bicicletă » şi deci uite cum mi-a copt-o, l-a făcut, înseamnă şi pe Ţiţi al meu mistreţ, el, anemicul căruia îi mai scârţâie şi parchetu’ când calcă nevastă-sa pe el, că să vezi, parşivu’, cum ştie să mă aburească, « nu e periculos, mi-a zis, că nu e cum faceţi voi, că tropăiţi! » « că tropăim?! noi nu tropăim, dom-nu-le, noi dan-săm! » i-am întors-o, cum mama să nu tragem şi noi câteodată un chef fără să se lase cu o bătută?! ne mai amintim şi noi, frumos, de şezătorile noastre de la ţară şi ce dacă stă el sub mine?! eu nu stau sub altu’? că de aia-i bloc, să stăm uniţi grămadă şi unii şi alţii!
Că uite ticălosul sub care stau şi eu: e vorba de fata lui adică, de fapt fata nevesti-si de-a doua, care nevastă, l-a pus urgent la punct întâi, după ce i-a ras scurt doi dinţi din faţă şi i-a rupt şi degetu’ mijlociu, că a venit afumat şi ştampilat de una pe guler, zicea Romina de la doi că i-a arătat ei, guleru’ cămăşii, a doua zi dimineaţa şi când s-au împăcat, i-a reparat şi degetu’, l-a băgat, auzi, în nămol, din ăla de la Eforie, i l-a adus special de-acolo un văr prin alianţă şi două săptămâni l-a ţinut pe moaflea în balcon când îl trata, că era să-l bată unu’ cu manivela când l-a văzut de departe cum îşi ţinea degetu' mijlociu în sus, acolo în faţa blocului pe o băncuţă, era cam seară şi n-a văzut că-i negru, deci are mult talent fata asta a nevestei doi, cântă şi din gură, şi n-au ei nici o treabă că nu va ajunge un star pentru ca ea cântă din gură dar şi la intrument, c-au dat-o la vioară, de la mamă-sa-i exclus să-i parvină talentul pentru că numai mătuşă-sa după tată era muzicală şi fată de cântăreţ, la ţambal cânta bătrânu’, deci numai din partea aia de muzicant se pare că a moştenit fata asta şi e noroc, pentru că ea cântă mai mult « la bară » că aşa mi-a spus mie Pompiliu că a văzut-o, cântând în timp ce se ţinea de-o bară de fier, că ea e de fapt balerină într-un local, înţelegi?! şi har domnului că dacă ar exersa la vioară şi în casă, l-ar scoate din minţi pe Ţiţi al meu, care, aiii de mine, ţi-am spus?!..i-am terminat de croşetat basca aia albastră! să vezi tu, cum îi vine, îi cade pe-un ochi, ca la un artist, că revista aia pentru noi doamnele nu-i bună de nimica dragă, nu se ştiu la croi, sunt numai linii foarte frumos colorate pe-acolo şi atunci mi s-a făcut milă de Ţiţi, tu ştii cum fac eu când sunt miloasă şi mi-a venit să-i spun: « Mă’ Ţiţi, tu aşa de bine semeni cu un pictor.. », deci Ţiţi face pictură de atunci dar nu poate lucra mult, că dacă o mai aude şi pe aia cum scârţâie la vioară îl taie la inspiraţie, îmi zice, dar să vezi tu Didi ce tablouri când îi vine, să vezi, să le priveşti, un lac, mânca-i-aş sufletu’, de zici că eşti acolo şi dai cu minciocu’-n baltă şi lebede pe apă, parcă fac flooop flooop…
Ştie şi excesiv de modernist, « stil picaso » adică şi mai ales nefigurativ de abstract, că m-a făcut pe mine într-un tablou numai din dungi, tu, şi când l-am atârnat, între, ştii tu, ursuleţul pe buturugă de la tata şi răpirea din serai de lângă gondola mea aurită, aia ce mi-a adus-o Ghiţă din delegaţie, din port, aaa..văru’ ăsta a lui Ţiţi e un delicat, are gusturi fine, tu fată, ar fi bine să te ţii de el şi cum l-am atârnat, tabloul, dragă, cum pe văru-su?! toţi m-au recunoscut în poză şi mi-au spus: « TU eşti aia nefigurativă şi în dungi! » offf, ce familie am întemeiat eu, tu Didi…eu şi Ţiţi…noi doi..
Deci uite cu mistreţu’...Mistreţu-i un simpatic, e clar. O ştie fix pe-a lui. Şi mai trece şi prin huci dacă trebuie, că tot în faţa lui se uită şi ce dacă-i aşa?! Să facă bine să-şi vadă şi hucii de treabă! Să scurmi pământu’ din faţă, asta-i important, i-am spus eu lui Raoul: « de nu ai colţi, dă şi cu râtu , mama lor de huci! »
Dar baiul e, tu Didi, că eu nu am norocu’ să ma socializez…Nu am norocu’ să mă socializez în blocu’ ăsta, să mă conversez şi eu pe-o bază de cultură şi uite atunci cum mă obligă pe mine ticăloşii ăştia, să vorbesc scurt şi numai dacă realimente, am ceva de spus.

Diaporama (din Caietele de lucru )

2011-04-10T01:17:00.000-07:00

O ( poetica ocrului galben)

2011-04-10T01:15:00.001-07:00

Gartenhaus ( Oraşe, oameni, viziuni - din dosarul cu documentaţie )

2011-04-10T01:07:00.000-07:00

Ghe.ZAMFIR

photo: Paul Klee - gartenhaus copyright-vbk-wien

Imaginea sufletului

2011-04-10T01:00:00.000-07:00

Photo: gettyimages

Siam

2011-04-10T00:47:00.000-07:00

(imagine prelucrata după fotografia autorului marian ghilea)

Masa Tăcerii

2011-04-09T01:29:00.000-07:00

Muzeul Fluturilor Liberi

2011-04-04T00:49:00.000-07:00

Ma plimb lip lip spre casa, cu un hartuit sexual

2011-03-27T03:19:00.000-07:00

Cu Marcus, de la gradinita, lip lip, spre casa.
(O primavara verde brotacel, cu roz)
- Danuto, ce inseamna 'hartuit sexual'?
(Privesc intii pe Marcus, apoi ma descalt si pasesc cu grija pe sfoara de matase. Ma uit drept inainte.)
- Pai uite, se intampla citeodata asa, cind un barbat si o femeie se cunosc. Si apoi, unul ajunge sa iubeasca foarte mult pe celalalt. Atit de tare, incit il sufoca pur si simplu cu iubirea lui. Il tot trage spre el si il inghesuie si il obliga sa se uite numai la el. Iar celalalt nu vrea, nu simte... Si-atunci se ajunge ca unul trage si unul respinge!
- Danuto, sa stii..eu cred ca sunt hartuit sexual.
(Cit pe ce sa alunec)
- Adica spune. Cum?! Cine te hartuieste pe tine sexual?!
- O colega de gradinita ma hartuieste sexual. De cite ori ma prinde singur in baie la spalator, se uita fix la mine si imi spune: 'te iubesc!', iar eu nu pot s-o sufar, nu pot s-o suport!!!
(Ca si culoarea primavarateca zburataceste zambetul, cu irizarile lui)

La mulţi ani Dan Andrei Aldea!

2011-03-09T04:49:00.000-08:00

piesa muzicală - dvorak - aldea-productions
chitara, viori, orchestraţie si viziune interpretativă - dan andrei aldea
foto: sfinx

dan andrei aldea - dvorak: new world symphony

Vernisaj la Casa Linea

2011-03-01T05:08:00.000-08:00

Motto:
“Arta copiilor este cea mai frumoasă lucrare pentru şi despre copii, o carte cu desene inventate după legile lor proprii, povestind despre aventurile în deşert ale oamenilor mari. Ea evocă, oarecum, povestea Micului Prinţ, prin acel neasemuit sentiment de bucurie că ai întâlnit pe cineva care parcă te înţelege şi pe care parcă îl înţelegi, într-o vreme când limbajul omenesc pare a nu mai fi atât de uşor unanim acceptat”
( Gheorghe Achiţei, Ce se va întâmpla mâine- Ed. Albatros Bucureşti, 1972)

A privi înlănţuirile punctelor, liniilor şi petelor de culoare născându-se din mâzgălelile copiilor, înseamnă a asista la una din minunile lumii.
Picturile lor, cerculeţe-spirale prin Ceruri de puncte şi pete, devenite metafore asemenea mărgelelor trase pe aţă…Tot alte şi alte şiraguri.
Copiii - zborul din nopţile cu vise ale oamenilor mari…

Picturile copiilor sunt univers aparte, sunt contururi muiate ale hotarului dintre real şi vis, de unde o mătură fermecată ne transportă prin aer în lumea fantastică a imaginarului şi idealului, până spre tărâmul unde orice poate fi deopotrivă şi real şi imposibil.
Jocul, manifestare a spiritului liber…

Legat indisolubil de fenomenul spectacol, jocul este nuanţa ce se compune din seminţe de gând, microcosmos în care, pentru a pătrunde, e necesar sa uităm pentru un timp oarecare că trăim, oameni mari, într-o lume aievea.
Pornind de aici, vom deveni spectatori în universul picturilor copiilor, participând la ce se numeşte spectacol artistic.
Pentru că arta veritabilă ne oferă accesul la o altă lume, ce nu poate fi concepută în afara raportului cu lumea reală, dar este un instrument al cunoaşterii acestei lumi, este un mijloc de apărare sau semn al unei restructurări a lumii interioare. Pictura copiilor ne dezvăluie această lume, ne- o povesteşte. Iar ceea ce se povesteşte în ea este un mijloc al reprezentării prin virtuţile sensibilului ce transformă griul perfect in magia unui real sensibil estetic rezultat din zburătăceala fluturilor albi şi negri.

Rotunjimea pupilei face din Ochi unul dintre cele mai ispititoare fenomene vizuale ale naturii noastre, ca o prelungire ei.
Ochii de pe aripile fluturelui traduc privirea câmpului pe deasupra florilor, mărgica închisă în scoică e priveliştea mării dinspre larg spre uscat, cercul luminii bate în coduri zborul prin perspectiva păsărilor, arborii foşnesc din priviri frunzele prin memoriile pietrelor în care îşi au înfipte rădăcinile, discul trădător al pupilei oglindeşte imaginea animalului de pradă camuflat în desiş…

Copiii aleg cercul drept mijloc de exprimare dintr-o înşiruire de forme diferite, pentru că ei îl simt şi îl dezvoltă genetic din cercul primordial, el reprezintă esenţial privirea, pentru că cercul reprezintă mai degrabă calitatea generală a caracterului de lucru, adică starea compactă a lumii solide în raport cu fondul ei nedefinit. Imaginile copiilor nu ţintesc la copierea fidelă a ceea ce ei văd, pentru că neîndoielnic, copiii văd mai mult decât ceea ce desenează, ei se desenează pe sine în lumea lor înconjurătoare prin configuraţii de cercuri, linii sau pete nu pentru că sunt incapabili să reproducă o imagine mai fidelă, ci pentru că desenele lor simple îndeplinesc toate condiţiile cerute de ei unei imagini perfecte în raport cu propriile lor înţelegeri. Desenele devin astfel dovezi ale explorărilor lor, la ele adăugându-se plăcerea de a vedea cum lasă ei urme de zbenguială prin aerul vibrat de mişcarea braţelor încoace şi încolo.
Copiii sunt urmele paşilor noştri, în nisip…

Jocul este manifestarea de spirit momentan a trăsăturilor lor pregnante de personalitate.
Formele cele mai universale, sfera, discul si inelul, sunt primele modele ale pământului şi universului, nu atât ca fiind bazate pe observaţie, ci pentru că formele necunoscute sunt reprezentate de copii în chipul cel mai simplu cu putinţă.
Lumea devine astfel pentru ei mai accesibilă, punctele si liniile îi vor ajuta sa se exprime până la înţelegerea propriei fiinţe, împlinindu-se astfel, pentru că prin mâinile lor în contact cu suportul pe care ei îşi imprimă expresivităţi ale gestului, se vor primeni apoi sufletul şi gândirea.
Şi compoziţiile picturale vor trage apoi după sine şi spiritul care, pentru a îşi înţelege limbajul, le va retrăi mental.
Copii - expresivităţi ale liniei…

Linia…
Capcana ucenicului vrăjitor, verticala asociată ideii de ascensiune, elevaţie, aspiraţie spre superior, principalul element conceptual operaţional grafic, mişcarea intim marcată prin liniile curbe ce aparţin regnului viu, stările instinctuale traduse prin sinuozităţi modulare, caracter feminin, grafie a gestului firesc de trasare a mâinii ce cultivă prin însuşirile sale, plăcerea de a aşterne până şi prin înscrisuri, cuvinte...
Întreruptă sau intersectată, linia poate comunica starea de nelinişte, nervozitate, dispusă orizontal este legată de semnificaţia repaosului, care semnifică la rândul său, cea mai concisă formă a potenţialităţii pentru mişcarea ce o va urma.
Tratată de un desenator sensibil, linia urmăreşte fiecare inflexiune a unui contur, are capacitatea de a proiecta personalitatea celui care-o mânuieşte reuşind să stabilească punctul de vedere al acestuia asupra lumii vizibile sau de ce nu, inventate de el..

Prin faptul că trebuie sa fie parcursă, să o urmărească, copiii descoperă cu timpul toate bucuriile pe care le pot aştepta din partea unei linii. Ei vor porni astfel spre marea Aventură a Cunoaşterii, orientată fără îndoială spre activitatea creatoare, unde într-un final, însăşi copiii vor deveni proprii lor spectatori. De aici e doar un pas spre arta pură, pentru că eliberată prin înţelegerea noastră că ea nu există din necesitatea de a imita, ea devine o artă expresivă, adică formă ieşită din ceea ce este al tuturor, ea devine generatoare de spectacol, obligându-ne la dialog atunci când ajungem să o abordăm ca sugestie în legătură cu o posibilitate sau alta de împlinire în lume.

Pentru că formele generatoare de spectacol vor permite întotdeauna redescoperirea umanului în ipostaze inedite, pentru că mobilurile implicării noastre afective în formele contemplate sunt subtile, pentru că noi suntem plămădiţi de Dumnezeu să căutăm acea încântare, acea bucurie, acea satisfacţie ce face obiectul propriei fiinţe, din a ne reconsidera în raporturile cu lumea din care facem parte, prin nevoia de a reconsidera însăşi lumea în care trăim. Specific picturii copiilor este capacitatea noastră de a simpatiza, cu ea, de a fuziona cu ea într-o asemenea măsura încât să ne integrăm complet aspiraţiilor noastre, până la a sugera posibile ipostaze ale raporturilor noastre în primul rând cu noi, apoi cu noi între noi, apoi cu lumea ce ne înconjoară.

A face din sensibil un limbaj autentic care să revină la forma originară a expresiei, iată miracolul pe care arta copiilor îl operează, conferind sensibilului o plenitudine si o necesitate care defineşte însăşi marca stilului lor.
Fixându-se asupra realului, picturile lor îi iluminează Adevărul.

Arnheim Rudolf, Arta si perceptia vizuala Ed. Meridiane Buc.,1979
Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Ed. Echinox Cluj-Napoca 1995
Rene Berger, Mutatia semnelor, Ed. Meridiane, Buc., 1978
Alvin Toffler, Al treilea val, Ed. Pol., 1983
Ettore Maiotti, Grande manuale delle Tecniche d'Arte, Fabbri Editori, 1993

India ( Holi Festival of Colors )

2011-02-22T03:05:00.000-08:00

Mastam Mastam

foto: poras chandhary, keren-su, rafiq maqbool, jitendra singh, manish-swarup,api.ning.com holifest rajasthan, lazy-place-holifestival

România

2011-02-09T02:44:00.000-08:00

Ciocârlia
- piesă folclorică în viziunea interpretativă, concepţie şi orchestraţie: Dan Andrei Aldea - aldea-productions
- oboi: George Angelescu-Monteoro
- viori: Dan Andrei Aldea

photo:
1.Muzeul Ţăranului Român - afiş
2.Dinu Bodiciu - Lemn de pridvor

Tennessee waltz

2011-02-08T10:06:00.000-08:00

foto: adrianna williams - gettyimages
tennessee waltz -andrews sisters

Leagă şi dezleagă

2011-01-31T00:59:00.000-08:00

Mocirita-Gh Zamfir

photo: Suren Manvelyan